România a depășit un caz de COVID-19 la mia de locuitori

România a depășit un caz de COVID-19 la mia de locuitori, ca medie națională raportat la ultimele 14 zile. În teritoriul cifrele diferă mult – conform analizelor realizate de platforma graph.ro pe baza datelor oficiale. Dacă Bucureștiul, Vâlcea și Vasluiul sunt peste pragul de 1,5 la mie, care impune suspendarea unor activități în spații închise, iar Teleormanul și Ilfovul se apropie de acest prag, Argeșul are în ultimele două săptămâni cea mai scăzută incidență a infecțiilor cu noul coronavirus, de doar 0,31 la mie.
Raportările de astăzi indică din nou peste 2.000 de cazuri noi, pentru a patra zi la rând, din aproape 25.000 de teste efectuate. Din nou, cele mai multe rezultate pozitive au fost în București – însă la unul dintre cele mai scăzute niveluri din ultimele două săptămâni, 206. Județul Iași și-a atins din nou recordul înregistrat la începutul săptămânii, de 172 de cazuri. Au mai depășit 100 de cazuri astăzi Neamțul, cu un record județean de 148, și Vasluiul. Aproape 100 de cazuri noi numără județele Timiș, Bacău și Suceava./rpatulea/cvanatoru

(RADIO ROMĂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie)