Calendarul evenimentelor, 31 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Parlament

* ora 14:00 – Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților, în cadrul căreia moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată”, inițiată de 205 deputați și senatori, va fi supusă dezbaterii și votului Parlamentului

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente (online):

  • ora 11:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
  • ora 11:00 – Comisia pentru administraţie publică

 Camera Deputaților

* Activități în Comisiile parlamentare (online):

  • Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
  • ora 10:30 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii
  • ora 12:00 – Comisia pentru industrii şi servicii

– Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban:

  • ora 10:00 – Prezidează ședința de Guvern – la Palatul Victoria
  • ora 14:00 – Participă la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului privind dezbaterea moțiunii de cenzură inițiate de 205 deputați și senatori – la Palatul Parlamentului

– Culte, Biserică

* În Catedrala Sf. Iosif, de la ora 18:30, se va celebra o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, ca mulțumire pentru beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika, la 7 ani de la ridicarea lui la cinstea altarelor. Vor concelebra PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, preoți diecezani și călugări din comunitățile Arhidiecezei. Procesul informativ în vederea beatificării şi canonizării a început în 2002, în martie 2013 Papa Francisc recunoscând martiriul lui şi beatificându-l la 31 august acelaşi an

– Alegeri locale

* Brăila: Candidatul alianţei USR-PLUS la primăria Brăilei, Mihai Isvoranu, prezintă proiectele şi soluţiile sale privitoare la dezvoltarea Brăilei – ora 9:30, la Hotelul Saint Germain

* Iași: Conferință de presă organizată de USR PLUS, pentru prezentarea programelor de guvernare locală – ora 11:00

– Administrație

* Primarul general, Gabriela Firea, a convocat Comandamentul pentru redeschiderea şcolilor, în cadrul căruia se vor stabili principalele măsuri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a noului an şcolar, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, având în vedere pandemia de coronavirus; participă primarii de sector, reprezentanţi ai conducerii unităţilor de învăţământ din Bucureşti, reprezentanţi ai Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, precum şi factorii responsabili cu deschiderea şi bună desfăşurare a anului şcolar din cadrul PMB – ora 11:00, la sediul PMB, în sala de Consiliu etaj 3

* Cluj-Napoca: Ședința Consiliului Judeţean Cluj – ora 11:00. Ședința se va desfășura exclusiv online, prin intermediul unei platforme web dedicate ce permite realizarea de videoconferințe prin live streaming și va fi transmisă live, pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Cluj, www.facebook.com/cjcluj

* Deva: Ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva – ora 12:00, în sistem videoconferință

* Fetești, jud. Ialomița: În perioada 31 august – 2 septembrie, Primăria Fetești derulează campania de distribuție a măștilor de protecție oferite persoanelor defavorizate. Acestea au fost alocate de Ministerul Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică, fiind puse la dispoziția persoanelor în dificultate cu scopul de a limita răspândirea noului coronavirus

* Galați: Ședinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi – ora 14:00. Şedinţa se va desfăşura fără prezenţa fizică a consilierilor judeţeni, utilizând mijloace electronice de comunicare simultană la distanţă

* Iași: Ședinţa publică ordinară a Consiliului Local al Municipiului Iaşi – ora 10:00, prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare la distanță, respectiv prin platforma online de videoconferință

* Mangalia, jud. Constanța: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Mangalia – ora 15:00, online

* Ploiești: Şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, desfăşurată prin mijloace electronice la sala de şedinţe – ora 12:00, la Primăria Municipiului Ploieşti, Piaţa Eroilor nr. 1A

* Tecuci: De la ora 14:00, în mediul online, Consiliul Local Tecuci este convocat în şedinţă ordinară

– Juridic

* Timișoara: Baroul Timiș și Editura Universul Juridic organizează, începând cu ora 16:00, a doua conferință din seria: Cafeneaua juridică Online, intitulată: „Rolul formalismului în societate și în drept”. Invitat în calitate de speaker este Domnul Prof. univ. dr., Avocat Traian Briciu, Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România

– Economic

* Ziarul financiar, alături de Banca Transilvania, organizează o nouă videoconferință din cadrul proiectului ZF IT Generation, cu tema „Boom-ul din e-commerce dictat de pandemia de COVID-19: cum să treci din offline în online?” – ora 9:30

* Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în iulie 2020

* Fondul Proprietatea anunţă rezultatele financiare aferente primului semestru din 2020

* Rezultatele financiare înregistrate în primele şase luni din 2020 de SIF Banat-Crişana, Avioane Craiova, IAR Braşov, Electroputere, Carbochim

* Se încheie perioada de subscriere pentru noile emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur

* Conform Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), astăzi este termenul limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul, pot transmite documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole

– Medicină, Sănătate

* Cu ocazia împlinirii unui secol de la descoperirea insulinei de către savantul român Nicolae Paulescu, în dreptul bustului marelui savant, instalat în centrul curţii Facultăţii de Medicină din Bucureşti, va fi rostit un cuvânt de omagiere şi recunoştinţă de către prof.dr. acad. Constantin Ionescu Târgovişte, cel care a militat pentru recunoaşterea marii descoperiri, în întreaga lume – ora 12:00, în curtea Facultăţii de Medicină

– Manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Limbii Române (31 august)

* Academia Română organizează o dezbatere dedicată evoluției limbii române, celebrând prin acest eveniment Ziua limbii române. Manifestarea are loc în parcul Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125, începând cu ora 11:00, și este moderată de acad. Bogdan C. Simionescu și acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinți ai Academiei Române. Dezbaterea va fi deschisă de prezentările: prof. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române, Monica Cristina Anisie, Ministrul Educației și Cercetării, Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova, și Mirel Taloș, președinte interimar al Institutului Cultural Român

* Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale, organizează o serie de evenimente online care marchează Ziua Limbii Române, reunite sub numele „Limba română, o problemă de siguranță națională”. Programul evenimentelor difuzate în online poate fi urmărit pe platforma culturaindirect.ro, pe pagina de Facebook, pe site-ul MNLR, dar și pe conturile de Vimeo și YouTube ale MNLR:

  • ora 11:00 – Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, vernisează împreună cu directorul general al MNLR, prof. univ. dr. Ioan Cristescu, expoziția cu titlul „Școala Ardeleană”, la sediul din Calea Griviței nr. 64-66, în Sala „Petru Creția”. Expoziția reunește 17 panouri, reprezentând: Iluminismul și reprezentanții săi, Deviza Școlii Ardelene și Petiția valahilor din Transilvania, Scrieri teologice din epocă și personalități ale clerului transilvan implicate in evenimente, dar și precursori ai Școlii Ardelene în Principatele Române ori personalități culturale contemporane și continuatori, precum și manuscrise, cărți din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române. Este deci un bun prilej pentru a-l comemora pe cel mai important scriitor al mișcării, Ion Budai-Deleanu, de la a cărui dispariție se împlinesc 200 de ani, cunoscut pentru epopeea sa Țiganiada – Poemă eroi-comică, dar uitat, din nefericire, pentru scrierile sale lingvistice, istorice sau juridice. Expoziția va putea fi vizitată până în 11 septembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00
  • ora 13:00 – Intervenția acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre importanța Zilei Limbii Române
  • ora 13:30 – Intervenția Preasfinției Sale Mihai Frăţilă, Episcopul Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” din Bucureşti
  • ora 14:00 – Intervenția acad. Răzvan Theodorescu despre Școala Ardeleană
  • ora 14:30 – Intervenția acad. Eugen Simion despre importanța Școlii Ardelene
  • ora 15:00 – Intervenția prof. univ. dr. Gheorghe Chivu despre Ziua Limbii Române. Modelul Școlii Ardelene

* Maratonul de poezie si jazz, ajuns la ediția a XII-a, va fi transmis și anul acesta live la Radio România Cultural, de Ziua Limbii Române, între orele 16:00-19:00, din grădina Muzeului Național al Literaturii Române din București. Vor citi poeme 22 de scriitori din generaţii şi geografii literare diferite. Muzicienii invitați sunt: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Cătălina Beța, Mircea Tiberian și Mike Godoroja & Blue Spirit. Amfitrion: Dan Mircea Cipariu. Producător: Anamaria Spătaru. Organizatori: Muzeul Național al Literaturii Române și asociația Euro CulturArt. Coproducător: Radio România Cultural

