În Argentina, la vest de Buenos Aires, orașul Lujan este renumit pentru catedrala sa neogotică dedicată Maicii Domnului din Lujan, patroana Argentinei, pentru a aminti de apariţia sa aici, în urmă cu câteva secole. În 1630, un latifundiar portughez stabilit în Argentina a avut iniţiativa de a construi pe moşia sa o capelă în onoarea Fecioarei Maria, pentru atare lucrare rugând un prieten brazilian să îi trimită o reprezentare a acesteia. Două statuete au ajuns la Buenos Aires, în două cutii, și, după multe întâmplări, la destinaţie a ajuns o singură cutie, conţinând o statuetă a Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Primul lăcaș dedicat Fecioarei de la Luján, considerat Sanctuar Naţional al Argentinei, a fost inaugurat la circa 30 de ani de la sosirea statuetei, însă mai târziu a fost dărâmat. Bazilica actuală, ridicată între ultimul sfert al secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX, în stil neogotic, are două turnuri cu clopotniță și 15 clopote exprimând note muzicale diferite, fiecare purtând câte un nume şi având o deviză proprie. La primul pelerinaj în acest loc de venerare, organizat spre finele secolului al XIX-lea, au paticipat 400 de bărbați purtând steaguri argentiniene, care au promis să revină în fiecare an, pentru a-i cere Maicii Domnului protecție pentru bazilică. De la aceste prime vizite la Bazilica Maicii Domnului din Luján, la pelerinajele anuale masive ce au urmat, Fecioara de la Luján a devenit o imagine emblematică, un magnet pentru cele mai ample manifestări de credință din Argentina. De sărbătoarea din 8 mai a Fecioarei de la Luján, înveșmântată în culorile drapelului argentinian, alb și albastru, mii de credincioşi pornesc pe jos de la Buenos Aires, dar și din alte locuri, spre Bazilica sa, spre a-și face cunoscută recunoștința și prețuirea.
Basílica de María Auxiliadora y San Carlos din capitala argentiniană Buenos Aires, oraşul fondat în 1536 de către Pedro de Mendoza, soldat și explorator spaniol, primul guvernator al regiunii argentiniene Río de la Plata, este parcă ascunsă într-un cartier rezidențial, departe de drumurile bătute de turiști, dar ferită și de privirile prea insistente ale localnicilor. Bazílica aflată sub protecția Fecioarei Maria Ajutătoarea a fost construită în mai puțin de zece ani, între 1900 și 1910, în stilul lombard romanic, cu o perfectă aliniere de coloane roșii și albe amintind de coloanele de la moscheea din Cordoba, din Spania, magnific încununată de un plafon decorat cu auriu și albastru, cu nenumărate stele. Accesul credincioșilor spre Capela (camarin) Fecioarei, din spatele Altarului, se face printr-un șir de scări de marmură, simbolizând un pelerinaj în interiorul lăcașului, spre imaginea Fecioarei Maria Ajutătoarea, intitulată popular Fecioara lui Don Bosco, Sfântul Ioan Bosco, educatorul din Torino care a văzut în înflorirea operelor sale apostolice în rândul tinerilor lucrarea Fecioarei Maria și care a popularizat invocarea ei în calitate de Ajutătoare a creștinilor. În Bazilica Fecioarei Maria Ajutătoarea, cel ce avea să devină Papa Francisc a fost botezat în 1936, iar în calitate de arhiepiscop a oficiat ceremonii religioase în mai multe rânduri. Tot aici, legendara vedetă a tangoului argentinian, Carlos Gardel, poreclit El Zorzal Criollo, Sturzul Creol, a cântat în copilărie în corul bazilicii.
