Presa internațională analizează cauzele și consecințele tragediei de la Beirut, ale crizei Covid-19, dar se apleacă și asupra unor perspective militare în contextul împlinirii a 75 de ani de la atacul nuclear de la Hiroshima.
Din Regatul Unit, The Guardian explică de ce în Liban „deceniile de rezistență stoică în fața tragediilor s-au transformat acum în furie”. Bilanțul intermediar al exploziei din Beirut e de peste 150 de morți, 500 de dispăruți, 4.000 de răniți (peste 5.000 după alte surse) și 300.000 rămași fără locuință. Două zile mai târziu o furie oarbă crește tot mai mult: „Azi plângem, mâine facem curat și poimâine îi spânzurăm”, a spus un localnic. „Dacă trăiești în Liban și ai vreo 45 de ani înseamnă că deja ai trăit 15 ani de război civil, două invazii israeliene, 30 de ani de ocupație siriană, mai multe runde de colaps economic și inflație galopantă, două campanii israeliene de bombardament, o revoluție, un val de asasinate politice care i-a decimat pe progresiști, iar din 2019 un nou val de proteste cerând plecarea elitei politice corupte”, explică The Guardian. Din Belgia, ziarul Le Vif se întreabă care vor fi consecințele politice după explozia „care a devastat Beirutul, într-o țară extrem de polarizată și aflată în faliment”. În ciuda furiei populare o demisie imediată a guvernului pare improbabilă la acest stadiu, apreciază un politolog. „Revolta populară izbucnită pe 17 octombrie și-a pierdut suflul, mai ales din cauza pandemiei și a izolării impuse de autorități, dar și din cauza epuizării populației îngenunchiate de degradarea brutală a condițiilor sale de viață.” „Coronavirusul a dat un răgaz clasei politice, dar drama de marți va da un al doilea suflu revoluției. Libanezii vor fi și mai hotărâți să ceară socoteală acestei caste politice corupte până în măduvă”, afirmă același politolog citat de Le Vif. Cotidianul portughez Jornal Económico informează despre vizita președintelui francez Emmanuel Macron la Beirut, joi, „primul om de stat care vizitează țara după gravele explozii”, comentând că Franța „nu-și ascunde dorinţa de a-și spori importanța în geostrategia Orientului Mijlociu”. Din Franța au sosit și ajutoare în Liban, dar asistăm deja la un „val de solidaritate care s-a răspândit în toată lumea”. Publicația braziliană O Globo avertizează în editorialul său că „distrugerea portului și pandemia formează furtuna perfectă deasupra unui Liban aflat în pragul colapsului, o țara cunoscută pe vremuri drept «Elveția Orientului Mijlociu»”. „Condus de guverne ineficiente, Libanul cheltuiește mai mult decât colectează, menține un curs de schimb nerealist, supraevaluat, deoarece importă produse esențiale, și o rată a dobânzii ridicată pentru a atrage devize. Formula este sinucigașă.” Editorialul din Financial Times consideră că „dezastrul din port se datorează aceleiași proaste guvernări care a băgat și economia în criză”. Dacă accidente se mai întâmplă și în țări bine conduse, acesta s-a produs în „circumstanțe care reflectă același gen de proastă guvernare, corupție și incompetență care au falimentat efectiv țara. Acest tipar de guvernare a dus deja la ruină financiară, a golit de conținut instituțiile țării și a lăsat economia pe butuci. Libanul a acumulat pierderi la banca sa centrală estimate acum la aproape 50 de miliarde de dolari – echivalentul întregii economii naționale pre-criză -, iar sectorul bancar are pierderi de până la 83 de miliarde de dolari din credite acordate statului și firmelor având legături cu el”, rezumă dezastrul Financial Times. Cotidianul Haaretz din Israel încearcă în editorialul său să tragă învățăminte de pe urma tragediei provocate de stocarea a mii de tone de chimicale periculoase într-o zonă de primă importanță economică și în apropierea zonelor rezidențiale. „Cel mai important pas este să se renunțe la folosirea tuturor materialelor non-esențiale și să se treacă la substitute sigure. Cel mai evident exemplu îl constituie combustibilii, care dăunează grav mediului și sunt un pericol în caz de incendiu ori scurgere. Trecerea la energia regenerabilă va elimina o parte din aceste riscuri.”
