Lăcaşuri latino-americane închinate Fecioarei Maria (I)

În diferitele țări din America Latină, sub felurite înfățișări, Fecioara Maria este cinstită prin tradiții și festivități fastuoase, semn al prețuirii deosebite pe care a trezit-o în sufletul indigenilor evanghelizați în vremea marilor descoperiri. Populațiile găsite de conchistadori pe exuberantul continent latino-american au îmbrățișat-o pe Fecioara Maria nu numai ca patroană spirituală a cuceritorilor lor, ci și ca Maica Sfântă mereu ajutătoare a celor aflați în deznădejde și nevoie. Figura Mariei a fost rapid asimilată cu diferite nume, suprapuse peste tradițiile autohtone, ea fiind reprezentată uneori cu pielea închisă la culoare sau chiar neagră, în funcție de regiune. În Brazilia, Maica Domnului de Aparecida (Nossa Senhora Aparecida) are pielea neagră, la fel ca Fecioara de la Copacabana (Virgen de Candelaria de la Copacabana), din Bolivia, sau ca Fecioara Îngerilor (Virgen de los Ángeles) din Costa Rica; în Mexic, Fecioara de Guadalupe (Virgen de Guadalupe) are pielea brună, rod al fuziunii dintre cultura indigenă cu cea europeană, la fel ca Fecioara Carității de la Cobre (Virgen de la Caridad del Cobre), din Cuba, în largul Mării Caraibelor. Fiecare țară are, de asemenea, propriile legende legate de aparițiile Sfintei Fecioare, în diverse locuri, devenite apoi simbolice pentru națiunea respectivă, unde au fost ridicate biserici spre proslăvirea Sa.

În capitala mexicană Ciudad de Mexico, pe dealul Tepeyac, unde în vremuri străvechi era adorată zeitatea aztecă a pământului, Tonantzin, se înalță o imensă bazilică dedicată Sfintei Fecioare de Guadalupe, a cărei apariţie miraculoasă în acest loc a adus cu sine convertirea la creștinism a zeci de mii de amerindieni. Venerarea aici a Fecioarei de Guadalupe, proclamată de  către Papa Pius al X-lea sfântă patroană a întregii Americi Latine, a început cu primul altar de închinare, în 1531, urmat de o biserică, peste un veac și jumătate, remodelată la început de secol XVIII, unde La Morenita, cum o numesc credincioșii, căci are pielea închisă la culoare, a devenit parte a idetităţii mexicane, ca protectoare în evoluţia istorică a ţării, de la lupta pentru independenţă, până la revoluţia mexicană. Bazilica actuală, Insigne y Nacional Basílica de Santa María de Guadalupe, de formă circulară, simbolizând cortul care a ascuns Chivotul Legământului în drumul său prin deşert, a fost ridicată în anii ’70 ai secolului trecut, din nevoia de a adăposti pelerinii din ce în ce mai numeroşi veniţi să se închine Fecioarei de Guadalupe, a cărei imagine este onorată în altarul principal. Sărbătorită pe 12 decembrie, Fecioara purtându-L în pântece pe Iisus, i s-a arătat, la început de secol XVI, indigenului Juan Diego Cuauhtlatoatzin, un localnic convertit la catolicism, pentru a-şi face cunoscută dorinţa de a i se construi un altar pe dealul Tepeyac. În urma mai multor apariţii, Fecioara şi-a lăsat imaginea imprimată pe veşmântul demnului urmaş al aztecilor, iar el i-a arătat această minune episcopului local, care a îndemnat la venerarea Fecioarei. Bazilica Santa María de Guadalupe este al doilea lăcaș de cult cel mai vizitat din lume, iar de sărbătoarea Fecioarei, bisericile din întregul Mexic sunt ticsite de credincioşi pentru a intona «las mañanitas a la Guadalupana», un cânt special închinat ei. De asemenea, unul dintre principalele obiceiuri legate de imaginea Maicii Domnului de Guadalupe este ca femeile însărcinate sau mamele care abia au născut să vină să-şi aducă pruncii în fața sa, pentru ca ea să le binecuvinteze drumul în viață.

O altă reprezentare a Maicii Domnului, în Mexic, este Fecioara Remediilor, căreia îi este închinată, în orașul Cholula, a cărui  patroană spirituală este, un lăcaș clădit pe vârful Marii Piramide sacre, unde, înainte de sosirea spaniolilor, erau aduse ofrande zeității Celor Nouă Ploi. Ridicată de spanioli în era colonială, la finele secolului al XVI-lea, Basilica de Nuestra Señora de los Remedios sau Santuario de la Virgen de los Remedios este o destinație de intens pelerinaj catolic, dar găzduiește și rituri indigene. Construcția bisericii dedicate Fecioarei Remediilor, ajunsă pe pământ mexican prin bunăvoința unui căpitan spaniol, a început în 1594, cu un mic schit, dar, după jumătatea secolului al XIX-lea, un cutremur a distrus-o aproape în întregime și abia spre finalul aceluiași secol a fost reconstruită și modelată în forma ce poate fi admirată în prezent. Un urcuș anevoios trebuie parcurs până la lăcaș, iar localnicii din Cholula cred că, pe cât de obosit ești pe această cale, pe atât de multe îți sunt păcatele făcute în viață. La data de 8 septembrie, nevoindu-se pe acest drum de grea încercare, mii de pelerini vin să se închine Fecioarei Remediilor, începând de cu noapte să aprindă felinare și candele.

