Calendarul evenimentelor, 9 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 14:00 – Lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente – la sediul Senatului și online:

  • ora 9:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 10:00 – Comisia pentru administraţie publică
  • ora 10:30 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială
  • ora 11:00 – Comisia pentru politică externă
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte şi minorităţi
  • ora 11:30 – Comisia economică, industrii şi servicii
  • ora 12:30 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări
  • ora 13:00 – Comisia pentru cultură şi media

– Camera Deputaților

* Activități în Comisiile parlamentare (online):

  • Comisia pentru industrii şi servicii
  • Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
  • ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură
  • ora 10:00 – Comisia pentru politică externă
  • ora 11:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 11:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci
  • ora 11:00 – Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare

– Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban

  • ora 9:00 – Întâlnire cu reprezentanții Blocului Național Sindical – la Palatul Victoria. Participă ministrul muncii, Violeta Alexandru, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul economiei, Virgil Popescu
  • ora 16:00 – Întâlnire cu reprezentanții Grupului industrial Thales – la Palatul Victoria
  • ora 18:00 – Participare la evenimentul „Celebrating 70 Years”, organizat de Ambasada Austriei în România, cu prilejul marcării a 70 de ani de la deschiderea, în țara noastră, a secției comerciale Advantage Austria București – la Clubul Diplomatic. Alocuțiunea premierului, este susținută în jurul orei 19:30, şi este transmisă live pe platformele Facebook și Youtube ale Guvernului

– Ministere

* Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române 2020, cu tema „Impactul pandemiei asupra tendinţelor internaţionale şi răspunsurile diplomaţiei române” (7 – 9 sep.). Din program:

  • ora 13:45 – Sesiune moderată de ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, cu participarea ministrului afacerilor externe al Regatului Spaniei, Arancha González Laya; vor fi transmise live pe Facebook și Youtube MAE intervențiile celor doi oficiali

* Jud.Braşov: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Costel Alexe efectuează o vizită de lucru în judeţ:

‣ Braşov

  • ora 10:00 – participă la a doua rundă de consultare a factorilor interesaţi din sector cu privire la opţiunile strategice pentru dezvoltarea politicii forestiere pentru următorii 10 ani – în Aula Universităţii Transilvania
  • ora 12:30 – testarea celui de-al 14-lea autobuz electric pentru transportul în comun din Braşov, finanţat prin Administraţia Fondului pentru Mediu – în parcarea din spatele Aulei Universităţii Transilvania
  • declaraţii de presă privind programul MMAP 2020 de finanţare a autobuzelor electrice pentru oraşele din România

‣ Râşnov

  • ora 14:00 – declaraţii de presă având ca temă studiile de identificare şi includere în Catalogul naţional a pădurilor virgine şi cvasivirgine – punct de întâlnire Str. Glăjărie Râul Mare, reper – Pensiunea Casa Ecaterina

 – Electoral

* Potrivit Hotărârii privind calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor parlamentare, publicată în Monitorul Oficial și intrată în vigoare pe 7 septembrie, principalele repere din calendarul electoral sunt:

  • 9 septembrie – desemnarea judecătorilor în BEC
  • în termen de 5 zile de la înfiinţarea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de 15 septembrie – depunerea la BEC a protocolului de constituire a alianţelor electorale
  • 7 octombrie – termen limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pentru Senat şi Camera Deputaţilor, în circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării
  • 22 octombrie – termen limită pentru depunerea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente în circumscripţiile electorale din ţară
  • 30 octombrie – imprimarea buletinelor de vot prin corespondenţă pentru circumscripţia electorală pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate
  • 2 noiembrie – constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripţiile electorale din ţară
  • 4 noiembrie – stabilirea ordinii candidaţilor pe buletinele de vot în circumscripţiile electorale din ţară
  • 6 noiembrie – începerea campaniei electorale
  • 3 decembrie, ora 24:00 – depunerea sau livrarea plicurilor exterioare conţinând documentele de vot prin corespondenţă la sediile birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă
  • 5 decembrie, ora 7:00 – încheierea campaniei electorale
  • 6 decembrie, ora 7:00 – începerea votării
  • 6 decembrie, ora 21:00 – încheierea votării