* Alba Iulia: Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba organizează şi în acest an o serie de activităţi dedicate sărbătoririi zilei de 31 august – Ziua Limbii Române. Activităţile se vor desfăşura, în marea lor majoritate, pe pagina de Facebook a instituţiei, iar acolo unde este posibil acestea se vor derula în aer liber, cu respectarea măsurilor legale şi a recomandărilor făcute de autorităţi, pentru prevenirea şi reducerea impactului pandemiei COVID-19. Programul activităţilor:

  • ora 8:00 – pagina de Facebook – Mesaje instituţionale cu prilejul Zilei Limbii Române
  • ora 9:00 – pagina de Facebook – Recomandarea zilei la adulţi: Dicţionarul limbii române
  • ora 10:00 – curtea bibliotecii şi pagina de Facebook – Expoziţie de carte (gangul bibliotecii)
  • ora 12:00 – Aleea Scriitorilor şi pagina de Facebook – Depunere de flori la statuia lui Mihai Eminescu, Memoria culturală a locului: Limba noastră românească
  • ora 14:00 – pagina de Facebook – Poezia zilei – Limba şi literatura română de Nicolae Alexandru West, Scrie şi vorbeşte corect, româneşte
  • ora 15:00 – pagina de Facebook – Bibliovaliza – Aleodor Împărat (adaptare după Petre Ispirescu), în lectura Liudmilei Cioflică

* Arad: Scriitori și autori arădeni se vor reuni, în numele Limbii Române, în curtea interioară a Bibliotecii Județene „Al. D. Xenopol” Arad, de la ora 16:00, ocazie cu care vor citi pagini din marea literatură română și din creația proprie

* Bacău: La Galeriile „Alfa” ale Secției de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” va avea loc, de la ora 17:00, deschiderea Expoziției-concurs de artă plastică contemporană „Saloanele Moldovei – ediția a XXX”. Organizată împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici din Republica Moldova, expoziția se va deschide în aceeași zi și la Chișinău, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”, Galeria Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova. Lucrările expoziției, în număr total de 243, vor putea fi vizionate, toată luna septembrie, la Bacău, la Galeriile „Alfa” și la Galeriile „Frunzetti”, unde expun participanții din România și diaspora, precum și la Chișinău, în perioada 31 august – 13 septembrie, unde expoziția cuprinde lucrările participanților din Republica Moldova. Printre partenerii manifestării se numără instituții prestigioase de ambele maluri ale Prutului: Ministerului Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, Primăria Municipiului Chişinău, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei din Republica Moldova, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Bacău

* Cluj-Napoca: Primăria Cluj-Napoca organizează, începând cu ora 15:00, pe platoul pietonal din faţa clădirii Casino – Parcul Central „Simion Bărnuţiu”, o serie de manifestări dedicate Zilei Limbii Române. Cu această ocazie, vor susţine conferinţe despre limba română următorii scriitori: Horia Bădescu, Vasile Igna şi Adrian Popescu. De asemenea, actori ai Teatrului Naţional din Cluj-Napoca vor recita din lirica română contemporană

* Iași: Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi organizează, de la ora 18:00, un spectacol de muzică şi poezie care se va desfăşura în faţa Teiului lui Eminescu din Parcul Copou. La această ediţie vor participa scriitorii: Gabriela Chiran, Daniel Corbu, Nichita Danilov, Doina Guriţă, Ioan Holban, Ion Hadârcă, Emilian Marcu, Emilia Nedelcoff, Nicolae Panaite, Valeriu Stancu, Alexandra Ţabără, Horia Zilieru şi cantautorii folk Adi Bezna şi Cezar Popescu. Programul mai cuprinde: depunere de jerbe la bustul lui Mihai Eminescu, făuritorul limbii române literare, alocuţiuni ale oficialităţilor invitate la eveniment şi retragerea cu torţe a soldaţilor din Garnizoana Iaşi

* Ploiești: Biblioteca Județeană „N. Iorga” vernisează, în Rotonda instituţiei, o inedită expoziție de carte și de citate din opere literare valoroase, care va rămâne deschisă pentru public până pe 3 septembrie, şi prezintă un film dedicat limbii române va fi postat pe pagina de Facebook a bibliotecii