Tot la Cholula, Biserica Sfânta Maria Tonantzintla, Templo de Santa María Tonantzintla, inițial edificată în secolul al XVI-lea și reconstruită ulterior în mai multe etape, până în secolul al XIX-lea, este unul dintre cele mai spectaculoase exemple de alambicat baroc mexican, etalându-și fabuloasa fațadă acoperită cu azulejos de talavera, un stil de ceramică provenind din Talavera de la Reina, Spania, adusă în Mexic de spanioli, în primul secol al perioadei coloniale. Două interpretări cultural-religioase, indigenă și creștină, caracterizează Biserica Sfânta Maria Tonantzintla, chiar din titulatura sa, care suprapune peste numele străvechii zeițe indigene a Pământului și Fertilității, Tonatzin, imaginea Fecioarei creștine, ca o dovadă a venerației catolice alături de cea autohtonă. Interiorul în nuanțe luminoase și vibrante este acoperit până la ultimul centimetru, o perfectă dovadă de horror vacui, teama de spațiul gol, cu o explozie de figuri, măști, flori, fructe și păsări, alături de elemente decorative abstracte, exemplificând fuziunea culturilor europeană și  mexicană. Se păstrează aici o inedită tradiție, ca fetele ale căror rugăciuni au fost ascultate de sfinți să își taie șuvițe din păr și să le aducă  în semn de recunoștință pentru puterile cerești care le-au venit în ajutor.

Catedrala Bazilică Santa Maria Antigua, Catedral Basilica din Santa María la Antigua, edificată de-a lungul unui veac, care o celebrează pe Sfânta Fecioară Maria cea ‘Veche’, patroană spirituală a statului Panama, are o lungă istorie în urmă, fiind moștenitoarea lăcașului edificat în marea casă a conducătorului indigen Cémaco, atunci când, în 1510, spaniolii s-au oferit să întemeieze în Lumea Nouă o localitate dedicată acestei devoțiuni medievale care o reprezintă pe Fecioara Maria în picioare, cu Pruncul în brațe și cu un trandafir alb în mâna dreaptă, imagine copiată de pe un perete al Catedralei din Sevilla, Spania, numită Virgen de la Antigua, fie prin asocierea imaginii Fecioarei Maria prezentă la un altar paleocreștin aflat pe locul unde a fost edificată catedrala sevillană, fie prin legătura Mariei cu Vechiul Testament, fie grație venerării sale, încă din secolul al XII-lea, într-o localitate spaniolă numită La Antigua. Prima biserică a sa în Panama a fost ridicată în orașul colonial Santa María la Antigua del Darién, dar ulterior imaginea Fecioarei a fost transferată la Ciudad de Panama, orașul fondat în 1519 de către conducătorul primei mari expediții spaniole în Lumea Nouă, însă distrus în secolul următor de temutul pirat englez Sir Henry Morgan. După atacul piraților, orașul a fost mutat, iar în acest nou amplasament, în Catedrala Bazílică Santa María la Antigua, în stil colonial, începută în 1608 și consacrată abia la finele secolului al XVIII-lea, și-a găsit găzduire netulburată Fecioara încoronată canonic ca patroană spirituală a statului Panama. O statuetă de secol XX a Fecioarei María la Antigua, realizată de sculptorul sevillan José Antonio Navarro Arteaga, este acum adăpostită în capela ei de lângă altar.

