Unitățile de învățământ din Belgia se vor redeschide la 1 septembrie

Școlile din Belgia se vor redeschide la 1 septembrie, odată cu începerea anului școlar, copiii de peste 12 ani și profesorii având obligația de a purta masca de protecţie pe durata pandemiei de coronavirus, a anunțat joi premierul Sophie Wilmes. „Scopul este de a evita un al doilea val, constatăm astăzi că situația se stabilizează și se îmbunătățește. Este foarte important ca elevii să meargă la școală”, a declarat premierul în cadrul unei conferințe de presă. Belgia înregistrează în ultimele zile o scădere a cazurilor noi zilnice, deși Bruxelles-ul, sediul instituțiilor UE și NATO, a raportat o creștere a numărului de cazuri de infecții. În contextul în care a înregistrat până în prezent 9.959 de decese asociate infecției cu coronavirus, Belgia, cu o populație de 11 milioane de locuitori, are una dintre cele mai ridicate rate de deces din întreaga lume raportat la cap de locuitor. Numărul total al cazurilor de infecție cu coronavirus a ajuns la 78.897. Premierul Wilmes a decis relaxarea restricțiilor în privința numărului de oameni permis în cadrul evenimentelor publice, respectiv la 200 pentru evenimente desfășurate în interior și 400 pentru evenimente în aer liber. Cei care merg la cumpărături vor putea merge în grupuri de câte doi, iar în privința familiilor belgiene sau a celor care locuiesc împreună, doar unul dintre ei va putea să se întâlnească cu alte cinci persoane, restricție instituită luna trecută și care va fi prelungită până la finalul lunii septembrie./cstoica/denisse
(www.reuters.com – 20 august)