Premierul Ludovic Orban le-a cerut prefecților să impună restricții sau carantină pe localități

Premierul Ludovic Orban a precizat că le-a cerut prefecților să impună restricții sau carantină pe localități, și nu la nivel județean, acolo unde numărul de cazuri de coronavirus este mare. El a subliniat că situația focarelor din spitale, cămine pentru vârstnici sau persoane cu dizabilități este analizată separat, fără a fi luată în calculul răspândirii în comunitate. Referindu-se la Capitală, unde se înregistrează cel mai mare număr de cazuri zilnice, Ludovic Orban a spus că rata de transmitere este sub 1,5 la mia de locuitori. Șeful guvernului a menționat că autoritățile se raportează la datele de la Evidența Populației, care indică 2,2 milioane de locuitori la nivelul Bucureștiului./eradu/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 1 octombrie