Idei de amenajare a locuinței

Alegerea unui stil de design interior potrivit depinde de mulți factori: gusturi, buget sau modul în care doriți să utilizați spațiul de care dispuneți. Marea provocare a designului interior este să alegeți elementele care vor crea un tot unitar, însă piesele de mobilier și decorațiunile de interior alese trebuie să denote bun gust și să fie utile. Puteți prefera un singur stil pentru întreaga locuință sau puteți, la fel de bine, să folosiți combinații ale mai multor stiluri, caz în care trebuie să țineți cont de faptul că amestecul de stiluri este, de cele mai multe ori, destul greu de realizat într-un mod care să nu fie deranjant pentru ochi. De-a lungul timpului s-au dezvoltat nenumărate stiluri de design, influențate mai ales de curentele culturale. Cele mai multe dintre ele au supraviețuit timpului, au evoluat și sunt folosite inclusiv în zilele noastre.

* Stilul Marocan – Stilul marocan abundă în culorile bogate ale Orientului Mijlociu, în contraste dinamice, modele tradiționale, și unicitatea decoraţiunilor accesoriilor marocane.

  • Culori vibrante de portocaliu, roşu bogat inspirate de apusurile de soare din Africa, verde și albastru găsite în sclipitoarea Mare Mediterană, tonuri de auriu, maro, galben și argintiu din deșert, toate creează o atmosferă tropicală.
  • Plantele exotice, dalele din teracotă și pereții texturaţi, modelele mozaic, oglinzile marocane, mobilierul sculptat şi accesoriile din materiale naturale – lână, mătase, sticlă, piele, lut şi metal, cum ar fi covoarele de lână marocane colorate cu modele tradiţionale sau geometrice, pernele decorative din bumbac, perdelele de mătase cu modele etnice evocă o amenajare interioară în stil marocan.

* Stilul Medieval – Designul interior medieval se inspiră din perioada dintre Antichitate şi Epoca modernă. Designul Medieval creează un aspect dramatic, care aminteşte de castele mari de piatră și sălile de mese din lemn ale epocii.

  • Calcarul şi granitul pentru pereţi, stejarul sau alte obiecte din lemn de culoare închisă vor da un aspect medieval autentic.
  • Grinzile de lemn în tavan, în culoarea stejarului, ar fi, de asemenea, o completare ideală pentru schema de design medieval. Alegeți culori profunde, bogate ca: roşul, verdele şi auriul. Dacă doriți să alegeți un tapet cu model, mergeţi pe ceva în această gamă de culori, cu modele heraldice sau florale. Sobele şi şemineele sunt un punct focal al camerelor în stil medieval. Ca şi podelele din lemn, piatră sau beton.
  • În Evul Mediu, stilul de decorare punea în valoare împletiturile în formă geometrică sau celtică. Aceste ornamente pot fi de culoarea pietrei sau pot fi metalizate. Puteţi găsi lămpi, figurine, bibelouri care prezintă aceste elemente decorative. Puteţi opta pentru o lampă în formă de dragon sau pentru o cutie decorativă în care să aranjaţi tot felul de obiecte mici.
  • În living, mizaţi pe canapele şi scaune tapisate cu motive medievale în culori vii pentru a vă uimi invitaţii. Mobilierul de epocă este o altă idee binevenită. Poate fi găsit la magazinele cu antichităţi, iar copiile au preţuri abordabile. Din păcate, originalele sunt foarte scumpe. Măsuţa în stil medieval poate fi utilizată chiar şi în bucătărie, cu funcţie pur decorativă, pentru etalareaveselei de calitate.

* Stilul Mediteranean – Originar din ţările din nordul Mediteranei, ca Spania, Grecia, Italia, este adesea denumit stilul spaniol modern.

  • Mobilierul oscilează de la simplu și funcțional până la formal și superficial. Piese mici cu picioare ornate și feronerie adesea patinată. Pereții sunt predominant texturați. Culori ce se doresc ecouri ale mării și cerului Mediteranei, dar și teracota, lavanda și galben.
  • Mozaicurile împodobesc adesea interioarele mediteraneene, pe pardoseli, pereți sau chiar pe blatul meselor. Accesorii – urne din bronz patinat, corpuri de iluminat filigranate, ecrane de șemineu din fier forjat sunt tot atâtea exemple de influențe marocane asimilate în stilul mediteranean.
  • Texturi – straturi de vopsea cu un delicat aspect de manualitate și erori voite, texturi similare cu nisipul, ce adaugă profunzime vizuală.

* Stilul Minimalist – Bazat cu precădere pe formula „Less is more”, designul interior minimalist este una din capodoperele arhitecturale ale secolului al XX-lea. Rezervat şi rațional, este un stil destul de primitor şi fermecător în aproape orice spațiu.

  • Alegeţi culori stinse, discrete şi o culoare sau două de accent pentru a evidenția mobilierul și alte accesorii. Că tot a venit vorba de mobilier, cu cât mai puţin cu atât mai bine!
  • Gândiți-vă ce piese de mobilă pot fi eliminate fără a sacrifica confortul. Mergeţi pe câteva piese de mobilier simple, cu culori solide și supuse. Păstrați toate suprafețele curate. Păstrați numai esențialul!

* Stilul Modern – Derivă din influențele mișcării de artă modernă care a precedat un design modern. În pictură, Modernismul a început cu impresioniști și cu creaţiile abstracte. Acest stil a atins apogeul în anii 1950 și 1960.

  • Unul dintre cele mai importante elemente în designul interior modern este forma. Folosiți forme geometrice, inclusiv pătrate rigide și dreptunghiuri, împreună cu curbe netede (linii curate). Cercurile perfecte și ovalele sunt şi ele comune în designul interior modern. Este în general, foarte simplu și chiar minimal, cu puține înflorituri ornamentale, linii neîntrerupte și suprafețele plane.
  • Faceți uz de mai multe materiale. Lemnul şi plasticul sunt şi ele prezente. Unii designeri folosesc lemnul natural ca un contrast al formei și materiale mai artificiale. Metale lucioase, cum ar fi din oțel inoxidabil, sunt printre materialele de referinţă în spațiile moderne. Metalul poate fi utilizat pentru orice, de la picioarele unui scaun la corpul de o lampă. Designeri de interior utilizează, de asemenea, sticlă și plastic pentru suprafeţele lor netede.

* Stilul Nautic  – Stilul nautic a devenit una dintre cele mai populare și mai aplicate teme din ziua de azi. Cum mulți dintre noi am visat la un moment dat că vom naviga cu un vas al Marinei române, au ajuns să ne placă aceste accente.

  • Stilul nautic înseamnă: bărcuțe, vâsle, ancore, funii cu sau fără nodurile specifice. Puteți alege întotdeauna ce culori și ce accente să folosiți. Nu trebuie să le aveți pe toate în casă, pentru că riscați să aglomerați inutil spațiul.
  • În general culoarea albastră este cea specifică marinarilor. Dar de-a lungul timpului au apărut adaptări pentru fiecare personalitate în parte. În timp ce unii oameni aleg tonuri nautice subtile, combinate cu un aspect contemporan elegant, alții optează pentru o versiune mai orientată către clasic. Pe lângă albstru, stilul nautic mai foloșește roșu, alb, bleumarin și combinații ale acestora, mai ales în reumitele dungi.

* Stilul Neoclasic – Este simplu şi elegant, cu motive împrumutate din temele Egiptului, Greciei şi Romei antice. S-a dezvoltat la sfârşitul anilor 1700. În căutarea armoniei, arhitecții și designerii au căutat inspirație în operele de artă ale Greciei și Romei antice, completându-le cu materialele și tehnologiile moderne. În comparație cu stilul clasic, neoclasicul exclude pompozitatea, iar folosirea materialelor moderne îl face mai accesibil. Clasicului modern îi este caracteristică universalitatea, acest stil este potrivit nu doar pentru spații mari, dar și pentru apartamente tipice.

  • Stilul neoclasic presupune utilizarea nuanțelor deschise și naturale. Albul, cremul, culoarea perlei, culoarea măslinie, albastrul, culoarea nisipului – sunt nuanțele care vor crea un interior spațios și discret. De asemenea, se folosesc și culorile contrastante – cel mai des, alb și negru. Acest duet va sublinia geometria spațiului, îl va face mai solemn și important. Accentele de culoare vor diversifica un interior monocromatic și îl vor face mai viu și mai stimulant. Puteți utiliza culoarea turcoaz, ultramarin, albastru întunecat, culoarea terracotta, culoarea smaraldului sau culoarea vinului roșu.
  • Una dintre metodele folosite în stilul neoclasic este divizarea pereților în două părți: cea de jos și cea de sus. Pentru finisarea părții de jos se utilizează panouri din lemn, de formă dreptunghiulară sau pătrată. Deseori, pereții acoperiți cu vopsea sunt completați cu rame, creând iluzia finisării cu panouri din lemn. Partea de sus a peretelui se acoperă cu vopsea sau tapet de culoare uniformă sau cu ornament floral neutru. Să nu uitați de rozete, desene geometrice mari și de inserții decorative!
  • Mobilierul trebuie să fie simplu și simetric, având totodată un aspect de lux. De cele mai multe ori, mobilierul în stil neoclasic este realizat în nuanțe deschise, iar tapiseria este calitativă (mătase, catifea, brocard, damasc). Designerii contemporani aleg stilul clasic pentru flexibilitatea și compatibilitatea cu alte stiluri. Deseori stilulul neoclasic este combinat cu elemente din stilul modern, art-deco și minimalism.
  • Lumina într-un interior neoclasic trebuie să fie difuză și împrăștiată uniform pe toată suprafața încăperii. Corpurile de iluminat suspendate în formă de candelabre cu decorații din cristal sau abajururi de culoare întunecată pot fi completate cu aplice de perete din aceeași colecție. Iubitorii de experimente curajoase pot alege candelabre moderne, dar în acest caz ar fi bine să consulte un designer profesionist.
  • Obiectele de decor în interiorul neoclasic sunt notele finale, ce creează un spirit festiv. Aranjate simetric, vazele cu buchete mari de flori, vor învia liniile geometrice dintr-un interior neoclasic. Obiectele pot fi alese cu ornamente și detalii antice. Pentru decorare, deseori se folosesc vaze de dimensiuni mari, picturi în rame luxoase, sculpturi din ipsos sau marmură, suporturi forjate, statuete în formă de animale sau păsări. Pentru interiorul în stil neoclasic este caracteristic ca fiecare element de decor să fie accentuat cu ajutorul iluminației individuale. Anume din acest motiv, elementele de decor nu trebuie să fie multe, dar să fie foarte calitative.

