Termen limită pentru fermierii afectaţi de secetă pentru depunerea cererilor pentru ajutoare de la stat

Fermierii afectaţi de secetă mai pot depune doar astăzi cereri pentru a primi ajutor de la stat. Aproape 35.000 de agricultori vor primi aceşti bani, anunţă autorităţile, care precizează că valoarea ajutorului la grâu este de 925 de lei pe hectar – bani din bugetul naţional şi din fonduri europene. În urma discuţiilor avute săptămâna trecută cu premierul Ludovic Orban, preşedintele Agrostar, Ştefan Nicolae, a apreciat că sumele nu acoperă nici 30 la sută din pierderi. Până la 29 septembrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură primeşte şi solicitări pentru despăgubirea crescătorilor de bovine, de porci şi de păsări afectaţi de pandemia de COVID-19./rjurubita/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 15 septembrie