Minsk: Doi jurnalişti ucraineni care transmiteau de la un protest al opoziţiei au fost expulzaţi din Belarus

Doi jurnalişti ucraineni care transmiteau de la Minsk desfăşurarea unui miting al opozantei Svetlana Tihanovskaia, principalul contracandidat al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko la alegerile de duminică, au fost reţinuţi, vineri seară, după care au fost expulzaţi din Republica Belarus – scrie agenţia RBC. Forţele de ordine şi-au motivat decizia de a-i reţine pe cei doi jurnalişti susţinând că aceştia nu ar avea acreditare pentru desfăşurarea activităţii în Belarus. Uniunea Națională a Jurnaliștilor din Ucraina şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu reținerea corespondenților ucraineni de către poliția de la Minsk şi a făcut apel la autoritățile din Belarus să respecte drepturile reprezentanţilor mass-media./sdan/ilapadat

(www.rbc.ua – 8 august)