Vaccinul împotriva COVID-19 va fi gratuit în Bulgaria

Inspectorul şef al Serviciului de Sănătate Publică din Bulgaria, dr.docent Anghel Kuncev, a comentat problema legată de viitoarele vaccinuri împotriva coronavirusului. „Vaccinul va fi gratuit pentru toţi cei care doresc. Ceea ce mă îngrijorează mai mult este când va veni şi cât de eficient va fi acest vaccin. În ultima lună, severitatea COVID-19 a crescut. Acest lucru ne îngrijorează, pentru că problema a fost neglijată de societate în ultima vreme. În ultimele zile, a fost înregistrat un număr destul de mare de decese”, a subliniat Kuncev. În ceea ce priveşte „recordul” sumbru, de 18 decese înregistrate într-o zi, specialistul bulgar a explicat că datele au fost colectate pe două-trei zile. „Evident, în unele spitale mai mici, personalul tehnic nu lucrează sâmbăta şi duminica şi lunea se raportează întregul număr. Sunt analizate datele privind mortalitatea ridicată. Un posibil motiv ar fi că infecţia a afectat mulţi vârstnici din căminele de bătrâni. Cu toate acestea, există o tendinţă de reducere a numărului de infectaţi şi sperăm că ea va continua”, a menţionat expertul bulgar în sănătate./ddaniela/pvelisar

(www.dariknews.bg – 28 august)