Ministerul spaniol al justiţiei, Juan Carlos Campo, a recunoscut faptul că guvernul de la Madrid l-a oprit pe Regele Felipe să participe la o învestire a unor judecători la Barcelona, în Catalonia, din motive de securitate personală a regelui. Prin convenţie, monarhia spaniolă este invitată când sunt învestiţi judecătorii, dar Juan Carlos Campo a declarat că guvernul a blocat planurile Regelui Felipe de a merge la Barcelona pentru că persistau îngrijorări legate de o decizie iminentă a Curţii Supreme de suspendare din funcţie a liderului regional, Joaquim Torra. De asemenea, învestirea judecătorilor a avut loc în acelaşi timp cu aniversarea referendumului pentru independenţă a Cataloniei faţă de Spania, scrutin neautorizat de guvernul de la Madrid. În prezent, mai mulţi lideri catalani se află în închisoare sau în exil ca rezultat al referendumului neautorizat. Regele Felipe şi-a exprimat regretul că nu poate participa la ceremonia de învestire, dar un parlamentar din Barcelona l-a acuzat pe rege de intervenţie neconstituţională, informează BBC./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 septembrie)