* Candidatul la Primăria Sectorului 5 susţinut de PNL şi de Alianţa USR-PLUS, Cristian Băcanu, îşi lansează programul politic; urmează să participe presedintele PNL, Ludovic Orban, candidatul Dreptei la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, liderii filialelor PNL de la sectoare şi candidaţii PNL la Consiliul General al Municipiului Bucureşti – ora 17:00, la sediul central al PNL, Aleea Modrogan nr. 1

* Piteşti: Conferinţă de presă organizată de USR Piteşti; participă preşedintele USR, Dan Barna – ora 13:30, platoul din faţa sediului Filarmonica Piteşti

– Partide

* Alexandria: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele organizaţiei judeţene PSD Teleorman, Adrian Ionuţ Gâdea – ora 11:30, la sediul partidului, Str. Mihăiţă Filipescu nr. 9

* Lunguleţu, jud. Dâmboviţa: Conferinţă de presă organizată de PSD Dâmboviţa, în comuna Lunguleţu – ora 11:00

* Suceava: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele PRO România, Victor Ponta – ora 9:45

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, privind stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ din sector pentru începerea noului an şcolar, precum şi măsurile luate pentru ca anul şcolar 2020/2021 să înceapă în condiţii de maximă siguranţă sanitară – ora 12:00, la Şcoala Gimnazială nr. 181, Str. Nazarcea nr. 30

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de viceprimarul municipiului Oradea, Florin Birta privind lucrările realizate la parcările de pe Calea Aradului şi la lucrările la parcul Veteranilor – ora 10:30, în teren

* Suceava: Conferinţă de presă organizată la Primăria Suceava – ora 9:00

* Timișoara: Ședinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş, online, în sistem videoconferință – ora 10:00

– Sindicate, Patronate

* Organizația Patronală a Turismului Balnear, desprespa.ro și Alianța pentru Turism organizează o conferința de presă cu tema „Vino să salvăm România balneară!”, desfășurată în aer liber, în condiții de distanțare și totală siguranță – ora 11:00, pe Terasa Magnolia, Crowne Plaza București

– Economic

* The Diplomat Bucharest va organiza cea de-a 5-a ediție a Forumului Național Smart Transformation 2020, în cadrul Hotelului Intercontinental – Sala Rondă, în intervalul orar 8:00 – 13:00

* Institul Național de Statistică publică date privind comerţul internaţional cu bunuri al României pentru luna iulie (date estimate), investiţiile nete în economia naţională în trimestrul II şi semestrul I 2020 (date provizorii), construcţiile de locuinţe în trimestrul II şi semestrul I 2020 (date provizorii) și sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în luna iulie

* Banca Națională a României prezintă activele şi pasivele fondurilor de investiţii (FI), altele decât fondurile de piaţă monetară – iulie 2020 (date statistice)

– Mass-media, Publicitate

* La invitaţia şi sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, savantul Denis Buican va susţine, în aer liber, la Muzeul de Istorie Bucureşti o conferinţă cu tema „Evoluţia biologică şi culturală. Selecţia multipolară a valorilor” – ora 17:00. Cu această ocazie, marele savant va oferi, din partea asociaţiei franceze „Evolution 21”, al cărei preşedinte este, Premiul „Evolution 21” jurnalistului român Miron Manega (membru UZPR), „pentru multiplele sale contribuții și activități în domeniul evoluției culturale”. Cu același prilej, va avea loc și lansarea Antologiei CERTITUDINEA – Vol. I

– Cultură

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează atelierul de creativitate pentru copii „Poveşti bricolate – păpuşi pe deget” susținut de Beatrice Iordan de la ora 11:00, în cadrul proiectului „Vacanța la Muzeul Țăranului Român” desfășurat în perioada 1 – 30 septembrie, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Parteneri media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional

* Cea mai importantă expoziție de fotojurnalism la nivel global, World Press Photo, se va deschide și anul acesta în București, cu sprijinul Muzeului Național de Artă al României, alături de Ministerul Culturii și Ambasada Olandei în România. Expoziția va putea fi vizitată începând cu ora 11:00, la Muzeul Național de Artă al României, intrarea Știrbei Vodă. Perioada de vizitare este 9 – 30 septembrie, de miercuri până duminică, între orele 11:00-17:00. Evenimentul din București este organizat de Fundația Eidos și face parte din expoziția anuală internațională World Press Photo, itinerată în întreaga lume, fiind montată în peste 100 de spații din peste 45 de țări

* Vernisajul expoziției „Where is she?” – ora 17:00, la Alert Studio București, Str. Mircea Vulcănescu nr. 2-4. Expoziția va fi închisă cu un finisaj în data de 30 septembrie și este rezultatul creativ al proiectului multidisciplinar educativ cu același nume desfășurat în București și Cluj în lunile iulie – august 2020

* Provenite din cele mai diverse spaţii culturale din întreaga lume, ritmurile şi imaginile sonore colecţionate de Lisa Hofmaninger (clarinet bas) şi Judith Schwarz (percuţie) compun proiectul „Sound Collector”, unul dintre cele mai ambiţioase şi inovatoare ale tinerei scene de jazz austriece. La invitaţia Forumului Cultural Austriac şi a Green Hours jazz&theatre – café, duo-ul vienez prezintă „Sound Collector”, într-o versiune concepută special pentru România, într-un concert offline ce va avea loc de la ora 19:30, în grădina Green Hours – Calea Victoriei nr. 120. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* „Cineliteratura” – o punte între literatură și film, este un proiect realizat în parteneriat de Muzeul Național al Literaturii Române, Institutul Cultural Român și Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și DACIN SARA. Începând din 25 august, în fiecare marți și miercuri, timp de zece săptămâni, în Grădina MNLR (din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8), au loc proiecții de filme menite să readucă în atenţia publicului ecranizările unor texte de referinţă din literatura română, prezentate de importanți critici de specialitate. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:

  • ora 19:30 – Criticul de film Ileana Bîrsan prezintă „Moromeții 2”. Scenariul este o adaptare a celui de-al doilea volum al romanului „Moromeții”, a romanului „Viața ca o pradă” și a publicisticii lui Preda. Rolurile principale sunt interpretate de Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Iosif Paştina, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Oana Pellea, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, George Mihăiţă, Marian Râlea, Dorina Chiriac şi Ion Caramitru

* A cincea ediție a festivalului Película, singurul festival de film și cultură ibero-americană din România, va avea loc între 9 și 16 septembrie, respectând toate normele și măsurile în vigoare pentru organizarea de evenimente. Toate filmele din selecția festivalului vor putea fi vizionate online, cu subtitrare în limba română, în perioada 9-16 septembrie, iar între 9 și 13 septembrie, în fiecare seară, la Cinema Elvire Popesco, în aer liber, vor rula cinci dintre cele mai importante filme ibero-americane ale ultimilor ani

* Expoziţia permanentă „În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani”, care propune două noi fragmente de frescă „Fragment de tablou votiv al Mănăstirii Văcăreşti” şi „Vindecarea femeii cu scurgere de sânge” – la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei nr. 151

* Începe H3 Garden: concerte live, artă performativă și instalații de lumini în mijlocul Bucureștiului – Str. Popa Nan nr.82 (9 – 13 sep.)

