Iranienii se confruntă cu amenzi aspre şi alte penalizări dacă nu respectă restricţiile impuse privind epidemia de COVID-19

Cei care ascund faptul că sunt infectaţi cu coronavirus ar trebui să primească cele mai severe pedepse, a declarat sâmbătă preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, care a anunţat noile măsuri menite să stopeze creşterea rapidă a numărului de cazuri de COVID-19. „Oricine se simte rău şi este convins că este bolnav, nu trebuie să ascundă acest lucru. În caz contrar, sunt vinovaţi de cel mai grav delict şi sunt pasibili de aplicarea celor mai aspre pedepse”, a precizat preşedintele iranian în cadrul anunţului său, făcut la televiziunea naţională iraniană. Cei care nu poartă mască în public vor fi amendaţi, a mai spus Hassan Rouhani şi a precizat că va fi determinat cuantumul amenzilor şi al altor penalizări în cadrul şedinţei următoare a comisiei guvernamentale de combatere a coronavirusului. Angajaţii guvernamentali care nu vor supraveghea respectarea restricţiilor impuse se confruntă cu suspendarea din funcţie pentru un an. De asemenea, birourile guvernamentale nu vor servi persoanele care nu respectă protocoalele de sănătăte impuse, cum ar fi purtatul măştii, a mai spus preşedintele iranian şi a adăugat că toate magazinele care nu vor respecta restricţiile impuse riscă să fie închise. Cele mai mari amenzi şi penalizări se vor aplica în capitala Teheran, unde în ultimele săptămâni a crescut numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate zilnic, comparativ cu primul val al epidemiei, a precizat Alireza Zali, şeful comisiei guvernamentale de combatere a epidemiei de coronavirus de la Teheran. Sâmbătă, Iranul a anunţat 179 de noi decese din cauza COVID-19, numărul total al deceselor fiind de 26.746. De asemenea, autorităţile iraniene au raportat 3.523 de noi cazuri de infecţie cu coronavirus, ridicând numărul total al cazurilor la 468.119, a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului iranian al sănătăţii, Sima Sadat Lari./mbaciu/ilapadat

(REUTERS – 3 octombrie)