În Bucureşti s-au înregistrat aproape 200 de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Bucureştiul înregistrează și astăzi un număr ridicat de cazuri noi de COVID-19, aproape 200 din cele 1.256 raportate la nivel național în ultimele 24 de ore. Cu o evoluție negativă accentuată în săptămânile anterioare, Argeșul are doar 31 de infecţii confirmate în ultimele 24 de ore, în timp ce Iașiul, cu 72, și Prahova, cu 65, completează topul zilei. Există și un județ în care nu s-a înregistrat niciun caz nou de ieri până astăzi, Ialomița. Numărul cazurilor grave a depășit din nou astăzi 500, în prezent sunt 502 pacienți în secțiile de terapie intensivă. De asemenea, numărul deceselor asociate noului coronavirus s-a menținut ridicat, de ieri până astăzi au mai fost înregistrate 54, ceea ce duce bilanțul victimelor de la debutul pandemiei la 3421./apuscasu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -. 26 august