Proiecții de film excepționale și exclusive

Documentare austriece în premieră pe țară, în proiecții excepționale sau exclusive

În luna august, Forumul Cultural Austriac vă recomandă câteva dintre cele mai bune documentare austriece ale momentului. Acestea sunt prezentate cu ocazia unor proiecții offline sau online, realizate cu sprijinul unor parteneri tradiționali, de prestigiu. Actualitate socială și economică, arte vizuale și arhitectură – producțiile pe care vi le propunem, în parte în exclusivitate, constituie o panoramă cuprinzătoare a filmului documentar austriac de ultimă oră.

„Mişcările unui munte din apropiere” și „Lemn” la One World Romania #13

Celalalt, acest necunoscut de lângă noi… Într-un context sanitar care a întărit şi mai mult neîncrederea în semeni, festivalul One World Romania îşi consacră cea de a 13-a ediţie celor uitaţi, neglijaţi, uneori dispreţuiţi, pe scurt diversităţii, diferitelor minorităţi şi grupuri pe care societăţile contemporane le ignoră de cele mai multe ori. Festivalul Internaţional de Film Documentar şi Drepturile Omului, One World Romania, se desfăşoară la Bucureşti, într-o formulă hibridă, offline şi online, atât  în perioada 21-30 august, cu susţinerea Forumului Cultural Austriac Bucureşti.

Programul prezentei ediţii propune şi două co-producţii austriece care discută problemele integrării rasiale şi, respectiv, ale afacerilor subterane – „Mişcările unui munte din apropiere” de Sebastian Brameshuber (Austria/Franţa, 2019) şi „Lemn” de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger (România/Germania/Austria 2020).

Laureat deja al câtorva festivaluri de prestigiu (Cinéma du Réel, Vienna International Film Festival, Diagonale Graz etc.), „Mişcările unui munte din apropiere” (Bewegungen eines nahen Bergs) de Sebastian Brameshuber este unul dintre concurenţii importanţi ai Competiţiei Internaţionale a One World Romania #13. Filmul surprinde o parte din existenţa lui Cliff, un nigerian stabilit recent în Austria, într-o zonă muntoasă de la poalele Alpilor. „La prima vedere, filmul lui Sebastian Brameshuber nu pare să aibă vreo miză militantă sau să țintească vreun discurs angajat, însă critica socială există și e decelabilă între straturile de cotidian aparent banal care jalonează parcursul protagonistului său. Subtil, din relațiile cu ceilalți și câteva frânturi de conversație, putem întrezări semne de intoleranță, neîncredere sau chiar rasism, toate sub masca bunelor intenții. Până și episodul întoarcerii în Nigeria (tot pentru a vinde mașini) e încărcat de tristețea îndepărtării, de sentimentul copleșitor de a fi devenit străin chiar și printre ai tăi” (Andreea Chiper, OWR13).

Proiecţia offline a filmului „Mişcările unui munte din apropiere” (Bewegungen eines nahen Bergs) se va desfăşura în prezenţa regizorului Sebastian Brameshuber, pe 27 august, ora 20.15, la Manasia Hub. Filmul poate fi vizionat si online.

Cel de al doilea film realizat cu participare austriacă a fost selecţionat într-una dintre cele mai aşteptate secţiuni „Dreptatea într-o lume strâmbă”, compusă din şapte filme care analizează tot atâtea provocări, din cele mai diverse (corupţie, traume istorice, sistemul judiciar si carceral, conflicte etc.), care pun în pericol statul de drept în ţări de pe patru continente.

Defrişările ilegale sunt o afacere de miliarde în întreaga lume, subiectul fiind de o acută actualitate în România. Producţia „Lemn” de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger a avut premiera în acest an şi încearcă să identifice condiţiile în care se pot produce schimbările de mentalitate în raport cu necesitatea protejării mediului înconjurător

„Lemn” va fi prezentat offline, pe 26 august, ora 18.30, la Verde Stop Arena, în prezenţa regizoarei Monica Lăzurean-Gorgan. Filmul poate fi vizionat si online.

