Sindicaliştii din educaţie se declară nemulţumiţi de decizia guvernului de a amâna creșterea salarială

Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ susține că există riscul ca deschiderea noului an școlar să fie pusă sub semnul întrebării, dacă guvernul nu va majora salariile din educație de la 1 septembrie, cu 14%. FSLI îşi exprimă indignarea față de decizia executivului de a amâna această creștere salarială, în condițiile în care nu s-a vorbit nicio clipă despre imposibilitatea de a fi acordată. Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi referitor la amânarea cu un an a creșterilor salariale ale profesorilor, că măsura a fost necesară pentru că banii prevăzuți inițial în buget trebuie folosiți pentru alte cheltuieli./geftene/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -14 august)