RFI: Iohannis: Situația epidemiei e extrem de gravă. Reintrarea în starea de urgență e o ultimă soluție

Trebuie să fim conştienţi de necesitatea imperativă de a ţine sub control epidemia, spune președintele Klaus Iohannis. În privința alegerilor locale, șeful statului declară că se va lua o decizie până la mijlocul lunii august. El precizează că „nu e mai complicat să mergi să votezi decât să mergi la hypermarket să îţi iei pâine”. Președintele a spus că școala nu va începe în condiții normale pentru că pandemia nu dispare până în septembrie. În legătură cu creșterea pensiilor și a alocațiilor șeful statului afirmă că „nu sunt bani pentru toate” dar că a rugat Guvernul „să vină cu propuneri de majorări cât ne permitem anul acesta”.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că joi va avea o întâlnire cu ministrul de Interne, Marcel Vela, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pentru o analiză la zi a situaţiei generate de noul coronavirus, punctând că situaţia este extrem de gravă.

Mâine voi avea o întâlnire cu ministrul de Interne şi şeful DSU pentru o analiză la zi a situaţiei. Este un moment critic, iar măsurile de protejare a populaţiei, în contextul în care România a atins aproape 1.200 de cazuri de infectare, sunt extrem de importante. Situaţia este extrem de gravă şi trebuie să fim conştienţi de necesitatea imperativă de a ţine sub control epidemia„, a spus şeful statului într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

În privința alegerilor locale, Klaus Iohannis a spus că se va lua o decizie până la mijlocul lunii august.

Este o discuţie legitimă, dacă să organizăm sau nu alegerile în 27 septembrie, însă vreau să despărţim discuţia politicianistă de discuţia pe fapte. OMS a făcut multe afirmaţii şi multe anunţuri, iar unul dintre anunţuri care mă îngrijorează foarte mult e de dată mai recentă şi spune că această pandemie nu are mai multe valuri, are un singur val mare. E nevoie de alegeri pentru a reda legitimitatea autorităţilor locale. Pe de altă parte, suntem în mijlocul unei pandemii care poate se atenuează sau nu. Ce obţinem dacă amânăm alegerile? În loc să le ţinem în septembrie, le ţinem în noiembrie sau ianuarie şi ne trezim că, în loc să facem lucrurile mai bine, le facem mai prost”, a declarat preşedintele.

Președintele a afirmat situația trebuie evaluată în funcție de cum evoluează pandemia.

Personal, dacă pandemia nu se agravează şi se iau măsuri specifice şi stricte, se pot ţine alegerile. Nu e mai complicat să mergi să votezi decât să mergi la hypermarket să îţi iei pâine. Se pot institui măsuri de siguranţă, de igienă. Ce va fi complicat de organizat va fi campania electorală, care va fi una care se va desfăsura în condiţii foarte atipice pentru o campanie. Trebuie să ţinem cont de toate aceste lucruri, până la jumătatea lunii august şi atunci putem discuta dacă se ţin sau nu alegerile”, a conchis Iohannis.

Întrebat în legătură cu măsurile de distanţare care ar putea fi luate pe plajă şi cum vor proceda poliţiştii care trebuie să asigure respectarea legii în astfel de cazuri, preşedintele a declarat: ”Eu sunt convins că Guvernul va veni şi cu explicaţiile aferente. Noi am ajuns de la câteva sute de cazuri pe zi la aproximativ 1.200 cazuri noi pe zi. E clar că trebuie făcut ceva. Acest ceva sunt măsuri relativ simple. Masca e un lucru simplu, sigur. Nimeni nu poartă masca de plăcere, dar asta e metoda prin care putem îngrădi răspândirea virusului. Cealaltă măsură este să păstrăm distanţarea. Purtatul măştii e foarte important şi este impusă. Distanţarea e foarte importantă şi este impusă. Până la urmă ce vrem? Vrem să dăm frâu liber bolii ca să ajungem o naţiune bolnavă sau vrem să îngrădim pandemia. Eu personal şi sunt convins că şi dvs ne dorim să îngrădim răspândirea aceste pandemii”.

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că decizia reintrării în starea de urgenţă se poate lua doar în măsura în care specialiştii afirmă că nu există altă soluţie.

Decizia reintrării în starea de urgenţă se poate lua doar în măsura în care specialiştii îmi spun că nu există altă soluţie. Eu vreau să cred că există altă soluţie. Vreau să cred că românii nu îşi doresc această boală, vreau să cred că românii vor respecta normele”, a declarat, miercuri, preşedintele.