Fecioara Rozariului din Chiquinquirá, asociată cu o devoțiune specifică nordului Anzilor, este unul dintre chipurile venerate ale Fecioarei Maria în Columbia. Imaginea patroanei orașului Chiquinquirá, unde a avut loc prima sa manifestare miraculoasă, a supraviețuit abandonului, furtului și vitregiei unui cutremur. Istoria spune că, în 1560, diriguitorul orașelor Suta și Chiquinquirá i-a cerut o imagine a Fecioarei Rozariului unui călugăr dominican, care a dat comanda unui pictor spaniol. Artistul a pictat imaginea Fecioarei pe o țesătură de bumbac lucrată de indigenii din regiune, reprezentându-i alături de ea pe Sfântul Anton de Padova, în amintirea celui care o comandase, și pe Sfântul Apostol Andrei, în amintirea călugărului care a dat comanda. Lucrarea a fost așezată într-o capelă din localitatea Suta, unde călugărul Andrés îi catehiza pe indígeni, dar, când el a fost trimis să predice în alt loc, pictura a fost abandonată și, cu timpul, s-a deteriorat. A fost la un moment dat mutată la Chiquinquirá, unde a fost regăsită de o rudă a primului proprietar și așezată pe un altar, unde, în mod miraculos, și-a recăpătat culorile inițiale. Pentru a cinsti miracolul reînnoirii imaginii, la Chiquinquirá a început în 1588 construcția unui lăcaș, dar la sosirea fraților dominicani, peste o jumătate de veac, era încă neterminat. Abia la finele secolului al XVIII-lea a fost ridicat un nou edificiu, Basílica Santuario Mariano Nacional de Nuestra Señora del Rosario de Chiquinquirá, Bazilica Maicii Domnului a Rozariului de Chiquinquirá. Acest ultim edificiu de secol XVIII-XIX, în stil neoclasic, adăpostește imaginea Fecioarei Rozariului, furată în 1816 de un general, însă recuperată de soldați și readusă la altarul ei. Tot în secolul al XIX-lea, Simon Bolivar, conducătorul marilor mișcări de independență din America de Sud, a vizitat sanctuarul de trei ori, pentru a se ruga la picioarele Fecioarei de Chiquinquirá pentru izbândă în luptă.

Aproape de granița Columbiei cu Ecuadorul, în interiorul canionului râului Guáitara și-a aflat adăpost Altarul Doamnei Noastre din Las Lajas, Santuario de Nuestra Señora del Rosario de Las Lajas, construit pe un pod, la 130 de metri deasupra râului. A existat un altar pe acest loc de la mijlocul secolului al XVIII-lea. În acea vreme, o femeie și fiica ei surdomută mergeau prin canion, când s-a stârnit o furtună și, auzind o voce care le striga, au zărit între stânci imaginea Fecioarei María, în urma acestei apariții fata recăpătându-și vocea și auzul. De atunci, o biserică a fost construită în jurul altarului, fiind extinsă treptat de-a lungul anilor, un edificiu spectaculos perfect încadrat în măreția peisajului, fiind finalizat la jumătatea secolului trecut. Vin aici numeroși pelerini spre închinare la Fecioara Rozariului, reprezentată stând în picioare, peste o semilună, purtându-L pe Iisus în mâna stângă, iar cu dreapta oferind rozariul unuia dintre sfinții care o însoțesc, Sfântul Dominic, călugărul spaniol întemeietor al Ordinului dominican, și Sfântul Francisc de Asísi, fondatorul Ordinului franciscan.

Ecuadorul se bucură de protecția Fecioarei de la Quinche, Nuestra Señora de la Presentación de El Quinche, în imediata apropiere a capitalei Quito. Spre sfârșitul secolului al XVI-lea, un trib de indieni convertiți la creștinism au dorit să aibă o imagine a Fecioarei, pe care să o venereze, și i-au comandat o statuetă unui sculptor. Când a fost gata, au acoperit-o cu mantie și, căutându-i un loc de închinare, au așezat-o în nișa unei stânci. În acest altar improvizat, Fecioara a început să își arate mijlociea și ajutorul și faima ei s-a răspândit pe tot cuprinsul regiunii. După 15 ani, cât a rămas Fecioara la altarul inițial, a fost mutată la Quinche, unde i-a fost ridicată  o capelă. Aici, imediat ce și-a ocupat locul cuvenit, stoluri de păsări cântătoare au început să zboare în jurul ei, înveselind-o cu trilurile lor, iar când se lăsa noaptea, păsările se retrăgeau și rămânea în urma lor o lunimoasă aură ce învăluia imaginea Fecioarei. În 1632, statueta Fecioarei de la Quinche a fost purtată în pelerinaj în capitala Quito, unde a fost declarată sfântă patroană și protectoare a orașului, iar în 1822, a fost numită protectoare a independenței Ecuadorului. Într-un nou edificiu datând de la începutul secolului XX, pe locul vechii capele, un altar acoperit cu foiță de aur, bogat decorat, în stilul specific Școlii de artă de la Quito, adăpsotește statueta din lemn de cedru, de secol XVI, a Fecioarei de la Quinche, împodobită în veșminte brodate cu aur și argint, presărate cu bijuterii, care ține un sceptru în mâna dreaptă și Pruncul în mâna stângă, având la picioare o semilună din argint. La ea se grăbesc să ajungă pe 20-21 noiembrie mulțimi de pelerini, în căutare de tămăduire și ajutor. Un mozaic al Fecioarei de la Quinche, realizat de artista ecuadoriană Domenica Barahona, împodobește de puțin timp și Grădinile Vaticanului, alături de o reproducere a Altarului Grotei de la Lourdes, din Franța, de o imagine a apariției Fecioarei de Guadalupe în Mexic și de o imagine a Fecioarei Maria cea Veche din Panama.