* Bălți, Republica Moldova: Urmează să fie anunțați câștigătorii concursului online de poezie, proză și eseu, adresat tinerilor iubitori ai limbii române și organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Consulatul General al României la Bălți și Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, pentru a marca Ziua Limbii Române – pe conturile de Facebook ICR Chișinău și Pagina Oficială a Consulatului General al României la Bălți. Concursul intitulat, după un vers al lui Nichita Stănescu, „Limba Română este patria mea” s-a adresat tinerilor din Republica Moldova, cu domiciliul în municipiul Bălți și în raioanele Rîbnița, Briceni, Rîșcani, Glodeni, Sîngerei, Dondușeni, Soroca, Drochia, Telenești, Edineț, Fălești, Camenca, Florești, Ocnița, Soldănești, Rezina, Ungheni și a fost organizat pe două secțiuni: elevi de școală generală, ciclul gimnazial și elevi de liceu și studenți

* Chișinău: Vernisajul Saloanelor Moldovei, ediţia a XXX-a – ora 18:00, la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 3. Perioada expoziției: 31 august – 13 septembrie

* Chișinău: ICR „Mihai Eminescu” Chişinău organizează spectacolul „Oda limbii române”, pentru a marca Ziua Limbii Române; participă actorii Nicolae Jelescu, Margareta Nazarchevici, Ninela Caranfil, Mihaela Chiu, artiştii Silvia Goncear, Marin Gheraş şi Select Stings Quartet – ora 11:00, pe Facebook

* Italia: Liga Studenţilor Români din Străinătate organizează un eveniment cultural online dedicat Zilei Limbii Române – ora 19:00 (ora României). Evenimentul, la care vor participa numeroşi studenţi şi profesori români din străinătate şi nu numai, se numeşte „Atelierul de Lectură”, se află sub patronajul Ambasadei României în Republica Italiană şi se adresează tuturor românilor atât din diaspora, cât şi din ţară. Acest proiect este coordonat de Alexandra Oana Chilian, studentă la psihologie la Universitatea Sapienza din Roma şi membră a Ligii Studenţilor Români din Străinătate, filiala Italia (LSRS Italia)

* Lisabona: O parte din membrii EUNIC Portugalia vor recita, în limba română, poemul „Ce te legeni?…” de Mihai Eminescu, inclus în volumul „Revedere”, apărut în 2005 la editura Evoramons, în traducerea Doinei Zugrăvescu. Evenimentul va avea loc cu ocazia Zilei Limbii Române, pe paginile de Facebook și Instagram ale ICR Lisabona. Materialul video va fi subtitrat în limba portugheză

* Londra: Eseul „Mi-e dor”, din volumul „Calitatea de martor” al scriitoarei Ana Blandiana, va fi lecturat în interpretarea actriței Anamaria Marinca, în limba română și în engleză (traducere semnată de Gabi Reigh), cu ocazia Zilei Limbii Române. Lectura eseului a fost înregistrată special pentru această ocazie la sediul ICR Londra și va fi difuzată pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale reprezentanței

* Madrid: O serie de 19 picturi ale artistei Sabina Elena Dragomir vor fi prezentate în spațiile Institutului Cultural Român de la Madrid, în perioada 1-30 septembrie. Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, de Ziua Limbii Române, și va fi prezentat pe pagina de Facebook și pe canalul YouTube ale ICR Madrid. Expoziția „Ea a fost aici”/„Ella estuvo aquí” spune o poveste despre obscuritate și transparențe despre ființare. De asemenea, o conferință online dedicată prezenței limbii și culturii române în sistemul de educație preuniversitar și universitar din Spania va fi organizată de Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei

* Milano: Centrul Cultural Italo Român din Milano organizează o nouă ediție a Zilei Limbii Române, care se va desfășura în cadrul librăriei Bocca din Galleria Vittorio Emanuele din Milano, începând cu ora 15:00

* Roma: Accademia di Romania in Roma organizează ultimul curs online de limba și cultura română din actualul an academic, dedicat grupei de nivel intermediar, ce va fi postat, astăzi, pe pagina de Facebook a reprezentanței, cu ocazia Zilei Limbii Române. În cadrul înregistrării, este prezentat rezultatul inedit al traducerii integrale a unei proze scurte de către cursanții coordonați de profesorul Nicoleta Neșu. Textul este „Ora de iarnă” de Adriana Bittel și face parte din volumul „Cum să fii fericit în România”, coordonat de Oana Bârnă și apărut la Editura Humanitas