* Stilul New York  – Camerele spaţioase, în stil open-space, sunt accentuate de culori neutre şi mobilă contrastantă. Marginile camerelor sunt puse în evidenţă de un mobilier care nu îngreunează traficul. Punctele de atracţie sunt obiectele de decor, precum candelabrele şi operele de artă.

* Stilul Retro – Trendurile în design interior, ca şi în modă, vin şi trec fără ca măcar să lase ceva în urma lor. Cele fără o bază, un fundament, o istorie. Nu acelaşi lucru se poate spune, însă, despre stilul retro, stilul bunului-gust, care a trecut cu brio testul timpului şi a născut adevărate pasiuni, dovada vie şi vibrantă a faptului că esteticul dăinuie peste veacuri. Caracterizat de specialişti ca fiind un univers în care pasionaţii vremurilor de demult pot da frâu liber imaginaţiei, ambientul retro se obţine, contrar aşteptărilor, cu o uşurinţă şi lejeritate care nu se pretează altor stiluri, ascunzând comori redescoperite care captează prin patina timpului, combinate într-un discurs creativ, adecvat personalităţii curioase, curajoase şi originale a adepţilor. Cuprinde, de fapt, mai multe decenii de stiluri, iar termenul în sine este folosit pentru a descrie aproape orice temă de decorare interioară care este influenţată de tendinţele şi stilurile din trecut. Și în timp ce această definiție înseamnă că aproape orice epocă ar putea fi considerată „retro”, termenul este mai frecvent folosit pentru a descrie decorul anilor 1950, ’60 și chiar ’70.

  • Trebuie să acceptăm faptul că atuul stilului retro îl reprezintă flexibilitatea de exprimare a personalităţii exuberante, deci nu vă temeţi să faceţi uz de oricât din orice – culoare, decoraţiuni, mobilier.
  • Decorarea în stil retro presupune distracție, accesorii pline de viață, culori luminoase, desene sălbatice și un sentiment general de „fler”, încăperile fiind mai degrabă pline de energie decât organizate, cu un anumit simţ al umorului. Nu e nimic stabilit sau casual în acest stil de abordare, dimpotrivă, este puternic, aglomerat și cu siguranţă cel mai „funky”.
  • Nu există un model standard pentru stilul retro, întrucât sunt foarte multe metode de a încorpora această temă într-o locuinţă, însă toata lumea îi recunoaşte unicitatea, încă de la prima vedere. Frumuseţea acestui stil se regăseşte în numeroasele variante de adaptare, întrucât stilul retro nu cunoaşte o paletă de culori predefinită şi nici un set de motive impuse.
  • Marele avantaj al acestui stil este uşurinţa cu care poate fi aplicat chiar şi într-un decor deja existent, prin inserarea unor obiecte cu plăcuta emanaţie vintage. Este un stil îndrăzneţ, obraznic și ciudat, perfect pentru cei cărora le place să treacă peste limite.

* Stilul Romantic – Un stil confortabil care apelează la simţuri şi sentimente alese prin materiale uşoare cu modele florale. Folosiţi mobilă pictată, draperii şi aranjamente florale. Feminitatea este cheia unui spaţiu decorat în stil romantic. Culorile sunt în tonuri estompate, pale – albastru pal, roz antic, alb cremos. Materialele folosite sunt cele uşoare şi vaporoase. Mătasea trebuie să fie pe locul întâi.

* Stilul Rustic  – Stilul rustic creează un aspect eclectic care pune accentul pe natură.

  • Mobilierul designului rustic constă în mod normal din lemn, cherestea de stejar vechi, și piatră. Cu toate acestea, bambusul, rattanul, bumbacul, lâna, hârtia, sticla, argila și diferitele tipuri de metal pot fi şi ele incluse pentru a înfrumuseţa aspectul. Amintirile de familie, antichităţile, arta populară, piesele de colecţie, de epocă coexistă foarte bine în decorul rustic, oferind contrastante texturi, modele şi culori. Mobilier lucrat în metal este o altă opțiune a acestui concept.
  • Naturalețea şi simplitatea sunt cele două laturi care definesc stilul rustic, ce are ca scop recrearea spațiului natural în locuințele noastre. Acest stil pare că aduce natura în casă, atât prin materialele naturale folosite cu stricteţe, cât şi cu ajutorul unor şabloane.
  • Stilul rustic, în general, se bazează pe o gamă cromatică formată din maro, bej, verde deschis, roşu, galben şi albastru.
  • Elementele tradiţionale fac ca acest stil să prindă viaţă şi să personalizeze un interior. Când spunem rustic ne gândim la întoarcerea la natură şi la origini, la partea organică a lucrurilor, la simplitate şi forme brute. Lemnul şi piatra naturală sunt elementele specifice acestui stil. Lemnul în forma sa cât mai robustă şi nefinisată este o trăsătura des întâlnită în amenajările rustice. Dușumeaua din lemn cu aspect uzat, gresia cu aspect învechit sunt variante des folosite. Şi cărămida se integrează cu succes într-un decor rustic. Folosiți-o pe un perete în bucătărie sau pentru a decora peretele cu șemineu din salon. Stilurile similare includ designul toscan și Artă și Meșteșug.

