Există suficiente dovezi de amestec extern în treburile interne ale Republicii Belarus, afirmă Maria Zaharova

Ministerul de Externe al Rusiei califică acţiunile SUA şi ale unor ţări UE drept amestec în treburile interne ale Republicii Belarus, iar dovezi există şi sunt mai mult decât suficiente, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, în timpul emisiunii „60 de minute” de la postul de televiziune „Rossia-1”. „Vedem ce fac statele baltice, vedem ceea ce face Polonia şi ce fac o serie de alte state ale Uniunii Europene. Chiar şi NATO. Vedem poziția Statelor Unite ale Americii. /…/ Amestec în afacerile interne ale unui stat suveran – astfel calificăm aceste acţiuni” – a declarat Zaharova, comentând situația din Republica Belarus. „Iar dovezile existente sunt mai mult decât suficiente” – a conchis ea./ssirbu/denisse
(www.tass.ru – 26 august)