Boris Johnson susține că redeschiderea școlilor este o necesitate socială, economică și morală

Premierul britanic Boris Johnson susține că redeschiderea școlilor în septembrie este o necesitate socială, economică și morală și a insistat că instituțiile școlare sunt capabile să funcționeze în siguranță în pofida pericolului pandemiei, fenomen care persistă. Premierul a făcut aceste afirmații după publicarea în cursul acestei luni a rezultatelor unui studiu care avertizează că Marea Britanie riscă să se confrute cu un val doi de COVID-19 în cursul acestei ierni, dublu ca amploare față de focarul inițial, în eventualitatea redeschiderii școlilor fără un sistem îmbunătățit de testare și depistare. Într-un articol apărut duminică în publicația Mail, premierul Johnson afirmă că redeschiderea școlilor este o prioritate națională. Școlile ar trebui să fie ultimele locuri care să fie închise pe durata viitoarelor perioadelor de carantină, scrie un alt cotidian, citând o declarație a premierului făcută joi în cadrul unei reuniuni. Unitățile de învățământ din Anglia au fost închise în luna martie în timpul carantinei instituite la nivel național, măsură de la care au fost exceptați copiii personalului critic, și redeschise în luna iunie pentru un număr redus de elevi. Guvernul dorește revenirea tuturor elevilor la școală la începutul lunii septembrie, măsură etichetată de premierul Johnson drept „prioritate națională”. „Menținerea școlilor închise un moment în plus față de cât este absolut necesar este intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic și lipsit de justificare din punct de vedere moral”, menționează premierul în articolul de presă. Costurile economice pentru părinții care nu pot să muncească dacă unitățile de învățământ sunt închise sunt exponențiale, iar țara are o problemă mare în cazul în care copiii nu urmează cursurile școlare, a avertizat premierul Boris Johnson. „Această pandemie nu s-a sfârșit, iar ultimul lucru pe care oricare dintre noi și-l poate permite este să ne complacem în această situație. Dar acum, că știm suficient ca să redeschidem școlile în siguranță pentru toți elevii, avem datoria morală de a o face”, menționează premierul britanic. Potrivit cotidianului The Sunday Times, premierul britanic a dispus duminică o campanie de relații publice pentru a se asigura că școlile se vor redeschide la timp și a declarat în cadrul unei reuniuni de săptămâna trecută că unitățile de învățământ ar trebui să fie ultimele locuri care să se închidă, după restaurante, baruri sau centre comerciale./cstoica/pvelisar

(www.reuters.com – 9 august)