Vladimir Putin a înregistrat mesajul său video pentru Adunarea Generală ONU

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a înregistrat mesajul său video pentru Adunarea Generală ONU, informează postul de televiziune „Rossia 1”. Luând în considerare cadrele filmate, Vladimir Putin se va adresa având în fundal bannerul „Un viitor comun cu forțe comune”.

Mesajul video al liderului rus va fi transmis la 22 septembrie, în prima zi a dezbaterilor din AG ONU. Pentru discursul reprezentantului fiecărei ţări, din sală sau transmis sub forma unui mesaj video înregistrat, se acordă 15 minute. Potrivit afirmaţiilor purtătorului de cuvânt al secretarului general al ONU, Stéphane Dujarric, organizaţia a primit, până în prezent, 26 de astfel de mesaje înregistrate.

Liderilor nu li s-a interzis să vină și să vorbească personal în cadrul Adunării – dar pentru aceasta ei ar fi trebuit întâi să treacă printr-o carantină de două săptămâni, la sosirea la New York. Având în vedere situaţia epidemiologică din SUA, a fost clar că săptămâna anuală la nivel înalt a sesiunii AG ONU din luna septembrie nu va avea loc în format obişnuit./ssirbu/gpodea

www.ria.ru – 20 septembrie