* Stockholm: Un recital online de poezie contemporană românească, avându-i ca invitați pe poetul Ioan Es. Pop și pe actrița suedeză de origine română Adriana Savin, va fi postat pe pagina reprezentanței ICR Stockholm, cu ocazia Zilei Limbii Române. În cadrul evenimentului, vor fi prezentate poeme din volumul „Ieudul fără ieșire”. Evenimentul inaugurează o serie de recitaluri de poezie online care vor continua pe toată durata lunii septembrie, avându-i ca invitați pe câțiva dintre cei mai cunoscuți poeți români contemporani traduși în limba suedeză. Înregistrările vor putea fi urmărite și pe canalul YouTube al ICR Stockholm

* Tel Aviv: Un colaj video ce va include testimoniale ale cursanților care participă la cursurile online de limba română organizate de ICR Tel Aviv va fi difuzat, de la ora 19:00, pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR Tel Aviv. Materialul video va include un număr de zece intervenții ale studenților, în care aceștia vor spune motivele pentru care au decis să învețe limba română, cuvintele și expresiile preferate. Difuzarea materialului video are ca scop marcarea Zilei Limbii Române în Israel

* Varșovia: Expoziția de desene în aer liber „Cu alte cuvinte…“, o aventură cu expresii frazeologice poloneze și românești, va fi inaugurată astăzi, de ICR Varșovia. Desenele și conceptul grafic îi aparțin ilustratorului clujean Adrian Barbu. 21 de perechi lingvistice, mărturii ale felurilor de a gândi și ale reperelor celor două popoare, vor purta privitorul într-o călătorie lingvistică prin universurile limbilor română și polonă

* Veneția: Un dialog filmat, fiu–tată, pe baza „perlelor” de limbă strânse de scriitorul Robert Șerban de la fiul său, Tudor, va fi difuzat, cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, pe pagina oficială de Facebook a Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția (IRCCU Veneția). Baza dialogului este cartea „Tata, eu glumesc serios. Tudor Șerban la vorbă cu Robert Șerban”, apărută la editura Polirom. Materialul video propune publicului o altfel de Zi a Limbii Române cu ajutorul proiectului „Limba română prin ochi de copil”: un băiat de nouă ani, ca personaj principal, care ne va reaminti că limba română este vie și captivantă, iar învățarea ei este ca un joc în care toți câștigă și zâmbesc

* Washignton, D.C.: Romanians of DC, în parteneriat cu Authentic Society for Language and Romanian Culture (ASLRC) și Bucharest Inside the Beltway organizează, începând cu ora 7:00 (ora României), o seară de poezie organizată cu ocazia Zilei limbii române. Evenimentul intitulat „Limba română este patria mea” va include poezii de Mihai Eminescu și Nichita Stănescu recitate de actorul Dan Istrate și de Grigore Vieru citite de solista vocală Ana Everling și îi va avea ca invitați speciali pe Ioana Ieronim, poetă și traducătoare din Washington, DC; Cristina Bejan, istoric, dramaturg și poetă româno-americană din Denver; Marius Stan din Chicago, autor și actor binecunoscut publicului american; și Aura Șapera, poetă aromână din New York City. Evenimentul va fi moderat de Bogdan Banu, fondatorul Romanians of DC și Alina Cumpan, Președinta ASLRC. Evenimentul va fi transmis live pe Facebook pe paginile Romanians of DC, ASLRC și Bucharest Inside the Beltway dar și în evenimentul de pe Zoom (accesibil cu înregistrare):  https://us02web.zoom.us/webinar/register/WN_b0bAze4ERRWv3cOuLclyNQ

– Învățământ, Cercetare

* Oradea: International School of Oradea organizează „Ziua Porților Deschise”, eveniment în cadrul căruia sunt invitați toți părinţii și cei interesați să treacă pragul acestei instituții de învățământ. Între orele 10:00-12:00 și 13:00-15:00, cei interesați pot vizita campusul școlar, în sesiuni de 45 min rezervate în prealabil fiecărei familii interesate

– Cultură

* „Super 8!”, festivalul de filme realizate de adolescenți, deschide seria proiecțiilor și spectacolelor de teatru. În perioada 31 august – 6 septembrie, organizatorii vor prezenta publicului materialele făcute de zeci de tineri din România și R. Moldova. Festivalul se va desfășura în format fizic, în aer liber, cu stricta respectare a normelor de protecţie. Programul zilei:

  • Deschiderea Festivalului cu un concert susținut de artişti adolescenţi şi prima proiecţie de filme în competiţie – ora 18:30, la Spaţiul M60, Str. C. A. Rosetti nr. 3

* La Grădina de Vară Herăstrău a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, soprana Irina Baianţ a pregătit un concert special, cu arii şi duete celebre în care îi va avea ca invitaţi pe Florin Ristei şi Adrian Nour, iar Orchestra Metropolitană București, dirijată de Daniel Jinga îi va acompania pe îndrăgiții solişti – ora 20:30

* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă o nouă serie de întâlniri online cu actorii TNRS în cadrul unui nou format intitulat „Actori.SB.Online – Daruri teatrale”. În fiecare duminică, luni şi marţi, de la ora 21:00 (Secţia Română), respectiv de la ora 21:30 (Secţia Germană), actorii Naţionalului sibian prezintă publicului, online, poveşti pentru copii mici şi mari, recitaluri de poezie, momente umoristice sau monoloage din spectacolele TNRS (12 iul. – 1 sep.). Evenimentul se difuzează gratuit pe pagina de Facebook a TNRS, canalul de YouTube al TNRS, pe site-ul TNRS (www.tnrs.ro) şi pe pagina de Facebook a Secţiei Germane a TNRS. Programul zilei:

  • ora 21:00 – „Croitoraşul cel viteaz”, de Fraţii Grimm, cu Andrei Gâlcescu

– Sport

* Competițiile naționale de atletism continuă pe Stadionul „Iolanda Balaș Soter” din București, în cadrul Campionatului Național de Probe Combinate Seniori, Tineret, U20, U18 și U16 – ora 9:00 (30 – 31 aug.)

* Bacău: Are loc o partidă din prima etapă a Ligii a II-a de fotbal: CS Aerostar Bacău – AS FC Universitatea Cluj – ora 17:30, pe Stadionul Aerostar

* Meciuri din etapa a doua a sezonului 2020-2021 al Ligii I de fotbal:

  • Ploieşti: AFC Chindia Târgovişte – FC Dinamo Bucureşti – ora 21:00, pe Stadionul „Ilie Oană

* New York: Cea de-a 140-a ediție a turneului de tenis US Open, doilea eveniment Grand Slam al anului, la care participă jucătoarele române Mihaela Buzărnescu și Irina Begu, în probele de simplu, dar și Raluca Olaru și Horia Tecău, în probele de dublu. Se va desfășura pe terenuri dure în aer liber, la Centrul Național de Tenis USTA Billie Jean King din New York. Acesta va fi primul eveniment major de tenis de la începutul pandemiei mondiale COVID-19, în martie (31 aug. – 13 sep.)

* Nyon, Elveția: Tragerea la sorţi a meciurilor din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, la care participă echipele FCSB şi FC Botoşani – ora 14:00

– S-a întâmplat într-o zi de 31 august

* Acum 96 de ani (1924) România a ratificat Convenţia de la Lausanne privind regimul strâmtorilor Bosfor şi Dardanele (semnată la 24.VII.1923)

* Se împlinesc 80 de ani (1940), de când, între 31.VIII şi 3.IX, au avut loc în toată ţara manifestaţii de protest împotriva „Dictatului de la Viena” (semnat cu o zi în urmă) şi a acceptării acestuia de către autorităţile române. Documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), semnate la Viena, prevedeau că partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Cu 72 de ani în urmă (1948) apărea Decretul privind înfiinţarea şi organizarea Direcţiunii Generale a Securităţii Poporului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (replică a poliţiei politice sovietice), cu atribuţiile de „apărare a cuceririlor democratice şi asigurarea securităţii Republicii Populare România contra duşmanilor din interior şi exterior”. Primul şef al Securităţii, cu funcţia de director general, a fost Pantelimon (Pantiuşa) Bodnarenko (alias Gheorghe Pintilie), agent al NKVD-ului

* Acum 59 de ani (1961) apărea Decretul Consiliului de Stat privind ratificarea de către România a Convenţiei asupra mării teritoriale şi zonei contigue şi a Convenţiei asupra mării libere, precum şi aderarea României la Convenţia asupra platoului continental (încheiată la Geneva, la 29.IV.1958)

