Oamenii de știință au rezolvat un mister de durată despre Stonehenge, determinând locul de origine al multor dintre megaliți, care alcătuiesc faimosul monument din Wiltshire, Anglia, datorită unui eșantion de bază care a fost păstrat în Statele Unite timp de decenii. Testele geochimice indică faptul că 50 dintre cei 52 de megaliţi de gresie de culoare roz pal, cunoscuţi sub numele de sarseni, provin din acelaşi loc, situat la aproximativ 25 km distanță, şi anume un sit numit West Woods, de la marginea Marlborough Downs din Wiltshire, au anunţat miercuri cercetătorii.
Sarsanii au fost ridicaţi la Stonehenge în jurul anului 2500 î.Hr. Cel mai mare are o înălțime de 9,1 metri. Cel mai greu cântărește aproximativ 30 de tone. „Sarsenii alcătuiesc iconicul cerc exterior și trilitonul central (două pietre verticale care susțin o piatră orizontală) care reprezintă potcoava de la Stonehenge. Sunt enormi”, a spus geomorfologul Universității din Brighton, David Nash, care a condus studiul publicat în revista Science Advances. „Modul în care au fost deplasaţi este, într-adevăr, încă un obiect al speculațiilor”, a adăugat dl Nash.
„Având în vedere dimensiunea pietrelor, acestea trebuie să fi fost fie târâte, fie mutate pe role către Stonehenge. Nu știm traseul exact, dar cel puțin acum avem un punct de plecare și un punct final”. Pietrelor albastre mai mici de la Stonehenge li s-a găsit urma în Pembrokeshire, în Țara Galilor, la 250 km distanță, dar originea sarsanilor era până acum o necunoscută. Un eșantion de miez de sarsan, extras în timpul lucrărilor de conservare de la sfârșitul anilor 1950, când s-au introdus tije metalice pentru a stabiliza un megalit fisurat, a furnizat informații cruciale. Acesta a fost dat ca un suvenir unui bărbat pe nume Robert Phillips, care a lucrat pentru compania implicată în lucrările de conservare și a fost la fața locului în timpul forajului. Phillips l-a luat cu el, cu permisiunea autorităţilor, când a emigrat în 1977 în SUA, unde a locuit în New York, Illinois, California și în sfârșit în Florida, a spus Nash. Robert Phillips a decis să retrimită eşantionul în Marea Britanie pentru a fi studiat în 2018, iar anul acesta a murit. Cercetătorii au analizat fragmente din eșantion – testarea distructivă fiind interzisă pentru megaliţii de la Stonehenge- pentru a stabili amprenta geochimică a sarsenului din care a fost prelevat. Acea amprentă se potrivea cu gresia care există încă la West Woods și cu toţi, în afară de doi, sarsenii de la Stonehenge. „Sper că ceea ce am descoperit”, a spus David Nash, „le va permite oamenilor să înțeleagă mai multe despre efortul enorm implicat în construirea Stonehenge”./opopescu/vdraguta
(REUTERS – 29 iulie)