Londra nu poate deocamdată să arunce vina asupra Rusiei pentru incidentul cu Navalnîi, afirmă Dominic Raab

Marea Britanie nu poate, în acest moment, să arunce asupra Rusiei vina pentru ceea ce s-a întâmplat cu Aleksei Navalnîi, a declarat, duminică, ministrul de externe al Marii Britanii (secretar de stat pentru afaceri externe și ale Commonwealth-ului), Dominic Raab, într-un interviu acordat BBC. „Vom fi sinceri, deocamdată nu putem atribui cuiva această responsabilitate, dar având în vedere cazurile anterioare de utilizare a substanţei „Noviciok” de către serviciile speciale ruse, Rusia și Guvernul rus trebuie acum să răspundă la o serie de întrebări serioase” – a declarat Raab. Menţionăm că anterior, într-un interviu acordat televiziunii Sky News, Dominic Raab a recunoscut că nu vede altă explicaţie decât implicarea Rusiei în acest incident. În replică la întrebarea realizatorului BBC dacă Londra ar trebui să expulzeze din nou diplomații ruși sau să înghețe active rusești, ministrul britanic a declarat că există întotdeauna astfel de posibilităţi, dar că în acest moment prioritatea Londrei este să facă presiuni asupra Moscovei prin intermediul Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). „Împreună cu partenerii noştri germani şi străini vom colabora în cadrul OIAC, care are puterea de a stabili responsabilitatea, de a desfășura investigații, de a cere răspunsuri stricte din partea Rusiei și de a trage Rusia la răspundere” – a adăugat Dominic Raab, subliniind că Rusia, în calitate de membru al acestei organizaţii, are angajamente asumate în acest domeniu./ssirbu/dsirbu

www.tass.ru – 6 septembrie