* Stilul Scandinav și stilul Country scandinav  – Designul interior modern scandinav este centrat în jurul funcționalităţii, căldurii, liniilor curate, măiestriei fără cusur și eleganței discrete.

  • Utilizarea luminii este considerată a fi extrem de importantă, iar multe case în stil scandinav sunt caracterizate prin utilizarea de tonuri discrete de pământ, materiale naturale și ornamentele minime.
  • Interioarele scandinave sunt dotate cu podele din lemn, cu excepția băilor. Zidurile albe și gri-porumbel și textilele albastre emană atmosfera unui interior scandinav.
  • Mobilierul scandinav ar trebui să fie din lemn. Pictate sau naturale, toate lucrările creează un spațiu cald scandinav. Stiluri similare – Modern și Country scandinav.
  • Country scandinav este un amestec de lumină şi culoare. Este convergența dintre funcționalitate și formă. În general, designul scandinav este adesea asemănat cu a fi modern și puternic. Cu toate acestea, designul scandinav country poate aduce frumusețea naturală în casă prin includerea cherestelei și a culorilor naturale.
  • Constă din culori deschise, cum ar fi galben şi alb. Piesele din fier forjat folosite cu moderaţie se pot încadra la fel de bine. Obiectele ar trebui să arate vechi şi uzate. Stiluri similare: Arte și Meșteșuguri, Country englezesc, rustic, scandinav, modern şi toscan.

* Stilul Shaker – Mobila în stil shaker există de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mai precis de pe la 1774, şi este creaţia unor oameni destul de ciudaţi – shakerii, adică membrii unei secte religioase care credeau în a doua venire a lui Hristos. Aceştia au trăit în Anglia în perioada mai sus menţionată, dar au ajuns în America odată cu primii colonizatori. Shakerii au creat un stil de mobilă care le ilustreaza filosofia de viaţă: cât mai simplu, cât mai eficient.

  • Stilul şi filosofia shaker i-au influenţat puternic pe modernişti, care s-au ghidat după aceleaşi principii: design eficient, simplu, inovativ, util, dar şi estetic. De fapt, shakerii aveau o zicală: „nu construi ceva decât dacă îţi este util şi necesar; iar dacă e şi una şi alta, atunci neapărat trebuie să fie frumos”. Interioarele sunt rustice și primare.
  • O paletă de culori neutre, în tonuri discrete, cum ar fi albul, griul, bejul este cheia. Culorile luminoase și îndrăznețe, în general, nu funcționează cu elementele de design interior Shaker. Pardoselile din bare de lemn netratat funcționează cel mai bine.
  • Pereţii ar trebui să fie goi și „dezactivaţi” pentru a rămâne în conformitate cu un astfel de design interior.
  • Mobilierul trebuie să fie din cireş sau lemn de arţar, fără prea multă umplutură. Alegeţi modele simple. Ca materiale, mergeţi pe cele naturale, cum ar fi lână, bumbac, mătase folosite şi ca draperii.

* Stilul Shabby Chic (zdrenţuros, neîngrijit) ­– Folosit iniţial în Marea Britanie, acest stil, eclectic după unii şi romantic după alţii, s-a extins în mai multe ţări, devenind popular datorită accesibilităţii şi costurilor reduse.

  • Pereţii de culoare albă, podelele şi tavanele accentuate, accesoriile vintage şi mobila desperecheată sunt punctele forte ale acestui stil.
  • Acest design feminin este accentuat de accesorii în culori pastelate şi modele florale. Totodată, stilul shabby chic este confortabil, relaxant dar şi elegant.
  • Culorile deschise pastelate (alb, roz cald, verde sau gri şters), ţesăturile şi mobilierul vechi, accesoriile vintage şi materialele învechite sunt elementele componente ale acestui stil.
  • Definitoriu pentru acest stil este faptul că păstrează aparenţa unui timp din trecut. Shabby Chic poate fi definit, la modul simplist, ca fiind stilul mai degrabă şic decât la modă.

* Stilul Southwestern (Sud-vestic) – Designul interior Southwestern surprinde în principal mediul din zonele New Mexico și Arizona. Elemente naturale, culori și accente inspirate de spanioli, mexicani şi indienii americani sunt distinctive în stilul sud-vestic.

  • Acoperişuri plate şi curți și grădini extinse sunt semnele clare ale unei case în stil sud-vestic. Designul Southwestern utilizează culori estompate, tonuri pământii de lut ars, maro, cafeniu, crem și alb şi nuanţe vii aduse prin plante şi accente native amerindiene. Azurul este o culoare favorită printre amerindieni pentru ușile exterioare și ferestre. Toate culorile reflectă natura. Folosiţi somon, verde pădure, albastru ardezie și galben lămâie.
  • Mobilierul este simplu, modest și făcut din elemente naturale. Lemn dur cioplit cu sculpturi decorative, cuverturi din textile naturale și piele moale sunt toate alegeri acceptabile pentru mobilier. Pernele mari pe podea sau hamacele în curte oferă aranjamente alternative. Camerele ar trebui să aibă un flux natural şi senzaţia de spaţiu.
  • Pereţii designului southwestern folosesc piatra netedă. Gresia pictată manual dă culoare şi căldură și este frecvent utilizată pentru a acoperi bucătăriile sau ca accente individuale în întreaga casă. Picturile murale ilustrând ritualuri și povestiri spirituale sau oglindiri ale mediului lor sunt de obicei găsite în cultura nativ americană. Gresia teracotă, de obicei, în culoarea mierii, este cea mai frecventă modalitate de pardosi podele în decorarea sud-vestică. Pentru o abordare mai veselă, culoraţi ușor pardoseala de lemn cu un albastru cobalt, asigurându-vă totuşi că lemnul rămâne vizibil. Piatra şi cărămida pot fi utilizate în întreaga casă, fără a sacrifica stilul. Împrăștiaţi covoare cu specific amerindian în toată casa, în culori şi modele tradiționale pentru a înveseli camerele.
  • Folosiţi accente naturale pentru a decora. Altele decât picturile murale nu sunt utilizate în mod obișnuit, dar sunt acceptabile în cazul în care subiectul reflectă mediul natural sau un subiect specific. Fier forjat, lumânări, flori uscate, ceramica pictată manual, sculpturi și piei de animale sunt toate accente decorative acceptabile. Stil similar: Rustic

* Stilul Spaniol – Designul interior spaniol este un stil mediteranean vibrant, plin de culoare, care aduce în minte vilele rustice, terasele însorite şi un sentiment de modă veche. Spre deosebire de alte stiluri de design, decorul spaniol este destul de ușor de realizat în propria casă.

  • Pereţii utilizaţi în stilul spaniol sunt, în general, finisaţi cu o textură netedă sau tehnica vopselei false, nuanțele diferite ale aceleiași culori fiind folosite pentru a adăuga dimensiune.
  • Culorile tipice includ tonuri calde și reci mediteraneene, dar și tonuri de pământ, cum ar fi gri, portocaliu ars, ciocolatiu, indigo, roșu închis și muștar. Multe interioare tradiționale în stil spaniol au ferestre cu rame din lemn și panouri sculptate, iar tavanele cu grinzi de lemn accentuate. Spaţiile acoperite complet de covoare sunt mai puțin frecvente în interioarele spaniole. În general, predomină suprafațele uniforme în toată casa, accentuate cu covoare și carpete aruncate în mici zone. Un bej neutru sau aproape alb creează un fundal ideal pentru un design cu model liniar în verde pal și galben. Cea mai bună alegere pentru podele într-o casă în stil spaniol este lemnul de esenţă tare, deși designerii, conştineţi fiind de bugetul limitat uneori al cumpărătorilor, optează alternativ şi pentru pardoseli în ardezie, plăci ceramice sau teracotă.
  • Accesoriile de design interior includ țesături, fier forjat şi ceramică. În ceea ce priveşte mobilierul, acesta include lemnul de culoare închisă ca mahon, nuc, abanos, tek şi lemn de trandafir.
  • Mobilierul tradițional oferă un contrast complementar şi elemente arhitecturale capricioase, cum ar fi panouri din lemn sculptate. Alegeți fotolii din piele, cu spatele drept, bănci din lemn masiv şi scaune din lemn tapisate cu bumbac. Stiluri de design similare: marocan, rustic, sud-vestic şi toscan.

* Stilul Steampunk  – Predominant inspirat din epoca Victoriană, stilul Steampunk s-a extins de la literatură la fashion, design interior și chiar și jocuri video. Universul Steampunk se află la limita dintre real și fantastic, urmărind să denatureze istoria prin elemente retro-futuriste. Imaginat într-un prezent în care mașinăriile cu abur sunt principalele tehnologii ale societății, stilul Steampunk poate fi asimilat cu ușurință, dar mai ales cu originalitate, în amenajarea oricărei locuințe. Inițial, Steampunk a fost un gen literar, dar treptat și-a extins influența în mai multe domenii, în prezent existând caracteristici distincte ale culturii Steampunk, de la modă la design interior, toate având un ascendent comun – pasiunea pentru designul din epoca Victoriană. Steampunk – cuvânt compus provenit din termenii englezești „steam” – abur și „punk” – conflict, protest – reprezintă un subgen al științifico-fantasticului și ficțiunii speculative, ale cărui lucrări modelează o lume imaginară și utilizarea mașinilor cu abur.

  • În cadrul unei amenajări steampunk veți putea folosi de obiecte care sunt replici de dirijabile, busole, ochelari vintage de aviator, manete, mecanisme de ceas, replici de motoare cu abur etc, dar și elemente moderne redesenate în această manieră, cum ar fi laptopurile, de pildă.
  • Veți avea valve sau pistoane în loc de manere pentru dulapuri, plafonierele ar putea la fel de bine să ia forma unui zeppelin, iar mecanismul de aprindere al luminii poate fi un angrenaj complex de manete și pistoane.
  • Materialele folosite sunt, în mod evident cuprul, alama și fierul, dar ce este interesant de observat este faptul că elementele de bază și cele folosite ca accente și repere sunt de inspirație profund Victoriană. Cum ar fi pălăriile, textilele alese (adesea catifea sau dantela grea), schițele și fotografiile vechi pe post de decorațiuni, birourile cu compartimente secrete etc. Elementele decorative nu se opresc aici. Colecțiile de machete de locomotive cu aburi, de ceasuri de buzunar, mașini de scris, hărți vechi de navigație și vasele pe care le deserveau, toate acestea pot fi găsite în casa unui pasionat al genului.
  • Interioarele în stil steampunk nu sunt bogate în culori, ci mai degrabă în tonuri de maro, roșu ruginiu, bronz sau culoarea lemnului masiv. Contrar așteptărilor, deși considerate o ramură a stilului industrial, aceste amenajări nu sunt deloc reci, fiind adesea catalogate, mai degrabă, ca fiind încărcate și chiar poate sufocante.

* Stilul Toscan (sau Italian) – Cu ornamentele-i bogate, aurite şi elegante, cu mobilierul de cea mai înaltă calitate, cu opulenţa şi rafinamentul decorului, cu arhitectura impresionantă, care aminteşte exclusiv de romantism şi confort, designul italian este simbolul luxului. Fie că sunteți un iubitor al designului modern sau că preferinţele dvs. se îndreaptă mai mult spre stilul tradițional, veți dori să faceţi tot posibilul pentru a profita de minunatele „podoabe” italiene. Istoria designului interior italian este una foarte lungă începând încă din Antichitate. Arhitectura renascentistă datează din Florenţa secolului al XV-lea, acest design fiind dominat de arcade, coloane de piatră, terase și de elementele baroce de bun gust. Amenajările interioare erau hobby-ul preferat al nobilimii romane. Romanii nu au creat doar clădiri superbe din punct de vedere arhitectural, ci şi interioare minunate, punând accentul pe confort, funcţionalitate şi estetică. De-a lungul secolelor, vilele romane ornate cu numeroase detalii arhitecturale au făcut loc unor structuri mai simple şi mai durabile. Dar casele în stil italian păstrează şi astăzi această măreţie uimitoare, indiferent că este vorba de mobilă, accesorii sau decoraţiuni. Designul interior italian modern este un pic diferit faţă de cel din secolele XVIII şi XIX, însă are destule lucruri în comun cu amenajările din trecut. După cum se poate observa în vilele toscane şi în casele mediteraneene, italienii nu au sacrificat frumuseţea pentru durabilitate. Distinse şi cu un aer degajat, casele italiene impresionează încă de la prima vedere. Interioarele decorate în stil toscan au un aspect rustic, scăldat de soare, caracterizat de pardoseala de piatră, mobilierul simplu şi elegantele accente de fier.

  • Pereţii sunt finisaţi cu modele texturate şi desene în ulei. Culorile amintesc de dealurile Toscanei: maro, măslin, curmal, roz închis, bleumarin şi vişiniu. Pardoseala este realizată din plăci de teracotă, mozaic şi duşumele.
  • Accesorii: lumânări cu suport metalic în teme rustice şi obiecte de ceramică pictate.
  • Mobilierul robust cu accente elegante de fier; finisaje testurate pentru pereţi şi picturi murale elegante, detaliate. Ferestrele sunt simple și de cele mai multe ori golaşe pentru a profita de lumina naturala nefiltrată. Stiluri de design similare: marocan, rustic, sud-vestic și spaniol. Cumpăraţi tot ceea ce vă duce cu gândul la eleganţa supremă, investiţi în obiecte de valoare care să dureze o viaţă întreagă și nu uitați să folosiți piatra, marmura și țigla acolo unde este posibil.
  • Interiorul este unul vibrant purtând cu el aerul de naturaleţe şi bucurie pe care îl afişează italienii în viaţa de zi cu zi.
  • Casele în stil italian au, de regulă, camere înalte cu pereţi albi, cu ferestre mari şi extravagante, interioare în culori neutre, nude, cu draperii şi piese de mobilier masive, somptuoase, dar şi cu şeminee şi candelabre strălucitoare. Stilul italian a fascinat dintotdeauna, fiind unul pe cât de grandios pe atât de confortabil.
  • Dimensiunea obiectelor, de la piese de mobilier, șeminee și până la ferestre și uși, reprezintă o caracteristică principală a temei, acestea fiind în mod necesar adecvate mărimii camerei. Nimic nu trebuie să fie prea mare sau prea mic într-un spaţiu, ci perfect echilibrat. Stilul italian de design interior înseamnă așadar, creativitate, imaginație, fantezie, dar și rigurozitate în alegerea elementelor.

* Stilul Tropical – Acest stil cuprinde ornamente cu motive tropicale cum ar fi copaci de ananas şi palmieri, mobilă confecţionată din lemn exotic şi plante uscate înrămate.