Mai multe despre filme – http://bit.ly/OWR13

Proiecție de film exclusivă – „Forme în relație cu viața / Die Wiener Werkbundsiedlung”

Existența modernă de zi cu zi într-un monument istoric… Cu ocazia proiectului expozițional „FAR | 12 fotografi de arhitectură din România ” realizat de Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură, prezent la Cluj în perioada 1 – 9 august, Forumul Cultural Austriac a prezentat, în exclusivitate, proiecţia offline a documentarului „Forme în relație cu viața / Die Wiener Werkbundsiedlung” (2014) al realizatoarei Heidrun Holzfeind. În perioada 9 august – 6 septembrie, este oferită și o proiecție exclusivă online.

Puteți viziona „Forme în relație cu viața / Die Wiener Werkbundsiedlung” timp de o lună, între 9 august 2020, ora 18.00, și 6 spetembrie 2020, ora 23.00, în exclusivitate pe site-ul Forumului Cultural Austriac București. Filmul vă este oferit în versiune originală, în limba germană, cu subtitrare în limba engleză.

Documentarul „Forme în relație cu viața / Die Wiener Werkbundsiedlung” prezintă viața de zi cu zi într-o zonă rezidențială din districtul al 13-lea din Viena, care a fost concepută în perioada interbelică ca un proiect arhitectonic destinat să promoveze coexistența diferitelor clase sociale. Uniunea de arhitectură „Werkbund” a dezvoltat în anii 1920 o nouă abordare a modului de locuire, prin care oamenii și nevoile lor de viață dictează forma arhitecturii. În filmul său, Heidrun Holzfeind prezintă relația dintre om și casă, în care, pe lângă aspectele estetice, sunt discutate provocări practice, cotidiene.

Filmul este diponibil aici – https://bit.ly/ModernismVienez

Credit foto – © sixpackfilm

Proiecție de film exclusivă – „Villa Empain“

Linii, forme, detalii neîntâmplătoare care se întâlnesc şi dau naştere unor clădiri uimitoare. Pentru primul său documentar, regizoarea austriacă Katharina Kastner construieşte vizual, din elemente disparate şi aparent neînsemnate, ambianţa uneia dintre capodoperele europene ale arhitecturii deco-moderniste, Villa Empain din Bruxelles.

După proiecția unică oferită de Forumul Cultural Austriac la Casa Tranzit din Cluj-Napoca (1-9 august), cu ocazia expoziţiei multimedia „B: MAD 3.0, București – Oraș Art Deco – redescoperire, contextualizare, dezbatere” realizată de platforma media „Asociația Igloo – Habitat și Arhitectură”, această călătorie într-o casetă cu bijuterii este disponibilă acum online, pentru doar două săptămâni. Proiecţia online a documentarului „Villa Empain” vă este prezentată, în exclusivitate, de Forumul Cultural Austriac, între 16 august, ora 18.00, şi 30 august, ora 23.00 (ora Bucureştiului).

Cu migală şi răbdare, Katharina Kastner redescoperă şi aduce în faţa ochilor spectatorului ornamente, sunete, frânturi de imagini şi de amintiri care compun esența uneia dintre clădirile Art Deco emblemă din capitala Belgiei. Fostă reşedinţă privată a baronului Louis Empain, Villa Empain a servit ca muzeu, dar şi ca ambasadă, după cel de-al Doilea Război Mondial, pentru ca ulterior să fie închiriată unui post de televiziune. În anii 1990 ajunsese aproape o ruină, fiind salvată de familia Boghossian care a transformat-o în Centrul cultural Est-Vest.

Filmul este diponibil aici – https://bit.ly/VillaEmpainDoc

Credit foto – © Katharina Kastner/Ivo Nelis DOPAustrian Embassy Romania – Austrian Cultural Forum Bucharest

 Andrei Popov

Deputy Director and Press Officer of the Austrian Cultural Forum Bucharest