În Chile, cultul Fecioarei de pe Muntele Carmel, Virgen del Carmen, inițial propovăduit de pustnicii care trăiau în peșterile de pe Muntele Carmel din Israel, în secolele III – IV, răspândit apoi în întrega Europă, a ajuns în Chile odată cu Pedro de Valdivia, conchistador spaniol și fondator al orașului Santiago. Povestea a început în 1595, când misionari augustinieni sosiți din Spania în Chile au început să predice Evanghelia și au făcut cunoscută devoțiunea Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel, care a devenit peste veacuri patroană spirituală a statului chilian, fiind adoptată și în rândul trupelor independentiste chiliene, în semn de recunoștință pentru protecția sa de-a lungul istoriei țării. Generalul Bernardo O´Higgins a pus prima piatră a viitorului Sanctuar votiv de la Maipú, acum numit Santuario Nacional y Basílica del Carmen, în semn de multumire pentru mijlocirea și ajutorul Fecioarei în victoria armatei chiliene pentru câștigarea independenței statului Chile, în bătălia de la Maipu. După 64 de ani de construcție intermitentă, biserica a fost inaugurată, dar la începutul secolului XX un cutremur a deteriorat-o, fiind apoi refăcută. Statueta venerată în bazilică, o sculptură în lemn adusă în Chile spre finele secolului al XVIII-lea de către un nobil chilian, iar la jumătatea secolului XX a fost purtată într-un pelerinaj prin toată țara, căpătând numele de Fecioara Peregrină. Pelerinajul s-a încheiat la Maipú, locul simbolic al independenței națiunii, unde a fost așezată cu o ceremonie solemnă în bazilica aflată atunci încă în construcție.
Devoțiunea față de Maica Domnului a Millostivirii, Nuestra Señora de la Merced, în Perú, se întoatrce în timp chiar la fondarea orașului Lima, întemeiat în 1535 de către faimosul conchistador spaniol Francisco Pizarro, cuceritor al Imperiului Inca. La Lima, în Basílica Menor y Convento de Nuestra Señora de la Merced, Bazilica și Mănăstirea Maicii Domnului a Milostivirii, este venerată sfânta patroană a țării și a armatei peruviene. Ajunși în Peru odată cu conchistadorii spanioli, călugării mercedarieni, aparținând ordinului fondat la începutul secolului al XII-lea, la Barcelona, pentru eliberarea prizonierilor creștini capturați de mauri, au edificat primul așezământ mănăstiresc pe aceste pământuri care le aparțineau, la jumătatea secolului al XVI-lea, acest prim edificiu religios servind pentru slujire până la construcția bisericii, câțiva ani mai târziu. Un elocvent exemplu de baroc churrigueresc, stil astfel numit după numele unei familii de arhitecți catalani, Churriguera, care au practicat un stil somptuos, biserica a fost refăcută în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, iar prelatul fondator al bisericii a adus în ea prima imagine a Fecioarei Milostivirii, care a fost venerată în oraș, căci, odată ajunsă aici, Fecioara a săvârșit numeroase minuni. Impunătoarea statuetă a Fecioarei, expusă în altarul principal, datând de la inaugurarea bisericii actuale, în secolul al XVII-lea, a fost proclamată patroană a armatei în secolul al XIX-lea și încununată canonic la început de secol XX. Fecioara protectoare a statului Peru e reprezentată în picioare, ținând un sceptru regal în mână, înveșmântată într-o mantie de un alb strălucitor având atașat pe piept blazonul Ordinului regal, celest și militar al Doamnei Noastre a Milostivirii, iar la nivelul pântecelui, scutul național al statului Peru, însoțite de medalii și decorații conferite de-a lungul timpului de guvernanți. La împlinirea centenarului independenței națiunii, Fecioara Milostivirii a fost solemn încoronată și a primit titlul de Gran Mariscala del Perú, Mare Mareșal(ă) al țării, la 24 de septiembre 1921, zi care de atunci a fost declarată sărbătoare națională.