* În urmă cu 26 de ani (1994), la Berlin, a avut loc ceremonia de retragere definitivă şi totală a trupelor ruseşti de pe teritoriul fostei Germanii Răsăritene, în prezenţa preşedintelui Rusiei, Boris Elţîn, şi a cancelarului german, Helmut Kohl. La data de 8.IX.1994 a avut loc, tot la Berlin, ceremonia plecării trupelor aliate (americane, britanice şi franceze) prezente în Berlinul de Vest după anul 1945. Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Franţei, François Mitterrand, a premierului britanic, John Major, a secretarului de stat american, Warren Christopher, şi a cancelarului german, Helmut Kohl

* Se împlinesc 20 de ani (2000) de când se înfiinţa, prin Ordonanţa de Guvern 121/2000, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și coordonarea Departamentului pentru Protecția Minorităților Naționale, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca

* Se împlinesc 10 ani (2010) de la încheierea oficială a misiunii trupelor americane de luptă din Irak. Până la sfârșitul anului 2011, între 35.000 și 50.000 de soldați americani au mai rămas în Irak, unde au antrenat forțele de securitate irakiene, au sprijinit proiectele de reconstrucție civilă și au lupta cu teroriștii.

* Acum 7 ani (2013), într-o ceremonie fără precedent în țara noastră, monseniorul și martirul Vladimir Ghika a devenit Fericit, fiind beatificat în prezența a peste 8.000 de persoane. El este celebrat în fiecare an la 16 mai, data la care s-a stins din viață. Fericitul Vladimir Ghika are un imn dedicat lui și o rugăciune specială

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Limbii Române”, instituită prin Legea nr. 53/2013; iniţiatorii Legii au pornit de la ideea că limba unei naţiuni este un puternic instrument de păstrare a identităţii naţionale, cu atât mai mult cu cât, în prezent, există peste 10 milioane de etnici români ce trăiesc în afara graniţelor de stat ale României; această zi poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de către alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific; manifestările au loc pentru a sprijini pe românii de acasă şi de pretutindeni în vederea conservării şi cultivării limbii române şi, prin aceasta, a valorilor identitare. NOTĂ: În R. Moldova, din 1990, la 31 august este marcată sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin); din 2006, la aceeaşi dată, este organizat în Bucureşti „Concertul limbii române”, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti

– 1868: A murit Dimitrie Cozacovici (Cosacovici), istoric şi filolog; s-a remarcat îndeosebi prin studii de filologie comparată şi de istorie privind românii sud-dunăreni, numărându-se printre pionierii dialectologiei române; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (n. 1790)

– 1870: S-a născut Victor Vlad Delamarina, poet şi memorialist; au rămas de la el şi încercări de pictură, insuficient cunoscute (m. 1896) – 150 de ani

– 1880: S-a născut Ştefan Braborescu, actor (elev al lui Nottara), regizor, profesor şi scriitor (m. 1971) – 140 de ani

– 1904: S-a născut Nicolae Cernescu, chimist şi pedolog; activitate de cercetare în domeniul ştiinţei solului; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1967)

– 1913, 31.VIII/13.IX: A murit inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu, creator al primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882)

– 1926: S-a născut scenograful Ion Ipser (m. 2006)

– 1927: S-a născut poetul Dan Deşliu; adept fervent al comunismului în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, a început, de la sfârşitul anilor ’70, să conteste regimul, devenind din 1980 un opozant al acestuia (m. 1992)

– 1927: S-a născut prozatorul Radu Petrescu; considerat unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale (m. 1982)

– 1929: S-a născut tenorul Cornel Stavru (m. 2015)

– 1936: S-a născut sculptorul şi profesorul universitar Paul Adrian Vasilescu (m. 2012)

– 1937: S-a născut fagotistul, poetul şi profesorul Mihai Miltiade Nenoiu; fondator şi conducător al cvintetului de suflători „Concordia” (1979-2005); a cântat în Orchestra Naţională Radio timp de 47 de ani (1956 – 1 octombrie 2003) (m. 2019)

– 1961: S-a născut Ioan Gyuri Pascu, muzician şi actor, membru al grupului „Divertis” (m. 2016)

– 2004: A murit Vlad Sorianu (pseudonim al lui Vasile Sporici), prozator, traducător şi critic literar (n. 1931)