  • Culorile sunt influenţate de palmieri şi de cerul însorit şi reflectă cultura şi istoria regiunii. Mobila şi finisajele: se foloseşte lemn tare cum ar fi cel de tek.
  • Materialele naturale (frunze de banan şi ratan) sunt folosite pentru a împleti scaune, canapele şi mese. Materiale: imprimeuri cu palmieri şi plante tropicale în culori intense. Mai puteţi folosi mătasea thailandeză şi lâna imprimată cu flori.
  • Interioarele în stil tropical se referă la romantismul plajelor nesfârșite, la junglele luxuriante și la culorile vibrante ale țărilor exotice la care visăm. Inspirat de natură, acest stil de design interior prezintă abundență de materiale naturale și palete de culori caracteristice zonei.
  • Pădurile luxuriante și nuanțele de turcoaz și albastru creează fundaluri pentru explozii vesele de culori vibrante, cum ar fi roz, violet și portocaliu afișate pe diverse obiecte decorative și materiale textile interioare. Amprentele exotice de fructe tropicale și frunze de palmier domină decorul pereților.
  • Elementele de mobilier cheie sunt de un design simplu și sunt confecționate din lemn, deoarece acest material este primar într-o casă tropicală. Uși, mese, paturi, scaune, dulapuri și obiecte de depozitare prezintă tec regal, bambus sau ratan confortabil, răchită delicată sau mahon maiestuos.

* Stilul Victorian – Designul Victorian îşi trage rădăcinile din Revoluția Industrială, care a avut un impact dramatic asupra decorărilor interioare din perioada respectivă, când clasa de mijloc, tot mai prosperă, îşi permitea să îmbunătățească sau să modernizeze decorul. Mulți au ales să utilizeze arhitectura și mobilierul care fuseseră anterior disponibile doar aristocraților și clasei superioare. În casele cu stil victorian, proprietarii înghesuiau cât mai multe piese de mobilier, țesături și accesorii, atât într-o încercare disperată de a prezenta noile interese culturale şi prosperitatea, cât şi din convingerea că moda unei camere mai mult goale a fost un semn sigur de prost gust sau chiar de sărăcie.

  • Culorile stilului Victorian sunt calde și palide, și include o paletă pe fonduri de gri sau crem, nuc şi mahon, maro profund, negru, şi nuanţe de prună, roşu de Burgundia, vineţiu, muștar, vişiniu, ruginiu, albastru, verde și nuanțe „prăfuite”, cum ar fi „cenuşa de trandafiri” și o nuanţă atenuată de lavandă. Din marea varietate de țesături de epocă și ornamente florale imprimate, cele mai folosite erau damascul, mătasea și catifeaua. Modelele complexe de multe ori acopereau orice suprafață.
  • Mobila este de obicei opulentă, masivă. Excesul poate fi de multe ori considerat sinonim cu designul interior victorian.
  • Decoraţiuni extravagant ornate, porțelanuri, dantelă, vitralii, flori, busturi, suveniruri, picturi sau poze înrămate, ferestre multi-stratificate, țesături cu modele bogate, şi accesorii din belșug ar trebui folosite în întreaga casă. Numit după regina Victoria a Angliei şi foarte popular în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, este reprezentat prin mobilierul masiv din lemn de mahon, nuc şi trandafir, finisajele întunecate, brocaturi bogate şi catifea în decorarea pieselor de mobilier, a pereţilor şi ferestrelor. Dantela, fireturile, franjurile şi tivurile completează finisajele de tip victorian. Păpuşi din porţelan, coşuri din răchită, pălării, nasturi şi flori uscate sunt accente aparte într-un astfel de decor. Scaunele cu spătare ovale şi tăbliile marmorate pentru mese si bufeturi sunt etichete ale stilului victorian. Abţinerea sau înfrânarea nu trebuie să facă parte din designul victorian. Stiluri de design similare: Art Nouveau, francez, gotic și tradițional.

* Stilul Vintage – Designul vintage de interior este despre crearea unui sentiment de farmec şi istorie prin piese eclectice vechi. Prin adăugarea de antichități, de piese de colecție şi vechituri puteți crea o atmosferă de epocă. Vintage este despre îmbrățișarea lucrurilor din trecut, bucurându-se de ele prin reparare, restaurare sau refinisare. Locuri excelente pentru aprovizionarea descoperiri de epocă sunt piețele de vechituri, magazinele de antichităţi, site-urile de vânzări, atelierele de restaurări. Stil de design similar: Shabby Chic.

* Stilul Wabi-Sabi  – Acest stil este acum noul trend în designul interior, cea mai interesantă tendință zen, și noua preferință a specialiștilor în domeniu. În estetica japoneză tradițională, pentru că de aici își trage obârșia, Wabi-Sabi este o viziune asupra lumii centrate pe acceptarea tranziției și a imperfecțiunii. Estetica este adesea descrisă ca o frumusețe „imperfectă, nepermanentă și incompletă”. Este un concept derivat din învățătura budistă a celor trei mărci ale existenței, în special nepermanența (efemeritatea), suferința și goliciunea sau absența auto-naturii.