În apropiere de străvechile Insule ale Soarelui și Lunii, sacre pentru populațiile indigene, la granița dintre Perú si Bolivia, pe malul lacului Titicaca, a fost ridicată, în secolul al XVI-lea, Basílica de la Virgen de la Candelaria de Copacabana sau Basílica de Nuestra Señora de Copacabana, care adăpostește imaginea Fecioarei de Copacabana. Istoria a început prin colonizarea Copacabanei, evangelizarea fiind realizată de-a lungul secolului al XVI-lea prin neobosita trudă a călugărilor dominicani, custozi pe atunci ai sanctuarului marian cel mai important din Spania, Basilica de Nuestra Señora de la Candelaria, din Insulele Canare, de unde au adus cu ei în Lumea Nouă devoțiunea pentru Fecioara de Candelaria, Virgen de Candelaria sau Nuestra Señora de la Candelaria, care poartă o lumânre în mână. Tot ei au amenajat aici un prim altar pentru această Madonă Neagră, numită popular La Morenita. În secolele XVI – XVII a fost construită bazilica închinată ei, în stil inițial renascentist, păstrând vechea capelă numită Capilla Abierta sau Capilla de Indios. Statueta Fecioarei de Candelaria, regină încoronată a Boliviei, găzduită în bazilică, a fost realizată de un artist urmaș al celui de-al X-lea suveran al Imperiului Inca, în 1580. Statueta căreia i s-au atribuit multe minuni este sculptată în lemn și laminată în aur, iar îmbrăcămintea sa amintește de veșmintele unei prințese Inca, purtând mantii ample suprapuse și o perucă din păr natural. Reprezentarea sa este cu Pruncul în brațe, amintind de primul miracol făcut aici de Fecioară. Potrivit legendei, Pruncul Iisus fusese plasat de artistul indigen prea sus în brațele Maicii Sale, astfel încât coroana ce trebuia să I se pună pe Cap acoperea figura Fecioarei, și pentru aceasta preotul bisericii i-a cerut artistului să găsească o soluție. Când acesta a coborât statueta de pe altar, pentru a modifica poziția Pruncului, s-a săvârșit minunea: Pruncul ajunsese singur pe brațul stâng al Fecioarei, așa cum poate fi văzut și azi.
Localitatea Aparecida din statul brazilian São Paulo se mândrește cu una dintre cele mai mari bazilici din lume, Catedral Basílica Santuário Nacional de Nossa Senhora da Conceição Aparecida sau Santuário Nacional de Nossa Senhora Aparecida, care adăpostește statueta Maicii Domnului de Aparecida, proclamată principala sfântă protectoare a țării. Istoria sa începe în 1717, când statueta a fost găsită de trei pescari, care au avut mult spor la prins peşte, după ce au cerut mijlocirea Maicii Domnului. Unul dintre pescari a dus statueta acasă şi i-a încropit un mic altar. În prima parte a secolului al XVIII-lea, imaginea Fecioarei de Aparecida a făcut un pelerinaj în mai multe zone, iar vestea minunilor săvârșite de ea pentru cei care veneau să îi ceară mijlocirea s-a răspândit şi lăcaşul încropit inițial a devenit neîncăpător, aşa încât a fost necesară amenajarea unuia mai mare și, cum numărul credincioşilor tot creştea, edificiul a trebuit din nou mărit, iar în 1908 a devenit bazilică. Apoi, la jumătatea secolului XX a început construcţia actualului lăcaş, sfinţit de Papa Ioan Paul al II-lea, și considerat cea mai mare biserică din America Latină şi a doua cea mai mare din lume, după Bazilica Sfântului Petru de la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea a dăruit altarului de aici un al doilea Trandafir de Aur, Rosa d’Oro, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care pontifii romani le fac marilor sanctuare mariane ale lumii, spre a-și arăta devoțiunea față de Maica Domnului. Primul fusese primit în dar de la Papa Paul al VI-lea, cu ocazia sărbătoririi a 250 de ani de la apariţia Fecioarei aici.
Al treilea Trandafir de Aur a fost dăruit altarului de către Papa Francisc, în 2017, celebrând împlinirea a 300 de ani de la apariția Maicii Domnului în acest loc.
