Coronavirus: Anna Netrebko, internată în spital cu pneumonie

Soprana Anna Netrebko, adevărată divă a muzicii lirice, a fost internată în spital, după ce a rezultat pozitivă la coronavirus și are pneumonie de cinci zile. Artista și-a informat fanii cu o postare pe rețelele de socializare: „Am avut două opțiuni: să stau în continuare acasă și mă tem să mă infectez sau să încep să lucrez, să conduc, să risc să mă îmbolnăvesc. Eu am ales fără dar și poate a doua variantă și nu regret nimic. Sunt în spital de cinci zile cu pneumonie și în curând mă voi vindeca”, a scris artista, care a cântat în iulie la Arena din Verona, în august la Circo Massimo din Roma, la Festivalul de la Salzburg și a interpretat rolul Elisabetei de Valois în „Don Carlo” la Teatrul Bolșoi, în septembrie, în timp ce va fi prezentă la Teatrul „La Scala” din Milano pentru un recital, în noiembrie. Netrebko a explicat că s-a izolat imediat ce a început să nu se simtă bine, chiar dacă testele au fost negative. „Am ajuns la spital la timp și medicii mă ajută. Totul va fi bine! Nu este atât de înfricoșător pe cât este descris”, a adăugat soprana. „Soțul meu Yusif (tenorul Yusif Eyvazov) are anticorpi. Cumva a îndurat boala și este absolut în siguranță pentru ceilalți”, a asigurat Netrebko, adăugând că și fiul ei Tyago se simte bine. În final, nu a evitat o controversă celebră: „Sunt mult mai obosită de aberațiile legate de test, de carantină, de intimidările persoanelor triste decât de virus. Sunt fericită că s-a terminat acum pentru mine”, a concluzionat artista.

(https://www.ansa.it/sito/notizie/cultura/2020/09/17/coronavirus-anna-netrebko-in-ospedale-con-polmonite_ba66865c-ec84-4c76-9611-7ef8eb0c7bea.html)

Traducerea: Oana Avram