Revista presei internaţionale – 18 septembrie 2020

După cum era de așteptat, pandemia noului coronavirus este problema care se menține pe prima pagină a ziarelor, în prim-plan părând să se afle acum aspecte legate de gestionarea crizei, o gestionare care, după cum vom vedea, diferă de la țară la țară.
Întrucât cazurile cu noul coronavirus se înmulțesc, Austria a hotărât să reducă la maximum 10 numărul persoanelor participante la diverse reuniuni. Cotidianul austriac Der Standard informează că “restricțiile vor intra în vigoare începând de lunea viitoare “, dar precizează că “reuniunile în aer liber pot încă număra până la 100 de participanți“. Un ziar austriac din Linz, Oö Nachrichten, anunță că, “dat fiind numărul crescând de cazuri de COVID-19, Viena se află acum în Germania pe lista zonelor de mare risc. În plus, Ministerul belgian de Externe a anunțat că, începând de astăzi (vineri), la ora 16, Viena va deveni o ‘zonă roșie’ pentru belgieni.
În Franța, evenimentele legate de noul coronavirus iau o altă întorsătură. Un ziar francez din Toulouse, La Depeche du Midi, informează că “angajați ai companiei Biofusion își continuă o grevă începută în urmă cu două zile prin care cer majorarea cu 10% a salariilor”. Dar aceste manifestații nu sunt singulare și nici nu sunt legate doar de problemele salariale. Ziarul Le Monde titrează: “La Lille, Paris, Marsilia, Lyon… au fost organizate diverse manifestații – printre revendicări, renunțarea la reforma sistemului de pensii și a celui legat de ajutoarele de șomaj. La Paris, potrivit organizatorilor, 10000 de oameni au demonstrat pașnic, purtând măști și fiind atent încadrați de forțele de poliție”. “Epidemia este din nou foarte activă”, afirmă ministrul francez al sănătății, Olivier Veran, citat de ziarul Le Parisien. După cum relevă același ziar, într-un discurs rostit ieri (joi), Veran a pledat pentru “testare, depistare și izolare, evidențiind vulnerabilitatea persoanelor în vârstă”. “Epidenia a devenit din nou foarte activă”, a recunoscut ministrul Veran în același ziar.
În Rusia, “Aleksei Navalnîi a fost otrăvit la hotelul în care a stat”, afirmă echipa sa, citată de ziarul american The New York Times. Ziarul adaugă că “o sticlă din plastic cu apă i-a făcut pe anchetatorii germani să ajungă la concluzia că liderul opoziției ruse a fost otrăvit cu un compus chimic cunoscut sub numele de novicioc, o otravă care datează încă de pe vremea Uniunii Sovietice”. Un ziar rusesc independent, Moscow Times, subliniază că, “potrivit anchetatorilor, Navalnîi fusese otrăvit încă înaintea sosirii sale pe aeroportul siberian de unde urma să plece spre Moscova”. Același ziar afirmă că “Rusia continuă să susțină că Navalnîi nu a fost otrăvit și că starea sa se datorează fie unei boli metabolice, fie unui nivel scăzut de zahăr în sânge”. Dar un alt ziar moscovit, Izvestia, prezintă alte opinii. “Există multe nerconcordanțe logice în declarațiile susținătorilor lio Navalnîi cu privire la așa-zisa ‘sticlă cu noviciok’”, ar fi declarat Vladimir Cijov, reprezentantul Rusiei la Uniunea Europeană, citat de același ziar. Și tot în Izvestia, însuși inventatorul otravei noviciok, Leonid Rink, afirmă: “Dacă bloggerul (adică, Navalnîi) ar fi fost otrăvit cu această substanță dintr-o stclă de plastic de la hotel, nu doar Navalnîi ar fi murit, ci și toți cei care au atins sticla”.
Să ne întoarcem însă în vestul Europei, unde nici Brexitul nu a fost dat uitării, iar speranțele britanice legate de un acord comercial mai bun cu Statele Unite ar putea avea și ele de suferit. Un avertisment îl lansează Joe Biden, democratul american care ar putea deevni președinte al SUA în urma alegerilor prezidențiale din noiembrtie. Ziarul american The Washington Post titrează că “premierul britanic Boris Johnson ar avea motive serioase de ]ngrijorare în cazul unei victorii a lui Biden”. Potrivit aceluiași ziar, Biden a afirmat că “un acord comercial mai avatajos între Regatul Unit și SUA va depinde de respectarea Acordului din Vinerea Mare cu privire la Irlanda de Nord, el riscând să devină o ‘victimă a Brexitului’”. Potrivit ziarului britanic The Guardian, reacția conservatorilor britanici a venit prompt. Un fost ministru conservator declară: “Nu avem nevoie de lecții din partea lui Biden cu privire la tratatul de pace din Irlanda de Nord. În locul lui, înainte de a da lecții unui alt stat suveran, eu aș fi mai preocupat de un acord de pace în SUA, prin care să se pună capăt omorurilor și revoltelor”. Dar, lăsând Statele Unite la o parte, după cum relevă un alt ziar britanic, Financial Times, în opinia șefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, “un acord comercial între UE și Regatul Unit e încă posibil”.

Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR