Fiind considerate nave redutabile, submarinele române au fost folosite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1941 – 1944) atât ca arme de atac (Delfinul), cât și pentru misiuni de cercetare a porturilor sovietice (Marsuinul). Raportate de mai multe ori ca fiind scufundate, submarinele române (Marsuinul și Rechinul) au fost o surpriză pentru sovietici când aceștia le-au descoperit în Constanța. Au fost imediat confiscate (6 septembrie 1944) și duse în URSS ca pradă de război. Alexandru Greceanu, tânăr ofițer, s-a aflat la bordul Rechinului când submarinul a fost capturat de marinarii ruși:
“23 August 1944 m-a prins pe uscat. Am revenit a doua zi la Constanţa. O săptămână, de la 23 august până la 30 august, a fost linişte. Pe data de 30 august a venit flota sovietică în Constanţa. Conform Tratatului de armistiţiu, primirea a fost foarte civilizată. La nava bază, adică la nava cazarmă a submarinelor, am primit un grup de ofiţeri sovietici. Am locuit cu ei pe nava bază în perfectă condiţiuni timp de circa 6 zile. În noaptea de 5 spre 6 septembrie 1944, după ce dădusem o masă festivă pentru toţi invitaţii sovietici, ne-am retras în cabine. În jurul orei trei-patru dimineața, am simțit ceva rece pe piept. Era un [pistol automat] Kalaşnikov. Am primit permisiunea să ne îmbrăcăm. Apoi, într-un interval de jumate de oră, toată lumea a fost scoasă afară. Ne-au confiscat armele, ne-au confiscat tot. Apoi ne-a dus în Gara Maritimă, unde ne-au ţinut de dimineaţă, de la ora 5, până pe la ora 2-3. La un moment dat, pe la ora 11-12, a venit o patrulă cu un marinar român de pe submarin, care a căutat să mă identifice. M-au luat şi m-au dus înapoi pe submarin, spunând că am vrut să sabotez submarinul, pentru că am băgat în postul de 
comandă o grenadă explozibilă. Nu făcusem aşa ceva. La postul de comandă am găsit, într-adevăr, o cutie de fier rotundă. Era o riglă de calcul astronomică pentru navigaţie, de un tip special, cilindrică, fabricaţie germană, pe care o primisem cadou de la un echipaj german. Bineînţeles, s-a lămurit toată povestea. Am fost eliberați pe la ora 4.00. Apoi rușii ne-au spus că cine va fi găsit în Dobrogea, din Portul Constanţa până la podul de la Cernavodă, după 7 seara, va fi luat prizonier. Am trecut acasă, ne-am schimbat în civil şi am plecat. Toţi marinarii erau în acelaşi tren, care pleca din Constanţa spre Bucureşti. Noi, în timpul războiului, cei care eram cu navigaţia, am putut să ne cumpărăm câte un ceas cronograf universal Geneve …. un ceas excepţional de potrivit pentru marină, pentru a calcula distanţe, viteză….cronometru. Am dat pe el salariu pe o lună de zile. Find din aur, era un obiect foarte tentant. Când am trecut podul la Cernavodă, trenul a oprit şi a urcat o patrulă rusească să facă controlul. Eram în vagonul restaurant împreună cu ceilalți marinari. Rușii ne-au pus pe fiecare să scoatem ceasurile. Eu, fără să mă vadă, am scos ceasul şi l-am băgat în ciorap. Şi când a ajuns la mine, mă întrebă: ,,Unde e ceasul?” ,,N-am!” Se uită şi vede dunga de la mână. Zic: ,,Alţii au fost mai grăbiţi ca tine! Ți-a luat-o înainte”. Așa am rămas cu ceasul”.
[Interviu realizat de Octavian Silvestru, 1995]