O altă publicație israeliană, The Jerusalem Post, se preocupă și de problema pandemiei, propunând și o soluție care pleacă de la constatarea că ea reprezintă o criză sistemică. „O criză sistemică e o perturbare care produce efecte în lanț ce pot periclita ori distruge un sistem. O criză sistemică reprezintă o amenințare strategică pentru o țară.” Crizele sistemice prost gestionate au generat alte crize. Astfel, „criza financiară din 2008 a dus la o criză economică globală, urmată de criza datoriilor suverane în zona euro. Primăvara Arabă a provocat o criză a migrației și una de securitate. Criza ucraineană a adus un război rece între UE și Rusia. În fine, crizele economică, de securitate și a migrației au favorizat ascensiunea partidelor suveraniste în Europa și au permis ruptura Brexit”. O soluție pentru o țară afectată de pandemie ar fi, apreciază The Jerusalem Post, un audit extern care să țină cont de toate palierele relevante: sanitar, economic, social și – în cazul Israelului, cel puțin – militar. Din SUA, The Washington Post avertizează în editorialul său că ar fi prudent să privim cu o doză de realism chestiunea vaccinului. Între motivele invocate se numără faptul că „prima testare clinică a unui vaccin anti-HIV a fost în 1987, și încă nu există vreunul” ori, dacă „vaccinul anti-rujeolă e unul dintre cele mai bune, cu 98% eficiență, vaccinul antigripal are în cei mai mulți ani doar o eficiență de 40-60%”. „E greu de imaginat, dar la anul – sau peste patru ani – am putea să mai așteptăm încă vaccinul” pentru Covid-19, conchide ziarul american. The Guardian abordează perspectiva ecologică, anunțând publicarea unui studiu conform căruia „distrugerea de către om a ecosistemelor naturale mărește numărul de șobolani, lilieci și alte animale care poartă boli ce pot duce la pandemii precum Covid-19”. Distrugerea zonelor sălbatice pentru a fi transformate în terenuri agricole sau așezări anihilează speciile de talie mare, însă cele de talie mică, mai adaptabile, prosperă, iar ele poartă și cei mai mulți patogeni care pot trece la om. Cercetarea a arătat că în zonele degradate populațiile de animale purtătoare de astfel de boli sunt și de 2,5 ori mai mari, iar proporția lor poate crește cu 70% comparativ cu ecosistemele neatinse. Săptămânalul britanic The Economist se preocupă de recrudescența pandemiei în Balcani. Dacă în primele luni ratele infectării și mortalității erau reduse, acum „opt din cele 10 state europene cu cele mai accelerate rate ale infectării sunt din Balcani”. Dacă primele măsuri drastice chiar au funcționat, atunci avantajul s-a pierdut cu redeschiderile premature. „Sau poate cifrele timpurii au fost greșite, datorită măsurătorilor proaste sau mușamalizării; poate că tabloul n-a fost niciodată așa bun cum părea a fi.” Arătând că mii de oameni se înghesuie pe plajele din Albania, The Economist remarcă „scenele similare cu cele de pe coasta românească a Mării Negre; și în România numărul infecțiilor crește rapid”. Un motiv îl constituie „minoritățile numeroase care cred în teorii ale conspirației despre Covid-19, promovate adesea de personaje cunoscute. Și clericii au avut un rol de jucat”. De altfel și Ucraina și Bulgaria au anunțat joi numere record de infectări în ultimele 24 de ore, informații apărute pe un site guvernamental ucrainean, respectiv pe site-ul bulgar Novini.
Postul BBC transmite că „la Hiroshima a avut loc o ceremonie de comemorare a 75 de ani de la primul atac atomic din lume. În mod normal, la ceremonia anuală solemnă participă mii de oameni din toată lumea. Astăzi, din cauza Covid-19, s-au adunat numai câţiva supravieţuitori. Primarul Hiroshimei şi-a folosit discursul pentru a avertiza împotriva recrudescenţei naţionalismului care a dus la declanşarea celui de-al doilea război mondial”. Cu ocazia acestei comemorări săptămânalul german Der Spiegel a realizat un amplu interviu cu responsabila ONU pentru dezarmare, diplomata japoneză Izumi Nakamitsu. Ea a lansat sumbrul avertisment că „riscul utilizării armelor nucleare, fie intenționat ori accidental, e mai mare decât era în cele mai negre zile ale războiului rece”. Cel mai mare pericol îl reprezintă „calculele greșite”, întrucât „nu mai avem aceleași canale de dialog pentru gestionarea riscului între Washington și Moscova, mai cu seamă nu la un nivel funcțional. Lipsa dialogului creează azi o situație foarte periculoasă”. În privința dezarmării nucleare ea s-a arătat sceptică: „Discutăm de reducerea riscului, care e o idee pragmatică foarte importantă. Dar pentru a se face pași reali spre eliminare, avem nevoie de mai mult pragmatism. Ei necesită o voință politică puternică. Iar cei care configurează voința politică sunt cetățenii și, în majoritatea țărilor, parlamentele. Noi, ONU, nu le putem spune guvernelor ce să facă. Cetățenii pot”.
Andrei Suba, RADOR