Şeful statului a precizat că este ”încrezător că împreună vom reuşi să stăpânim această epidemie rezonabil”. ”Rezonabil însemnând să nu mai avem o creştere semnificativă a numărului de persoane noi infectate în perioada următoare. Daţi-mi voie să consider starea de urgenţă, care ar inhiba libertăţi, drepturi, economie, ca o ultimă posibilitate”, a mai precizat preşedintele.

Şeful statului a declarat că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor şi creşterea cu 40% a pensiilor dar, atât alocaţiile, cât şi pensiile vor fi majorate, creşterea urmând a fi anunţată de Guvern.

Ne găsim într-o situaţia foarte complicată din punct de vedere şi economic, bugetar şi electoral. Nu putem face abstracţie de nici unul din aceşti factori. Noi ne dorim sincer să creştem şi alocaţiile şi pensiile, însă de la dorinţa sinceră la putinţa sinceră de multe ori e o cale puţin mai lungă. În condiţiile în care economia românească se contractă, de exemplu UE prevede o contracţie de 8%. Poate a noastră nu o să fie de 8%, a noastră poate o să fie mai mică. Totuşi, veniturile la buget s-au diminuat. Deja acum am depăşit deficitul calculat pentru întregul an. (…)  Pur şi simplu nu sunt bani pentru toate. Totuşi, am rugat Guvernul să facă cât se poate”.

Președintele a precizat că îşi doreşte dublarea alocaţiilor, dar acest lucru nu va fi posibilă de azi pe mâine. Iohannis afirmă însă că va fi posibilă în etape ”sau, cum spunea cineva, pas cu pas”.

În ceea ce priveşte pensiile, Iohannis a afirmat: ”E evident că o creştere de 40% pur şi simplu nu e posibilă. Nu sunt bani. Dar e rezonabil să ne gândim la o creştere a pensiilor. Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească costul recesiunii. Pensiile vor creşte. Punct şi clar. Cât va fi această creştere, va calcula Guvernul şi vor veni cu măsurile de rigoare”.

Anul școlar și anul universitar nu vor începe în condiții normale, a declarat președintele Klaus Iohannis, care este de părere că ne îndreptăm spre un scenariu de învățământ mixt.

Evident că această situație a deschiderii noului an școlar și universitar este una de extremă importanță și mă preocupă foarte mult. Am avut nenumărate discuții cu conducerea Ministerului Educației, cu specialiști, cu alți membri din Guvern cu atribuții pe această zonă. Am invitat pe premier, ministrul Educației și mai mulți miniștri pentru discuții săptămâna viitoare. Școala sigur nu va începe în condiții normale. Pandemia până în septembrie nu va dispărea. Asta este clar”, a spus Iohannis.

Acesta crede că ar fi foarte complicat ca în românia să existe doar școală online și totul se îndreaptă spre un scenariu mixt.

Ar fi foarte complicat să avem numai școală online. Atunci, sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt. Și în funcție de condițiile locale, vom aveam mai mult școală normală, cu elevii la școală, sau mai multă școală online, sau sistem mixt. Cum vor decurge aceste lucruri va fi stabilit și vom ști într-o săptămână sau două și va fi comunicat”, a mai spus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre soluția de clasare din dosarul „10 August. El spune că are convingerea că justiția din România va face dreptate.

Atunci când a fost evenimentul ’10 august’ eu am avut o opinie foarte fermă, că măsurile luate de Jandarmerie au fost exagerate și, în consecință, au apărut diferite relatări, filmări și s-a constituit un dosar penal pe care l-a analizat DIICOT-ul. Eu am foarte mare încredere în sistemul de justiție din România și eu, împreună cu dumneavoastră, împreună cu multe milioane de români, ne-am luptat să păstrăm, să consolidăm independența justiției, adică niciun politician să nu se amestece în mersul dosarelor. Nici președintele. Și atunci nu pot să vă spun decât unele opinii personale și să îmi exprim convingerea că justiția din România va face dreptate și cei vinovați vor fi trași la răspundere”, a spus Iohannis.

Părerea pe care a exprimat-o ca fiind „una personală” este că „este de dorit să se găsească o clarificare mai profundă în această speță”.

https://www.rfi.ro/politica-123555-iohannis-epidemia-coronavirus-extrem-de-grava/

RFI, 29 iulie 2020 – Eliza Casandra