Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 6 decembrie

Alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 6 decembrie – anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban care a precizat că executivul este obligat să stabilească data acestui scrutin, atât de Constituție, cât și de Legea alegerilor parlamentare în vigoare în acest moment. Amintim că, la finalul lunii iulie, Parlamentul a adoptat un act normativ potrivit căruia data scrutinului trebuie stabilită printr-o lege organică adoptată tot în legislativ, iar alegerile pot fi organizate începând din 6 decembrie, până cel târziu la 15 martie, anul viitor. Documentul nu a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis care a sesizat Curtea Constituțională. Termenul de judecată este 15 septembrie./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 septembrie