60 de vehicule istorice şi electrice vor lua startul la Raliul Transylvania Classic

60 de vehicule care au făcut istorie, dar și mașini electrice ale viitorului se întrec astăzi și mâine pe cele mai spectaculoase drumuri din județul Sibiu, la Raliul Transylvania Classic. Startul a fost dat în Piața Mică din centrul istoric al orașului. Cea mai veche mașină din concurs este un Renault Torpedo din 1920, iar printre modelele speciale se mai numără și un Ford A din 1929 sau un Ferrari din 1979, anunță organizatorii. În competiția dedicată mașinilor electrice s-au înscris anul acesta un număr record de 25 de echipaje. În cele două zile ale competiției, concurenții vor parcurge un traseu de peste 400 de km prin cele mai frumoase locuri din județul Sibiu./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 august