Începerea noului an școlar sau alegerile locale nu au determinat creşterea numărului de cazuri de COVID-19, a declarat ministrul Nelu Tătaru

Creşterea numărului de cazuri zilnice de COVID-19 nu a fost determinată de începerea noului an școlar sau de alegerile locale, spune ministrul sănătății, Nelu Tătaru. Atât ziua votului, cât și perioada pe care copiii o petrec la școală sunt cele mai reglementate. Problemele apar, consideră el, înainte ca elevii să ajungă în unitățile de învățământ, în mijloacele de transport și în timpul pe care îl petrec în afara școlii. În ultima săptămână au fost diagnosticați cu COVID-19 aproximativ 270 de copii cu vârste până în 9 ani și aproape 500 cu vârste între 10 și 19 ani, a mai precizat Nelu Tătaru./csimion/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 octombrie