Presa internaţională dezbate raportul Comisiei Europene despre starea statului de drept în ţările membre

Comisia Europeană a adoptat cu majoritate de voturi raportul referitor la starea statului de drept în ţările membre. Documentul formulează critici aspre la adresa guvernelor Poloniei şi Ungariei. Prima ţară este criticată în special pentru limitarea independenţei justiţiei, iar cea de-a doua pentru atacurile împotriva presei independente, a mediului academic şi artistic. Comisarii din Polonia şi Ungaria au votat împotriva adoptării raportului, dar cu toate acestea procedura va continua.

Presa internaţională comentează pe larg decizia CE. Publicaţia germană de orientare liberală, Der Spiegel noteză că întrucât ceilalţi comisari nu au reuşit să-i convingă pe reprezentanţii Poloniei şi Ungariei, decizia nu a fost luată în unanimitate. Acest lucru însemnă că raportul Comisiei va adânci disputele, în loc să creeze un consens în ceea ce priveşte respectarea principiilor statului de drept. Scopul raportului a fost să semnaleze toate problemele ţărilor membre, pentru ca Varşovia şi Budapesta să nu poate să spună că întotdeauna sunt puse la stâlpul infamiei, deşi guvernele celor două ţări distrug democraţia de ani de zile.

Comisia Europeană a votat împotriva Poloniei şi Ungariei, ceea ce înseamnă că a început procedura pentru elaborarea unui sistem în cadrul căruia guvernele care nu respectă regulile democraţiei pot fi sancţionate – scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung. Etapa următoare este negocierea cu Parlamentul European. În urma acestei consultări, condiţiile fixate în raport mai pot deveni şi mai severe. De altfel, ambasadorii pe lângă UE ai Olandei, Finlandei, Suediei, Danemarcei şi Belgiei au considerat că propunerea germană este prea blândă faţă de cei care desconsideră principiile statului de drept.

Vicepreşedintele comisiei responsabil cu domeniul justiţiei crede că în cazul Poloniei şi Ungariei prin crearea unui mecanism care leagă acordarea de finanţări europene de respectarea principiilor statului de drept se pot exercita presiuni asupra celor două guverne, având în vedere că în fiecare dintre aceste state există o problemă sistemică – scrie Die Zeit. Didier Reynders speră însă că raportul Comisiei are puterea de a schimba atitudinea celor două guverne, care din motive politice au șubrezit deja sistemul judiciar din ţările lor. „Miza este independenţa judecătorilor care trebuie îmbunătăţită” – a declarat politicianul, care nu crede că Partidul Popular European (EPP) îl va ajuta pe premierul maghiar, Orbán Viktor, pentru că ştie că sunt dezbateri aprinse pe această temă atât în parlament, cât şi în cadrul grupului parlamentar, dar cert este că Ungaria trebuie adusă pe drumul cel bun. „Trebuie să avem asigurarea că banii comunitari sunt cheltuiţi în mod legal” – a spus Didier Reynders, care observă că atâta vreme cât Parlamentul European susţine cu toată puterea propunerea Comisiei, aceasta din urmă nu mai este la fel de entuziastă. „Sperăm că până la urmă se va crea un mecanism eficient” – spunea Reynders într-un interviu acordat ziarului Die Zeit.

Uniunea Europeană a evaluat starea autocraţiei în rândul ţărilor membre, dar astfel a scos la iveală dezbinarea sa internă – afirmă Financial Times. Ieşirea maghiară înainte de summit-ul de astăzi arată cât de mari sunt tensiunile. Comisia şi-a asumat un rol de pionierat şi a încercat să stopeze alunecarea către autoritarianism a unor membri. Raportul subliniază cât de mari sunt problemele legate de autoritarism. În centrul criticilor se află Orbán Viktor, cel care controlează într-o măsură crescândă presa şi subminează independenţa justiţiei. Documentul constată anumite fapte şi nu acuză. Cele mai multe critici sunt adresate ţărilor Central Europene şi Maltei, dar raportul nu îmbunătăţeşte mijloacele Comisiei. Procedura pe baza articolului 7 din Tratatul EU a început de trei ani faţă de Polonia şi de doi ani faţă de Ungaria, dar nu a reuşit să readucă niciuna dintre aceste ţări pe drumul democraţiilor liberale. Comisarul pentru valori şi transparenţă Vera Jourova acuză Ungaria că are o democraţie bolnavă, dar îi este greu să convingă celelalte state membre să şi facă ceva în acest sens.

Presa guvernamentală din Ungaria ironizează raportul Comisiei europene şi pe Vera Jourova, Magyar Nemzet scrie că doamna Jourova se amuză şi spune că „statul de drept sunt eu”. Ziarul consideră că raportul este subiectiv şi la elaborarea acestuia nu s-a luat în considerare decât opinia organizaţiilor civice finanţate de George Soros (miliardarul american de origine maghiară care este considerat de guvernul maghiar inamicul nr. 1 al Ungariei). Autorul consideră că UE vrea să „înfometeze” Polonia şi Ungaria pentru că aceste ţări nu împărtăşesc politica migraţionistă a Bruxelles-ului. Ziarul Magyar Nemzet califică raportul drept un şantaj la adresa Ungariei.

Székely Ervin, Rador