În urma exploziei din Beirut a fost afectată clădirea Ambasadei Rusiei

Faţada clădirii Ambasadei Rusiei în Liban a fost afectată în urma exploziei care s-a produs în zona portului din Beirut. Diplomaţii nu au avut de suferit, a anunţat un reprezentant al misiunii diplomatice ruse. „Clădirea Ambasadei a suferit unele distrugeri ale faţadei. Angajaţii acesteia nu au fost însă răniţi” – a declarat acesta. Anterior, corespondentul RIA Novosti a anunţat producerea unei explozii puternice în zona portului din Beirut. Deflagraţia a fost precedată de o bubuitură, iar după cinci minute au apărut nori denşi de fum negru şi alb. Apoi s-a auzit explozia puternică, iar spre cer s-a înalţat un nor de fum roşu. Se anunţă că sute de persoane au fost rănite, iar ferestrele caselor din zonă şi ale celor aflate la o distanţă de câţiva kilometri de epicentrul valului de explozie au fost sparte./ssirbu/asalar

www.ria.ru – 4 august