  • Caracteristicile esteticii Wabi-Sabi includ asimetria, asprimea (rigiditatea), simplitatea, economia, austeritatea, modestia, intimitatea și aprecierea integrității ingenioase a obiectelor și proceselor naturale. Wabi înseamnă simplitate, umilință și trăire în ton cu natura, descriind pe cineva care se mulțumește cu puțin sau cu ceea ce are, în timp ce Sabi se referă la trecerea timpului și este despre tranziție, frumusețe și autenticitatea vârstei. Mult mai mult decât un simplu termen la modă în designul contemporan, Wabi-sabi reprezintă o filosofie de viață centrată în jurul frumuseții imperfecte a meșteșugului și a naturii incomplete a spațiilor.
  • Wabi-Sabi a apărut ca o reacție la tendințele dominante ale timpului, care se bazau în mare măsură pe supra-ornamentare și folosirea materialelor rare. În contrast direct, Wabi-Sabi este despre găsirea frumuseții în imperfecțiune.
  • Interiorul contemporan în spiritul lui Wabi-Sabi este simplu, reținut, legat de natură. O casă este un loc care reflectă valorile, gustul personal și caracterul celui care trăiește în ea. Într-un astfel de interior, fiecare lucru spune o poveste despre sine și proprietarul său.
  • Culorile de bază într-un astfel de interior sunt neutre, complexe, cu o nuanță de gri. Accentele fine de culoare bej, gri prăfuit, crem și cafea. Dacă există un ornament, atunci acesta va fi modest, fără contrast. Se folosesc culori naturale – verde-gri, gri-maro, albastru-gri în diferite nuanțe. Adesea puteți vedea o singură culoare, în diferite grade de saturație.
  • Texturile și culorile din interiorul Wabi Sabi repetă culorile și texturile naturale care sunt prezente în spațiul din jur. Casa este o continuare a naturii. Finisarea pereților, pardoselei și a tavanelor presupune utilizarea materialelor naturale care să le scoată în evidență textura naturală, culoarea, mirosul.
  • Mobilierul din interiorul Wabi Sabi este aproape întotdeauna din lemn masiv. Textura lemnului și crăpăturile sunt impregnate cu atenție cu uleiuri și acoperite cu un lac mat. Ca mobilier puteți folosi paturi – tatami, hamace din țesături naturale groase sau paturi suspendate, dulapuri simple și vechi din lemn restaurat, fără decor și mânere. Mesele și scaune sunt realizate din lemn, care în timp se estompează și arată învechit.
  • Iluminarea în interioarele Wabi Sabi este slabă și difuză, caldă și moale, accentuează reliefului pereților și vă ajută să vă relaxați acasă. Corpurile de iluminat sunt simple, din forme și materiale naturale.
  • Pentru decorarea acestui interior se potrivesc obiectele folosite în viața de zi cu zi. Adesea, aceste obiecte sunt rezultatul măiestriei meșteșugurilor locale păstrate, cum ar fi olăritul sau țesutul. Pentru podea – covoare din fibre naturale, covoare țesute și covorașe din materiale naturale de culoare bej sau gri. Cuverturile și lenjeria de pat sunt făcute neapărat din țesături naturale, de culoare monocromatică – bumbac, cânepă, mătase.
  • Confortul rustic este greu de imaginat fără plante. Prezența lor este obligatorie în interiorul Wabi Sabi. Copaci bonsai mici, ficusuri cu frunze mari sau orice flori decorative, care au o formă interesantă și chiar cu o ușoară imperfecțiune, asimetrie. Natural și pitoresc se vor încadra în acest interior compoziții din pietre cu insulițe din mușchi, lemn brut și ustensile vechi din metal.

* Stilul ZEN – În japoneză, Zen se referă la meditație. În designul interior, reflectă echilibrul, armonia şi relaxarea. Deși Zen-ul nu este un stil de design propriu și nu vine cu reguli stricte, este adesea asociat cu minimalismul, prin simplitatea şi puritatea liniilor. Este mai mult o modalitate de a aranja o casă și crearea unei atmosfere care compensează stresul și rutina de zi cu zi.

  • Interiorul Zen este despre culori naturale, în tonuri moi, cum ar fi alb, gri, verde, nuanţe de bej sau roz, care au puterea de a induce un sentiment de relaxare şi calm. Armonia cromatică între diferitele elemente este foarte importantă, precum și continuitatea vizuală între pereți, mobilier și pardoseli. Materialele se bazează pe aceleași reguli de naturale, lumină şi confort.
  • Unul dintre elementele esențiale în stilul Zen sunt perdelele, care oferă o senzație de intimitate, în timp ce reduc zgomotul și blochează aerul prea cald sau prea rece. Mergeţi pe textile naturale, cum ar fi bumbac sau lână și potriviţi-le cu restul camerei. Pentru un spaţiu complet de relaxare, înlocuiți luminile fluorescente dure cu lumini inspirate de natură sau lumânări cu efect calmant. Plasați diferite surse de lumină care vă vor permite să controlați intensitatea și zonele care urmează să fie luminate. Evitați luminile directe puternice orientate spre tavan.
  • Mobilierul Zen este caracterizat prin linii simple și clare, evitând detaliile complicate și ornamentațiile excesive. Mobilierul trebuie să fie de înaltă calitate și fabricate din materiale naturale pentru că acestea aduc un sentiment de căldură şi relaxare. Piesele de depozitare (dulapuri, comode) pot fi aduse la viață dacă le vopsiţi în culori potrivite cu restul interiorului.

Autor: Alina Andrei, RADOR

https://www.decorilla.com/online-decorating/interior-design-styles-101/

https://rocheledecorating.com.au/14-most-popular-interior-design-styles-explained/

https://www.decoraid.com/blog/interior-design-styles-definition-2019

https://blog.froy.com/interior-design-styles-8-popular-types-explained/

https://www.homestratosphere.com/interior-design-styles/

https://decorinteriorsus.com/blog/resources/style-glossary/

https://adorable-home.com/smart-home/most-popular-interior-design-styles-54284

https://www.amara.com/editorial/style/interior-design-styles