Jens Stoltenberg a declarat că NATO este preocupată de creşterea prezenţei Rusiei în Marea Mediterană

NATO este preocupată de creşterea prezenţei ruseşti în Marea Mediterană şi îndeamnă ţările membre ale Alianţei la combaterea comună a acestui lucru, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după întâlnirea de marţi cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, de la reşedinţa şefului Guvernului grec. În timpul întrevederii au fost discutate tensiunile dintre Grecia şi Turcia apărute ca urmare a expedierii unei nave de cercetare turceşti „Oruc Reis”, însoțită de un grup de nave de război, pentru recunoaștere seismică în apropierea insulei grecești Kastellorizo, și a creării mecanismului NATO pentru rezolvarea conflictului izbucnit în jurul proprietăţii platformei continentale din Mediterana de Est. „Am discutat, de asemenea, preocupările noastre cu privire la prezența crescută a Rusiei în Marea Mediterană. Acest lucru afectează propria noastră securitate și, prin urmare, trebuie să acţionăm împreună pentru a combate acest lucru” – a declarat Stoltenberg. (www.tass.ru – 6 octombrie)/ssirbu/aionescu