Pe cea mai mare insulă din Antile, Isla de la Juventud, aflată la confluența Mării Caraibelor, Golfului Mexic și Oceanului Atlantic, exotică și vibrantă, Cuba, al carei nume se crede că a fost dat de Cristofor Columb, după orașul Cuba din districtul Beja din Portugalia, o celebrează pe Fecioara Maria ca Nuestra Señora de la Caridad del Cobre, Doamna Noastră a Carității din Cobre. La Cachita, cum o alintă cubanezii, este sfânta patroană a Cubei. Originea cultului său datează din 1606, când trei pescari au văzut plutind pe apă o statuetă a Fecioarei Maria, pe care era scris Eu sunt Fecioara Carității. După mai multe evenimente misterioase care s-au petrecut în jurul statuetei, aceasta a fost dusă în apropiere de Santiago de Cuba și instalată în capela unui spital, unde a stat până la jumătatea secolului al XVII-lea, când a fost construit un schit. Imaginea este venerată astăzi în Bazilica-Sanctuar Naţional al Fecioarei Carităţii de la Cobre, Basílica Santuario Nacional de Nuestra Señora de la Caridad del Cobre, de lângă Santiago de Cuba, al cincilea oraș fondat de conshistadorul spaniol Diego Velázquez de Cuéllar. Unul dintre edificiile religioase cele mai venerate de cubanezi, o primă biserică a fost construită aici în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, dar a fost distrusă când orașul a fost capturat de britanici, apoi reconstruită la început de secol XIX, în stil eclectic. De-a lungul anilor, în lupta pentru independență a țării, Fecioara Carităţii a fost protectoare a armatei, soldații purtând medalii cu imaginea ei, pentru a fi apărați în luptă. În 1801, a fost citit aici Manifestul pentru libertatea sclavilor din minele de cupru, iar șase decenii mai târziu, Carlos de Céspedes, temerar susţinător al abolirii sclaviei şi independenţei Cubei, a mers în pelerinaj la sanctuar pentru a implora mijlocirea Fecioarei Carității pentru libertatea Cubei. La finele secolului al XIX-lea, la sanctuarul din El Cobre a fost celebrată o Sfântă Liturghie de mulţumire pentru eliberarea Insulei, iar peste o sută de ani, în 1998, Papa Ioan Paul al II-lea a onorat-o personal pe Fecioară, dăruindu-i coroană de aur și o mantie împodobită cu pietre prețioase. La jumătatea secolului XX, imaginea a fost purtată în pelerinaj pe toată insula, iar în 2011 a avut loc o procesiune cu ocazia a 400 de ani de la apariția sa pe aceste meleaguri, cu aceeași ocazie primind în dar din partea Papei Benedict al XVI-lea un Trandafir de Aur. În interior, sub altarul Fecioarei se află Capela Miracolelor, unde credincioşii aduc ofrande de tot felul, veșminte, bijuterii, orice fel de obiecte personale, rătăcită fiind printre acestea și medalia primită de nuvelistul american Ernest Hemingway la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură. An de an, la 8 septembrie, credincioși din toată Cuba străbat anevoiosul urcuș de 254 de trepte, pentru a ajunge la sanctuarul unde îi așteaptă Sfânta Fecioară, spre a le asculta rugăciunile. La plecare, pelerinii obișnuiesc să ia cu ei pietricele de pe drum, convinși că sunt binecuvântate și îi vor apăra de tot răul și le vor aduce zile tihnite.
În zona numită de romancierul cubanez de secol XX, José Lezama Lima, partea magică a Havanei, inima istorică a orașului fondat în 1519 de conchistadorul spaniol Diego Velázquez de Cuéllar și mutat în locaţia prezentă în anii ce au urmat, își asteaptă închinătorii Catedral de la Virgen María de la Concepción Inmaculada de La Habana, Catedrala Fecioarei Maria a Neprihănitei Zămisliri (sau a Imaculatei Concepții), a cărei imagine este vizibilă în altarul pincipal. Edificiul havanez în stil baroc, înconjurat de impesionante exemple de arhitectură colonială, a fost asemănat de scriitorul născut în Elveția și educat la Havana, iubitor și explorator al realismului magic, Alejo Carpentier, cu ‘o muzică transpusă în piatră’. Dominată de două turnuri laterale inegale, catedrala a fost începută la jumătatea secolului al XVIII-lea, dar întreruptă peste aproape 20 de ani și finalizatată abia spre finele veacului al XVIII-lea. În interiorul relativ auster, remodelat în stil neoclasic, frescele de deasupra altarului datează de la finele secolului al XVIII-lea, iar cele opt picturi de mari dimensiuni realizate de francezul Jean Baptiste Vermay, fondatorul Academiei de pictură San Alejandro, care împodobesc zidurile laterale, sunt copii ale unor opere semnate de exuberantul pictor baroc spaniol Bartolomé Esteban Murillo și de prolificul magician al barocului flamand, Peter Paul Rubens. Rămășițele pământești ale lui Cristofor Columb au fost aduse aici, de la Santo Domingo, la finele secolului al XVIII-lea, și transferate mai târziu la Catedrala din Sevilla, în Spania. Într-o parte a navei centrale a rămas mărturie a trecerii sale prin acest loc o statuie a temerarului explorator care a descoperit Cuba, devenit Sfântul Cristofor, patronul spiritual al Havanei.
Autor Cristina Zaharia
Foto: wikipedia.org
