Linia de tren dintre Gara de Nord și aeroportul Otopeni ar putea fi deschisă pe 12 decembrie

Linia de tren dintre Gara de Nord și aeroportul Otopeni ar putea fi deschisă pe 12 decembrie, atunci când intră în vigoare noul mers al trenurilor. Garniturile vor circula la un interval de 50 de minute, a anunțat ieri directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu. El a explicat că deocamdată nu se poate asigura un interval mai mic între curse și nici nu s-a decis dacă linia va fi deservită exclusiv de CFR Călători sau vor intra și operatori privați. Proiectul pentru trenul direct spe aeroportul Otopeni a presupus construirea liniei de trei kilometri până la terminalul Sosiri, iar lucrările începute anul trecut aveau termen inițial de finalizare luna august./ahincu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 septembrie)