Miercuri, 23 sesptembrie, se împlinesc 90 de ani de la naşterea lui Ray Charles, cântăreţ, compozitor şi pianist american, una dintre legendele muzicii soul de peste Ocean. Cel supranumit “The Genius” (Geniul), “The Right Reverend” (Reverendul cel Drept), “The High Priest Of Soul” (Marele Preot al soul-ului) sau, mai simplu şi universal, Brother Ray (Fratele Ray), a fost nu doar unul dintre principalii arhitecţi ai fuziunii gospel/R&B care a devenit cunoscută sub numele de “soul music” în anii 1960, ci şi un jazzman, un artist crossover care a înregistrat succese şi în muzica country, iar pentru noile generaţii un model în lumea muzicii pop şi o personalitate iconică pentru afro-americani.
* * * * *
Ray Charles Robinson s-a născut la 23 septembrie 1930, în Albany, Georgia şi a crescut în Greenville, Florida. A fost fiul lui Bailey Robinson, de profesie mecanic la căile ferate, şi al Arethei, care care aranja buşteni într-o fabrică de cherestea.
A devenit încă din primii ani ai vieţii pasionat de muzică, iar la vârsta de şase ani a început să ia lecţii de pian.
Din nefericire, tot atunci, medicii i-au descoperit un glaucom, boală în urma căreia va orbi complet.
Muzicianul nu a utilizat niciodată un baston pentru nevăzători, iar mama sa, o femeie extrem de devotată, l-a ajutat să înveţe cum să abordeze viaţa într-un mod unic.
Copilăria sa a fost puternic marcată şi de dispariţia lui George, fratele său, care a murit înecat în cada de baie la doar 4 ani.
În pofida suferinţelor cumplite, în perioada 1937-1944, a frecventat cursurile Şcolii Sf. Augustin pentru Persoanele cu Deficiențe de Vedere și Auz, perioadă în care a studiat compoziţia, scriind muzică în limbajul Braille, şi a învăţat să cânte la saxofon, clarinet, trompetă şi orgă.
Mama sa a murit în primăvara anului 1944, când Ray avea 14 ani, iar acest eveniment a venit ca un alt șoc pentru el. Charles va recunoaşte, peste ani, că decesul mamei și al fratelui său au fost „cele două mari tragedii” ale vieții lui. Charles s-a întors la școală după înmormântare, dar va fi exmatriculat în octombrie 1944, în urma unei glume nepotrivite făcute unui profesor.
Şi de parcă necazurile nu erau suficiente, în anul 1946, Ray îşi va pierde şi tatăl, rămânând orfan de ambii părinţi la o vârstă atât de fragedă.
A început să cânte în cluburi și localuri cu o formație country & western numită „The Florida Playboys”, apoi s-a alăturat unor trupe locale din Tallahassee, precum „Florida A & M University Student Band” și „Adderley Brothers”.
În anul 1947, s-a mutat în Seattle, unde a cântat în diverse trupe în stilul binecunoscut lansat de Nat King Cole şi Charles Brown. Pe drumurile între spectacole, însă, Ray va cunoaște o „metodă” de a alunga tristețea: heroina, un viciu care avea să influenţeze puternic următorii ani ai existenţei sale.
Ray Charles a debutat ca pianist de jazz și cântăreț de rhythm & blues, iar în anul 1949, va lansa, la Los Angeles, primul său hit R&B, „Confession Blues”, pentru ca, doi ani mai târziu, să lanseze primul său solo intitulat „Baby Let Me Hold Your Hand”.
În anul 1954, la doi ani de la prima înregistrare, a început să adauge muzicii sale elemente de gospel, pentru a întregi acordurile melodioase, fiind artistul care a reușit să aducă emoția gospelului în acordurile pianului său și în sunetul întregii orchestre, fiind și un aranjor extrem de valoros.
Dealtfel, Ray Charles s-a făcut cunoscut şi prin vocea sa unică, cu care a reuşit, ca nimeni altul, să împletească acorduri din muzica religioasă cu cele din muzica profană – gospel, rhythm&blues, rock’n’roll, country şi jazz.
Primul hit național a fost „I’ve Got A Woman”, lansat în 1956, iar seria de discuri editate la Atlantic Records a culminat cu „What’d I Say”, vândut într-un milion de exemplare.
„I’ve Got A Woman” a atras criticile predicatorilor, care au declarat piesa un sacrilegiu, însă pentru comunitatea afro-americană a însemnat chiar o forţă motoare a emanicipării lor.
A urmat o serie de piese de succes printre care „What’d I Say”, „Down în My Own Tears”, „Unchain My Heart” şi „Hit the Road Jack”.
În anul 1959, cel care era deja supranumit „The Genius”, a renunţat la colaborarea cu casa de discuri Atlantic Records şi a semnat un contract cu ABC Paramount, colaborarea cu aceasta aducând pe piaţa muzicală piese precum „Georgia on My Mind”, „I Can’t Stop Loving You”, „Hit the Road Jack” ori „Busted”, care au înregistrat un succes imens pe scena internaţională a muzicii pop.
Despre „Georgia on My Mind”, un single care a fost lansat pentru albumul său din 1960, „The Genius Hits the Road”, putem spune că, în timp, a fost preluată de alţi numeroşi artşti, inclusiv de Billie Holiday, Coldplay și Van Morrison, iar în anul 1979, va deveni imnul oficial al statului american Georgia.