– 2006: A murit scenograful Ion Ipser (n. 1926)

– 2011, 31.VIII/1.IX: A murit sculptorul, pictorul şi ceramistul Mircea Spătaru (n. 1937)

– 2012: A murit poeta Constanţa Buzea (n. 1941)

– 2013: A murit istoricul de artă, fotograful, curatorul şi colecţionarul de artă Mihai Oroveanu, director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Capitală din 2001 (n. 1946)

– 2014: A murit Ștefan Andrei, demnitar din perioada comunistă, fost ministru de externe al României în perioada martie 1978 – noiembrie 1985 (n. 1931)

 EVENIMENTE EXTERNE

– Koblenz, Germania: Reuniune informală a miniștrilor agriculturii din cadrul UE (31 aug. – 1 sep.)

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, se întâlnește cu președintele Consiliului European, Charles Michel

– Berlin: Convocarea membrilor guvernului în fața deputaților din Bundestag, pentru a da explicații cu privire la afacerea Wirecard (31 aug. – 1 sep.)

– Paris: Miniștrii francez și german de externe, Jean-Yves Le Drian și Heiko Maas, se adresează ambasadorilor francezi acreditați în Europa

– Santander, Spania: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino, va susține un discurs în cadrul unei conferințe online pe teme financiare

– Turcia: Începând de astăzi, la Istanbul va fi interzisă organizarea în interior a nunţilor, a petrecerilor de logodnă şi a ceremoniilor de circumcizie. De asemenea, copiii şi persoanele cu vârsta de peste 60 de ani nu vor mai putea participa la ceremoniile organizate în aer liber

– Hanoi: Vietnamul găzduiește cea de-a 53-a reuniune ministerială a ASEAN și întâlniri conexe

– Bled, Slovenia: Forumul anual strategic, la care participă șefi de guvern din Europa Centrală şi de Sud-Est, axat pe provocările şi oportunităţi post-COVID, la care participă președintele Comisiei Europene, Josep Borrell și premierul ungar, Viktor Orban

Aniversări – Comemorări

– Ziua Naţională a Republicii Kârgâzstan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

– Ziua Naţională a Federaţiei Malaysia; aniversarea proclamării independenţei – 1957

– Ziua Naţională a Republicii Trinidad-Tobago; aniversarea proclamării independenţei – 1962

– Republica Moldova: Sărbătoarea „Limba noastră” (la 31.VIII.1989 Parlamentul de la Chişinău a votat trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin)

– 12 d.H: S-a născut împăratul roman Caligula (Caius Julius Caesar Germanicus), proverbial pentru cruzimea şi extravaganţa hotărârilor sale (m. 41 d.H., asasinat)

– 1795: A murit compozitorul şi şahistul francez François-André Danican Philidor; considerat cel mai bun jucător de şah al secolului al XVIII-lea (n. 1726) – 225 de ani

– 1811: A murit Louis Antoine de Bougainville, navigator, explorator şi scriitor francez (n. 1729)

– 1834: S-a născut compozitorul italian Amilcare Ponchielli (m. 1886)

– 1867: A murit Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar, plastic şi muzical francez (n. 1821)

– 1870: S-a născut medicul şi pedagogul italian Maria Montessori (nume complet: Maria Tecla Artemisia Montessori); a devenit, la 10 iulie 1896, prima femeie medic din Italia; a creat o metodă specială de educare a copiilor mici, „Metoda Montessori”, înfiinţând peste tot în lume şcoli care aplicau metoda sa (m. 1952, în Olanda) – 150 de ani

– 1885: S-a născut DuBose Heyward, dramaturg, romancier şi poet american (m. 1940) – 135 de ani

– 1893: S-a născut harpista franceză Lily Laskine (m. 1988)

– 1900: A murit Sir John Bennet Lawes, chimist și agronom englez; fondatorul industriei de fertilizare articifială şi al staţiei experimentale de la Rothamsted, cea mai veche staţie de cercetare agricolă din lume (n. 1814) – 120 de ani

– 1908: S-a născut William Saroyan, scriitor american de origine armeană (m. 1981)

– 1925: S-a născut Maurice Pialat, regizor de film, actor şi scenarist francez (m. 2003) – 95 de ani

– 1928: S-a născut actorul american de film James Coburn (m. 2002)