Semnarea protocolului de colaborare pentru realizarea și amplasarea statuii Regelui Mihai I al României, în Sinaia

Ministerul Culturii, reprezentat de domnul Bogdan Gheorghiu – Ministru, orașul Sinaia, reprezentat de domnul Vlad Oprea – Primar și Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș, reprezentată de domnul Prof. Univ. Dr. Arh. Augustin Ioan – Președinte au semnat, ieri, 22 septembrie, Protocolul de colaborare în vederea realizării și amplasării statuii Regelui Mihai I al României în orașul Sinaia.

„Anul viitor se vor împlini 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai al României și este o responsabilitate pentru Ministerul Culturii să marcheze acest moment prin intermediul unui parteneriat cu Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș și cu orașul Sinaia. Țin să precizez că acest protocol de colaborare vine ca urmare a îmbunătățirii relației cu Casa Regală, încă din prima lună a guvernării liberale. Așa cum am mai menționat, parteneriatele cu administrațiile locale sunt esențiale pentru revitalizarea spațiului cultural, dar și o soluție pentru promovarea și valorificarea patrimoniului”, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

„Sinaia este legată de Familia Regală a României, iar inima și centrul regalității în România este Sinaia. În urmă cu 12 ani, am avut bucuria de a-l întâmpina, chiar în acest loc, pe Majestatea Sa Regele Mihai, cu ocazia reîntoarcerii lui acasă, în Sinaia, după mai bine de 60 ani. Memoria Regelui Mihai va fi mereu vie în inima sinăienilor.  Mă bucur că în parteneriat cu Asociația Patrimoniului Regal Peleș și Ministerul Culturii reconstituim patrimoniul cultural sinăian și că anul viitor vom expune statuia Regelui Mihai I al României în centrul orașului, cu ocazia centenarului nașterii acestuia la Castelul Foișor.

Mă bucur că de astăzi a fost demarat proiectul de reabilitare al traseelor istorice de pe Domeniul Regal Peleș, prin care vom revitaliza cele mai speciale zone de belvedere din Munții Bucegi. Prin acest proiect 7 km de alei și drumuri pietruite, vor oferi turiștilor și sinăienilor oportunitatea de a descoperi sau redescoperi Domeniul Peleș și traseul montan care duce până la Stâncile Franz Joseph,” a declarat Vlad Oprea, Primarul orașului Sinaia.

Durata protocolului se stabilește pentru perioada 2020 – 2024 și, conform acestuia, orașul Sinaia va pune la dispoziție Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș și Ministerului Culturii amplasamentul și soclul pentru montarea statuii Majestății Sale Regele Mihai I al României, amplasament situat pe domeniul public al orașului Sinaia, respectiv pe Bulevardul Carol I, pe Esplanada Școlii George Enescu.

În baza aceluiași protocol, Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș se obligă să asigure finanțarea pentru susținerea concursului internațional de proiecte în vederea alegerii artistului care va realiza statuia Majestății Sale Regele Mihai I al României, va pune la dispoziție toate actele necesare obținerii Certificatului de urbanism și a Autorizației de construire, în vederea amplasării Statuii Majestății Sale Regele Mihai I al României. Se obligă și să prezinte Familiei Regale proiectul statuii Majestății Sale Regele Mihai I al României, ce urmează a fi montată la Sinaia.

În același timp, Ministerul Culturii se obligă să sprijine Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș în vederea realizării documentațiilor necesare organizării concursului internațional de proiecte, precum și cele necesare Primăriei pentru obținerea Certificatului de urbanism și a avizelor necesare pentru emiterea Autorizației de construire, în vederea amplasării Statuii Majestății Sale Regele Mihai I al României.  Ministerul Culturii va întreprinde toate demersurile necesare identificării fondurilor pentru finanțarea lucrărilor necesare realizării statuii din bronz, asigurării transportului și amplasării acesteia pe soclul realizat de Primăria Sinaia.