* Arad: Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad continuă seria spectacolelor desfășurate în aer liber, prezentând în continuare titluri îndrăgite, dar și o inedită întâlnire cu versuri dedicate toamnei. Din program:

  • ora 20:00 – „Gunoierul”, de Mimi Brănescu, regia: Marian Parfeni – la Teatrul de Vară al CCJ, Str. George Barițiu nr. 16

* Cluj-Napoca: Casa de licitații Vikart, în parteneriat cu Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Uniunea Artiștilor Plastici din România, organizează, în premieră națională, o expoziție – eveniment dedicată maestrului Sorin Ilfoveanu, una dintre personalitățile marcante ale artei plastice românești. Expoziția, intitulată „Ilfoveanu 2020”, reunește 45 de lucrări, pictură în culori acrilice şi desene, în mare parte neexpuse public până acum, având ca tematică subiecte dominante ale artei sale, și constituie un eveniment dedicat Zilei Europene a Patrimoniului. Inaugurarea oficială a expoziției, va avea loc la sediul Muzeului de Artă Cluj-Napoca (Palatul Bánffy, Piața Unirii nr. 30), cu începere de la ora 18:00, în prezența maestrului Sorin Ilfoveanu. La deschidere vor lua cuvântul Luciana Stanciu, manager al Casei de licitații Vikart, Adina Rențea, coordonator proiect expozițional, Vákár István, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, iar din partea Muzeului de Artă Cluj-Napoca, istoricului Lucian Nastasă-Kovács, manager al insituției muzeale gazdă, și Alexandra Sârbu, istoric de artă. Expoziţia este deschisă publicului spre vizitare pe întreaga durată a perioadei 2 – 20 septembrie, de miercuri până duminică inclusiv, în intervalul orar 10:00-17:00

* Iași: Ateneul Național din Iași continuă seria de spectacole de teatru și proiecții de film în aer liber, începută în luna iunie, care se vor desfășura în Grădina de Vară a Ateneului, la Amfiteatrul Palas, pe Terasa Acoperiș a instituției, dar și la Casa Callimachi și Centrul de Evenimente Agora. Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor și regulilor de distanțare socială impuse. Din program:

  • ora 10:00 – La Amfiteatrul Palas, are loc spectacolul „Amintiri din copilărie”, regia Octavian Jighirgiu
  • ora 19:00 – Amfiteatrul Palas va găzdui spectacolul „Steaua fără nume”, regia Andrei Ciobanu

* Sebeș: Concert susținut de violonistul Alexandru Tomescu – Vioara Stradivarius Elder Voicu şi artistul argentinian de bandoneon, Omar Massa, în cadrul celei de-a XIII-a ediţie a Turneului Internaţional Stradivarius, numit „PIAZZOLLA 99”, care continuă în acest an cu o serie de 12 concerte în România, în perioada 3-20 septembrie 2020, în aer liber – ora 19:00, la Biserica Evanghelică, în colaborare cu Centrul Cultural „Lucian Blaga”

 – Sport

* Drobeta-Turnu Severin: Se dispută un meci din prima etapă a Ligii a II-a de fotbal: FC U Craiova 1948 – AFC Ripensia Timişoara – ora 19:30, Stadionul Municipal

* Timişoara: Etapa 1 a Turului ciclist al României 2020 – ora 12:00, Orţişoara – Vinga – Arad – Şimand – Chişineu Criş – Salonta – Nojorid – Oradea (171,2 km)

* New York: Semifinalele probei masculine de dublu al US Open (31 aug. – 13 sep.)

  • Horia Tecău/Jean-Julien Rojer – Mate Pavic/Bruno Soares

 – Diverse

* Romfilatelia prezintă emisiunea de mărci poștale „Rafael Sanzio, 500 de ani de la trecerea în neființă” care va fi disponibilă începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul „prima zi”, coala de 28 timbre + tęte-bęche și 4 tabsuri (14 serii), minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și bloc de 4 timbre cu manșetă ilustrată (2 serii)

– S-a întâmplat într-o zi de 9 septembrie

* Cu 216 ani în urmă (1804) un incendiu violent a pustiit Bucureştii. Curtea Domnească şi o bună parte a oraşului au fost distruse

* Acum 134 de ani (1886) avea loc adoptarea, la Berna, a primei Convenţii pentru protecţia operelor literare şi artistice (în România a intrat în vigoare la 5/17.XII.1887) (9/21)

