Moscova a propus OIAC să trimită experţi în Rusia pentru cooperarea în cazul Navalnîi

Reprezentanţa permanentă a Rusiei pe lângă Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a propus, joi, acesteia trimiterea de experţi din cadrul Secretariatului Tehnic pentru cooperarea cu specialişti ruşi în cazul Aleksei Navalnîi, se afirmă într-un comentariu al purtătorului de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova. „Având în vedere situaţia în jurul „otrăvirii” declarate de către Berlin şi aliaţii euroatlantici a lui Aleksei Navalnîi, conducerii Secretariatului Tehnic al OIAC pe linia reprezentanţei permanente a Rusiei pe lângă această organizaţiei i-a fost transmisă, la 1 octombrie, o propunere de analizare a posibilităţii trimiterii în Rusia a unor experţi pentru o cooperare cu specialiştii ruşi în acest caz. Sperăm că propunerea noastră va avea un răspuns pozitiv” – a declarat diplomatul rus./ssirbu/schelaru

www.tass.ru – 1 octombrie