Colina El Panecillo din centrul capitalei ecuadoriene Quito, este încununată și apărată de o altă înfățișare a Sfintei Fecioare, transpusă într-o imensă statuie de aluminiu, considerată cea mai înaltă de acest fel din lume și totodată cea mai mare reprezentare din lume a Fecioarei Maria înaripate. Maiestuoasa Fecioară care stă peste un glob pământesc și lovește cu lanțuri grele șarpele apocaliptic aflat la picioarele sale este o replică de secol XX a Fecioarei de la Quito, o statuetă numită popular Madona dansând, datorită poziției sale înclinate într-o parte, creată în secolul al XVIII-lea, o operă reprezentativă a Școlii de la Quito, dezvoltată în capitala ecuadoriană în era colonială. După instalarea și inaugurarea operei, în 1975, devenită un simbol marcant al orașului, colina El Panecillo, în mod tradițional legată de cultura indigenă, a căpătat conotații religioase catolice, transformându-se într-un símbol al protecției, prestigiului și credinței.

Povestea Fecioarei Coromoto, Nuestra Señora de Coromoto, declarată în 1942 sfântă patroană a Venezuelei, vine de la jumătatea secolului al XVII-lea, când Fecioara Maria i s-a arătat, de două ori, unui şef de trib al indienilor, Coromoto, care refuza să se convertească la catolicism. Când acesta, enervat, a încercat să prindă imaginea, ea a dispărut, dar a lăsat în urmă un pergament cu chipul ei. Întâmplarea l-a uimit pe indigen şi l-a determinat să urmeze calea credinţei creştine. Pergamentul a fost dus în biserica din Guanare, într-un relicvar în care a rămas până în 1987, când a fost mutat la altarul principal al Bazilicii Naționale a Doamnei Noastre de Coromoto, Santuario Nacional de Nuestra Señora de Coromoto, construită pe locul celei de-a doua apariţii, cu 360 de ani în urmă, în apropiere de Guanare. Pergamentul din secolul al XVII-lea este venerat împreună cu impunătoarea statuie a Fecioarei ce străjuie în altarul principal. Bazilica dedicate Fecioarei Coromoto, patroana spirituală a Venezuelei, s-a întins pe ultimii ani ai secolului XX, fiind un proiect în stil modern brutalist, una dintre principlele tendințe arhitectonice ale secolului XX, și se înscrie în seria celor mai moderne bazílici latino-americane, după Basílica de Nuestra Señora de Guadalupe din Mexic și Basílica de Nuestra Señora Aparecida din Brazilia. La subsol se află un Muzeu al Fecioarei Coromoto, unde sunt expuse obiecte aduse de credincioși în semn de mulțumire pentru minunile făcute de Fecioară, iar la câțiva kilometri de Guanare se află Parcul Apatiției, Parque La Aparición, cu un monument al Fecioarei, construit la jumătatea secolului XX, la care oamenii vin să ia apă în mâini, ca să își dea cu ea pe frunte, spre binecuvântare.

În Costa Rica, cel mai important loc din Cartago,  orașul căruia regele Filip al II-lea al Spaniei i-a conferit o stemă în secolul al XVI-lea, și cel mai venerat altar al religiei din Costa Rica, Basilica de Nuestra Señora de Los Angeles, cu vitralii fine, interioare pictate manual și capele laterale ornamentate cu altare din lemn sculptat, datând din anii 1630, structura păstrează o prețioasă reprezentare a Fecioarei Maria a Îngerilor, numită La Negrita, care a fost găsită în acest loc, la 2 august 1635. După cum spune povestea locului, o copilă a găsit aici  o mică statuie a Fecioarei Maria și a dus-o acasă, dar în mod inexplicabil statuia era din nou acolo unde o găsise, așa că a dus-o la preotul local, care a pus-o sub cheie, iar localnicii i-au construit un lăcaș. După mulți ani, după aceea, biserica a fost distrusă de cutremure de atâtea ori, încât în cele din urmă a fost mutată pe un nou amplasament, unde are un altar cu aur și bijuterii. În fiecare 2 august, cu ocazia aniversării descoperirii statuetei, pelerini din toate colțurile țării străbat mulți kilometri până la bazilică, unii chiar  parcurgând ultimele câteva sute de metri ai pelerinajului în genunchi, pentru a se ruga Fecioarei Îngerilor de aici, care are mari puteri tămăduitoare, în care cei suferinzi își pun speranța. Piatra pe care a apărut pima dată Fecioara aici este păstrată în bazilică și venerată ca relicvă sfântă.

Cristina Zaharia, RADOR