Persoanele aflate în carantină sau izolare ar putea primi concedii medicale

Persoanele aflate în carantină sau izolare ar putea primi concedii medicale – potrivit unui proiect de ordin, aflat în dezbatere publică. Astfel, dacă medicul curant nu a eliberat concediul medical la externare pentru o perioadă în care persoana asigurată este izolată la domiciliu sau în locaţia declarată de aceasta, concediul medical pentru aceeaşi afecţiune se acordă de medicul de familie, care monitorizează starea de sănătate a persoanei, prin intermediul consultaţiilor medicale la distanţă. În această situaţie, certificatul de concediu medical se eliberează după ultima zi a începerii perioadei de izolare, dar nu mai târziu de 30 de zile calendaristice de la această dată – precizează redactorul nostru Adriana Turea. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august)/eendrefy/denisse