* Cu 109 ani în urmă (1911) era efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa între Windsor şi Hendon. Cu toate că a durat mai puţin de o lună, acesta a fost primul serviciu poştal programat în mod regulat, stabilit ca parte a ceremoniilor de încoronare a Regelui George V. Totuşi, nu acesta a fost primul transport aerian de corespondenţă din lume, întrucât la începutul anului 1870, în războiul franco-prusac, era folosit în acest scop balonul cu aer

* Acum 108 ani (1912) a fost dezvelit bustul generalului Carol Davila, fondatorul şcolii de medicină din România (n. 1828, la Parma, în Italia – m. 1884, la Bucureşti), realizat de Constantin Brâncuşi (n. 1876 – m. 1957), singurul monument de for public al sculptorului amplasat în Bucureşti şi prima lucrare executată la comandă de marele sculptor

* Se împlinesc 80 de ani (1940), de când trupele de ocupaţie horthyste au masacrat, în comuna Treznea, din judeţul Sălaj, 263 de români (copii, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni). Seria atrocităţilor a continuat şi în noaptea de 13/14 septembrie în comuna Ip, tot din Sălaj, unde au fost ucişi 157 de români (inclusiv copii, femei şi bătrâni). La data de 30 august 1940 se semnaseră, la Viena, documentele „arbitrajului” germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi cedată Ungariei horthyste

* Între 9 septembrie și 17 noiembrie 1989, acum 31 de ani, s-a desfășurat primul și cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury și de soția sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore și 15 minute, având ca punct de plecare și sosire orașul Delhi, India

* Cu 16 ani în urmă (2004) avea loc lansarea primei rachete ecologice, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta folosea drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde

Aniversări – Comemorări

– Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana; Sf. Cuvios Chiriac de la Tazlău; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)

– Drepții Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

– 1860: S-a născut (la Eperjes, Ungaria) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (m. 1938, la Cluj) – 160 de ani

– 1861: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1857 sau 1859

– 1885, 9/21: S-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1970) – 135 de ani

– 1895: S-a născut compozitorul Ion Ghiga (m. 1974) – 125 de ani

– 1896: A murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (n. 1814)

– 1899: S-a născut (la Braşov) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară din România (m. 1984, la Nisa/Franţa)

– 1912: S-a născut Horia Stamatu, poet, eseist şi ziarist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (m. 1989)

– 1921: S-a născut Mircea Deac (Mircea Deacă), critic de artă, expert în arta românească şi europeană, jurnalist, scriitor şi profesor (m. 2015)

– 1942: A murit Constantin Meissner, pedagog şi om politic; importante contribuţii la dezvoltarea şcolii şi pedagogiei româneşti, prin elaborarea de regulamente, planuri de învăţământ, programe şi studii privind îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ; membru de onoare al Academiei Române din 1934 (n. 1854)

– 1943: S-a născut Dana Dumitriu, critic literar şi prozatoare (m. 1987)

– 1945: S-a născut poeta Lucia Negoiţă; între anii 1967 şi 1981 a realizat emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română, apoi la Televiziunea Română – 75 de ani

– 1946: S-a născut Costin Cazaban, compozitor, muzicolog şi profesor, stabilit la Paris (m. 2009)

– 1951: S-a născut poetul, eseistul, editorul şi publicistul Gabriel Stănescu (m. 2010)

– 1956: S-a născut Silviu Lung, maestru emerit al sportului, fost portar al echipei naţionale de fotbal a României

– 1960: A murit poetul Grigore Bugarin (n. 1909) – 60 de ani

– 1966: A murit matematicianul şi profesorul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1895)

– 1970: S-a născut Lucian Mic, actualul Episcop de Caransebeș, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – 50 de ani

– 1977: S-a născut fosta gimnastă Gina Gogean, multiplă campioană europeană şi mondială, antrenoare şi profesoară

– 1991: A murit Henri H. Stahl, sociolog, antropolog cultural, etnograf, memorialist şi jurist; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru titular, din 1990, al Academiei Române (n. 1901)

– 1992: A murit Margareta Sterian, pictoriţă, poetă şi traducătoare (din literaturile americană, engleză, irlandeză, poloneză, japoneză) (n. 1897)