În anul 1965, Charles a fost arestat pentru posesie de heroină, drog de care era dependent de mai bine de 20 de ani. Era a treia oară când era arestat în baza acestei acuzații, dar a reușit să evite închisoarea, internându-se într-o clinică de dezintoxicare din Los Angeles, scăpând astfel de dependență.
În anii ’70 a lansat o nouă versiune a melodiei „America the Beautiful” care a subliniat încă o dată stigmatul luptei și al sacrificiului care l-a marcat pe Ray Charles.
A apărut şi în filme precum „Swingin’ Along” (1961), „Ballad in Blue” (1965), „The Big T.N.T. Show (1966) (documentar), „The Blues Brothers” (1980), „Who’s The Boss” – în propriul rol (1987), „Limit Up” (1989) sau „Listen Up: The Lives of Quincy Jones” (1990) (documentar).
A cântat şi a colaborat cu legende ale muzicii precum Ella Fitzgerald şi Barbra Streisand, Natalie Cole, Elton John, Norah Jones, B.B. King, Gladys Knight, Diana Krall, Michael McDonald, Johnny Mathis, Van Morrison, Willie Nelson, Bonnie Raitt sau James Taylor. „Am înregistrat împreună cu atâția artiști minunați de-a lungul carierei mele, dar niciodată nu am avut un album de duete numai al meu”, declara Ray Charles în primăvara anului 2004.
În anul 1994, Ray Charles s-a aflat în România, unde a susţinut un recital de excepţie pe scena Festivalului internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov.
În anul 2004, Taylor Hackford a regizat filmul biografic „Ray”, marele artist fiind interpretat de actorul Jamie Foxx, care a şi câştigat în 2005 un premiu al Academiei Americane de Film pentru acest rol.
Despre acest film Ray Charles afirma: “am observat că Taylor şi-a făcut temele. A descifrat viaţa mea destul de bine. Aş vrea ca oamenii să înţeleagă încercările prin care am trecut de când eram copil şi până mi-am făurit o carieră şi toate întâmplările atât de diferite cu care m-am confruntat. Ceea ce trebuie să rămână din experienţa mea este că îţi poţi reveni din orice situaţie şi poţi învinge orice adversitate cu o singură condiţie: să crezi în tine şi să ştii unde vrei să ajungi”.
Pentru activitatea sa remarcabilă, Ray Charles a obţinut o serie de premii şi distincţii. Revista Rolling Stone l-a clasat, în 2016, pe locul 10 în lista celor mai mari 100 de artişti din toate timpurile şi pe locul 2 în lista celor 100 cei mai mari interpreţi ai tuturor timpurilor – după Aretha Franklin. A câştigat 17 premii Grammy, inclusiv un Grammy pentru întreaga carieră, Polar Music Prize, premiul Library of Congress Living Legend, Ordinul Artelor și Literelor, Kennedy Center Honors sau National Medal of Arts – oferită în 1993 de fostul președinte SUA, Bill Clinton – , şi a devenit membru al Florida Artists Hall of Fame.
Numele său este prezent, de asemenea, în Hall of Fame al Rock-ului, Blues-ului, cât și în cel al Premiilor pentru imagine ale Asociației Naționale pentru Drepturile Persoanelor de Culoare din SUA (NAACP Image Awards).
Ray Charles nu a uitat niciodată dificultăţile pe care a trebuit să le depăşească pentru a-şi împlini visele, drept urmare a donat sume importante din câştigurile sale, în beneficiul afro-americanilor, pentru sprijinul acestora în educaţie şi arte.
Charles a fost căsatorit de două ori, cu Eileen Williams, din 31 Iulie 1951, timp de doar un an, apoi cu Della Beatrice Howard Robinson, din 5 Aprilie 1955 până în anul 1977, şi a fost tatăl a 12 copii, făcuţi cu 10 femei diferite, din care trei cu cea de-a doua soţie.
În anul 2002, Ray Charles a donat fiecăruia din cei 12 copii ai săi, suma de 500.000 de dolari cu condiţia ca după moartea sa să nu solicite niciun ban de la Fundaţia Ray Charles pe care o înfiinţase în 1986 .
În 2003, Ray își anulează primul turneu din cei 53 de ani de carieră din cauza unor probleme de sănătate.
Ultima sa apariție publică a fost alături de actorul Clint Eastwood, la 30 aprilie 2004, cu ocazia desemnării studiourilor de înregistrare ale muzicianului, drept obiectiv istoric al orașului Los Angeles.
Ray Charles a murit la 10 iunie 2004, la reşedinţa sa din Beverly Hills, din cauza cancerului la ficat, la vârsta de 73 de ani, fiind înmormântat la Inglewood Park Cemetery, în prezenţa a mii de admiratori.
La două luni de la dipariţia sa, i-a apărut albumul „Genius Loves Company”, iar piesa care deschide albumul, „Here We Go Again”, interpretată împreună cu Norah Jones, a obținut premiul Grammy pentru cea mai bună colaborare şi premiul pentru cel mai bun single, iar grupajul de melodii a obținut și premiul pentru cel mai bun album pop.
În aprilie 2012, Fundaţia Ray Charles a dat în judecată 7 dintre cei 12 copii ai muzicianului, acuzaţia fiind că aceştia încearcă să obţină drepturi de autor pentru 12 dintre hiturile lansate de tatăl lor.
Frank Sinatra l-a numit pe Ray Charles „singurul geniu adevărat în show business”…
