Weekend aglomerat pe litoral

Aproximativ 150.000 de turiști sunt așteptați în acest weekend pe litoral. Stațiunile sunt la capacitate aproape maximă, iar oamenii profită din plin de vremea bună. Rămân însă în atenție problemele obișnuită, precum caniculă sau marea agitată, dar și cele ale momentului reprezentate de noul coronavirus.

Reporter: Sorin Cealera – Fiecare weekend este o provocare pentru autorități în această vară, pentru că problemelor obișnuite care se ivesc în sezonul estival li se adaugă acum cele generate de criza COVID, din nou în atenție după numărul tot mai mare de cazuri confirmate la nivel național. Stațiunile de pe litoral au ajuns apropie de capacitatea maximă de cazare și sunt la ora actuală cele mai aglomerate zone turistice din țară, expuse riscului de infectare. Pentru a verifica respectarea măsurilor sanitare autoritățile mobilizează în weekend echipe mixte alcătuite din aproximativ 300 de polițiști, jandarmi și pompieri, cărora li se adaugă reprezentanții organelor de control pe linie de sănătate publică, sanitar-veterinară și pentru protecția alimentelor, protecție consumatorilor și securitatea muncii. Numai în ultimele 24 de ore sau aplicat 158 de sancțiuni în valoare de 55 de mii de lei, 25 au fost pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii virusului, incluzând aici purtarea măștii și distanțarea fizică.
Atraşi de vremea frumoasă tot mai mulți români vin în vacanță pe litoral și mulţi se cazează în unități neclasificate, unde respectarea măsurilor impuse de situația epidemiologică este greu de verificat. Pe lângă virus, vremea caniculară și marea agitată sunt pericolele de luat în seamă – avertizează salvamarii – care au arborat ieri steagul roșu ce interzice scăldatul pe majoritatea plajelor./pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 august)