Au fost raportate 1.271 de cazuri noi de COVID-19, din 6.200 de teste efectuate în ultimele 24 de ore

1.271 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate cu puțin timp în urmă, în România, în condițiile în care au fost efectuate mai puțin de 6.200 de teste în ultimele 24 de ore. Aceasta înseamnă o rată de pozitivare de peste 20%. Cele mai multe noi îmbolnăviri s-au înregistrat în București – 235, urmat de Iași – 172 și Vaslui – 88. Au fost anunțate de asemenea 30 de decese, iar la terapie intensivă sunt internați 557 de pacienți. De la începutul epidemiei, în țara noastră au fost confirmate aproape 124.000 de îmbolnăviri, iar 4.748 de oameni au murit./ilixandru/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 septembrie)