99 de cadre didactice şi 100 de elevi din Bulgaria au fost depistaţi cu COVID-19

Ministrul bulgar al învăţământului, Krasimir Vălcev, a declarat că după 23 de zile de la începerea anului şcolar, 99 de cadre didactice şi 100 de elevi din Bulgaria au fost depistaţi cu COVID-19. „Procentul nu este mare, fiind de patru ori mai scăzut decât valorile totale la nivelul ţării. Suntem pregătiţi să deschidem un centru pentru învăţământ în sistem online. Este foarte probabil ca în ianuarie şi februarie să avem închideri masive de şcoli şi grădiniţe. Nu vorbim despre întregul sistem, așa cum a fost cazul în primăvară, dar în unele oraşe, zone, atunci când sunt atinse valori maxime pentru virusurile gripale, copiii sunt mult mai predispuşi să se îmbolnăvească. Suntem într-o situaţie în care trebuie să căutăm constant un echilibru între dreptul la educaţie şi dreptul la sănătate”, a precizat ministrul bulgar al învăţământului./ddaniela/denisse

(www.novini.bg – 3 octombrie)