Peste o mie de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de autorități

Peste o mie de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate și astăzi de autorități, rezultate din aproximativ 22.300 de teste. A atras atenția, însă, numărul ridicat al deceselor – 60, cele mai multe într-o singură zi de la începutul epidemiei. O altă cifră record este cea a pacienților din secțiile de terapie intensivă. În prezent sunt 522. Alte 7.100 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate în spitalele din țară, aproape 9.300 sunt în izolare la domiciliu, iar aproximativ 5.800 în izolare instituțională./aburtica/ovidiu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 septembrie)