– 1997: A murit Alecu Popovici, dramaturg şi critic dramatic (n. 1927)

– 2017: A murit Dumitru Orăşeanu, medic pediatru (competenţe în pneumologie, ecografie generală, toxicologie clinică) și profesor; șeful Secției Pediatrie III la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” (1995-2014); membru fondator al Societății Române de Cardiologie Pediatrică; membru fondator și președinte (2010-2014) al Societății Române de Pneumologie Pediatrică (n. 1946)

EVENIMENTE EXTERNE

– Viena: Noul președinte al Eurogrupului, Paschal Donohoe, participă la o discuție privind consecințele pandemiei Covid-19 și viitorul Eurogrupului cu ministrul austriac de finanțe, Gernot Blümel

– Mekele, Etiopia: Alegeri în statul regional Tigray, una dintre cele 9 unități administrativ-teritoriale de gradul I ale Etiopiei

– Lisabona: Ministrul de externe portughez, Santos Silva îl primește pe omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba

– Varșovia, Polonia: Vizita liderului opoziției belaruse exilate, Svetlana Tihanovskaya

– Johannesburg, Africa de Sud: Publicarea Raportului Human Rights Watch privind xenofobia în Africa de Sud

– Cetatea Vaticanului: Audienţă generală a Papei Francisc în faţa unui public limitat – în curtea interioară „Sfântul Damasus” a Palatului Apostolic

– Germania: Autorul peruan şi laureat al premiului Nobel, Mario Vargas Llosa, susţine discursul inaugural al Festivalului Internaţional de Literatură din Berlin (9 – 19 sep.) – la Filarmonica din Berlin

– Hanoi, Vietnam: Conferința miniștrilor de externe din cadrul ASEAN – Asociația națiunilor din sud-estul Asiei (9 – 12 sep.)

– Paris: Alegeri pentru înlocuirea lui Gilles Le Gendre în fruntea grupului politic LREM (9 – 10 sep.)

– Brunswick, Germania: Dieselgate: audieri în procesul care reunește investitori împotriva Volkswagen și Porsche

– Casablanca, Maroc: Are loc audierea lui Suleiman Raissuni, redactor-șef al cotidianului în limba arabă Akhbar Al Yamou, arestat la sfârșitul lunii mai și acuzat de viol

– Hong Kong, China: Prima apariție a 27 de persoane acuzate de o adunare ilegală la Universitatea Politehnică

– Paris: Termen în procesul lui Tariq Ramadan, filosof elvețian de origine arabă,  pentru dezvăluirea numelui unuia dintre acuzatorii săi

– Madrid: Demonstrație pentru apărarea industriei hoteliere

– Johannesburg, Africa de Sud: Publicarea Raportului Human Rights Watch privind xenofobia în Africa de Sud

– Paris: Expoziția „Notre-Dame de Paris, de la Victor Hugo la Eugène Viollet-Le-Duc” (9 sep. 2020 – 8 sep. 2022)

– Paris: Lansarea cărții „Wuhan, oraș închis”, a romancierului chinez Fang Fang

– Istanbul: Reluarea procesului jurnaliștilor, printre care și Hulya Kilinc, acuzați de „dezvăluirea secretelor de stat”

– Alger: Procesul în apel al jurnalistei Belkacem Djir

– Londra: Deschiderea magazinului Rollings Stones pe Strada Carnaby

 – Lausanne, Elveţia: Are loc o reuniune online a Comitetului Executiv al CIO

– Canada: Se joacă meciuri în liga profesionistă nord-americană de hochei pe gheaţă (NHL), la Edmonton şi Toronto

– SUA: Au loc meciuri în liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), la Disney World (Orlando)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Frumuseţii”; se marchează din 1995 (- 25 de ani), la iniţiativa Comitetului Internaţional pentru Estetică şi Cosmetică (SIDESKO)

– Proclamarea Republicii Populare Democrate Coreene – 1948. Ziua Naţională

– Ziua Naţională a Republicii Tadjikistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea (n. 1525)

– 1583: La această dată a fost botezat Girolamo Frescobaldi, organist, pedagog şi compozitor italian, supranumit „Bach italian” pentru cunoştinţele sale în arta contrapunctului (m. 1643)

– 1585: S-a născut cardinalul Richelieu (Armand Jean du Plesis), prelat şi om politic francez; ca prim-ministru (1624-1642) în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea a fost conducătorul de fapt al Franţei (m. 1642) – 435 de ani

– 1737: S-a născut Luigi Galvani, fizician şi medic italian; unul dintre fondatorii electricităţii ca ştiinţă (m 1798)

– 1815: A murit pictorul american John Singleton Copley, considerat cel mai bun pictor al Americii coloniale (autor de portrete şi scene istorice) (n. 1738) – 205 ani

– 1828 (stil nou): S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, important romancier al literaturii universale (m. 1910)

– 1843: S-a născut arheologul suedez Oscar Montelius; fondatorul metodei tipologice în cercetarea arheologică (m. 1921)

– 1873: S-a născut regizorul german de teatru Max Reinhardt; animator şi conducător al mai multor teatre din Berlin şi Viena; unul dintre fondatorii Festivalului de la Salzburg (m. 1943, la New York)

– 1890: S-a născut antreprenorul american Harland Sanders, fondatorul lanţurilor de fast-food KFC (Kentucky Fried Chicken) (m. 1980) – 130 de ani

– 1898: A murit Stéphane Mallarmé (numele real Étienne Mallarmé), poet şi critic francez (n. 1842)

– 1901: A murit Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (n. 1864)

– 1908: S-a născut Cesare Pavese, poet, prozator, critic literar şi traducător italian (m. 1950)

– 1922: S-a născut Hans Georg Dehmelt, fizician american de origine germană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1989, împreună cu Wolfgang Paul, pentru descoperirea metodei capcanei de ioni (m. 2017)

– 1923: S-a născut Daniel Carleton Gajdusek, virusolog american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1976 (m. 2008)

– 1923: S-a născut actorul american de film şi televiziune Cliff Robertson (m. 2011). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1925

– 1939: S-a născut Reuven Rivlin, avocat, politician israelian din partidul conservator Likud, preşedinte al Israelului din iunie 2014; a îndeplinit funcţia de preşedinte al Knessetului, parlamentul israelian, între anii 2003-2006 şi 2009-2013

– 1941: A murit biologul german Hans Spemann; studii originale asupra embrionului şi evoluţiei ulterioare a acestuia; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1935 (n. 1869)

– 1960: S-a născut actorul şi producătorul britanic de film Hugh Grant – 60 de ani

– 1960: A murit Charles Upson Clark, istoric şi filosof american; după Primul Război Mondial a vizitat în mai multe rânduri România, despre care a lăsat câteva scrieri; membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (n. 1875) – 60 de ani

– 1960: A murit tenorul suedez Jussi Björling (n. 1911) – 60 de ani

– 1976: A murit Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (n. 1893)

– 1984: A murit Yilmaz Güney, regizor, scenarist, actor şi producător de film turc (n. 1937)

– 1985: A murit chimistul american Paul J. Flory, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1974 (n. 1910) – 35 de ani

– 2003: A murit fizicianul american de origine ungară Edward Teller; lucrări de fizică nucleară, fizică moleculară şi mecanică cuantică; a participat la realizarea primei reacţii nucleare (1941) şi a condus lucrările pentru realizarea primei bombe cu hidrogen (n. 1908)

– 2013: A murit Saul Landau, cineast şi jurnalist american; specializat în filme documentare, cunoscut pentru peliculele sale despre Cuba şi despre testele cu bombe atomice (n. 1936)

– 2019: A murit fotograful american de origine elvețiană Robert Frank; a devenit cunoscut datorită albumului său „Les Américains” („The Americans”), lansat în Franţa în 1958 şi în Statele Unite în 1959, o culegere de clişee alb-negru realizate în călătoriile sale prin Statele Unite, un adevărat manifest împotriva tradiţiei, care a influenţat profund generaţiile ulterioare (n. 1924) – 1 an