Revista presei internaţionale – 7 octombrie 2020

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a evaluat, la Geneva, evoluția pandemiei de coronavirus şi răspunsul global la aceasta, consemnează presa internațională. 10% din populaţia lumii a fost infectată cu noul coronavirus, a estimat OMS, atenționând că lumea, în cea mai mare parte, rămâne în pericol, notează ABC News. În plan economic, președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, citată de The Wall Street Journal, a asigurat că instituția financiară este pregătită să injecteze noi stimulente monetare pentru a susține redresarea dificilă a zonei euro, inclusiv prin reducerea în continuare a ratei dobânzilor. La rândul său, Fondul Monetar Internaţional a avertizat că dezastrul cauzat de pandemie este departe de a se fi încheiat şi a îndemnat guvernele să nu îşi retragă prea curând sprijinul pentru economiile ţărilor lor, menționează Financial Times. Directorul FMI, Kristalina Georgieva a precizat că noile previziuni ale FMI vor indica o revizuire favorabilă, conform căreia pagubele economice cauzate de pandemie sunt ceva mai mici decât s-a estimat anterior, adaugă The Washington Post.

Cu privire la criza dintre Armenia și Azerbaidjan, la escaladarea confruntărilor şi la atacurile asupra teritoriilor în care se află populaţie civilă, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a transmis un comunicat în care subliniază că acest conflict nu va fi soluţionat pe căi militare, scrie Turkiye. Guterres lansează un apel adresat actorilor regionali şi internaţionali pentru a-şi folosi influenţa asupra părţilor pentru oprirea imediată a confruntărilor şi cere OSCE să asigure întoarcerea la masa negoicierilor sub supravegherea copreşedinţilor Grupului de la Minsk, adaugă ziarul turc. În același timp, președintele sirian Bashar al-Assad a declarat, într-un interviu acordat agenției Ria Novosti, că liderul turc Recep Tayyip Erdogan a fost principalul inițiator al declanşării unui nou val de tensiuni în Nagorno-Karabah. Liderul sirian a mai susţinut că Turcia folosește teroriști din Siria și mercenari care provin din alte țări, în conflictul Nagorno-Karabah, reține Ria Novosti. Într-un interviu acordat revistei Time, premierul armean Nikol Pașinian și-a întețit acuzațiile potrivit cărora Turcia a intervenit deja militar de partea Azerbaidjanului, el pretinzând că Erdoğan urmărește să-și extindă influența în regiune. Armenia și Karabah au devenit acum un front între civilizații, a declarat Pașinian pentru revista Time, amintind și de operațiunile militare ale Turciei în Siria și în Libia, precum și de situația maritimă fragilă din estul Mării Mediterane. Acțiunile Turciei nu sunt altceva decât niște tentative de reinstaurare a Imperiului Otoman, a concluzionat premierul armean pentru revista Time.

Vicepremierul şi ministrul apărării din Bulgaria, Krasimir Karakaceanov, cu ocazia unei vizite de lucru în SUA, s-a întâlnit cu directorul pentru NATO şi Afaceri europene strategice în Consiliul pentru Securitate Naţională din cadrul Casei Albe, Markus Thomi, informează BNR de la Sofia. Cei doi oficiali au apreciat progresele înregistrate în cooperarea bilaterală dintre Bulgaria şi SUA în domeniul securităţii şi apărării și au discutat și despre integrarea euroatlantică a Balcanilor de Vest, precizează BNR.

Tot în plan militar, NATO este preocupată de creşterea prezenţei ruseşti în Marea Mediterană şi îndeamnă ţările membre ale Alianţei la combaterea comună a acestei evoluții, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după o întâlnire cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, la reşedinţa şefului guvernului grec, informează Tass. În timpul întrevederii au fost discutate tensiunile dintre Grecia şi Turcia apărute ca urmare a expedierii unei nave de cercetare turceşti, însoțită de un grup de nave de război, pentru recunoaștere seismică în apropierea insulei grecești Kastellorizo, și crearea mecanismului NATO pentru rezolvarea conflictului izbucnit în jurul proprietăţii platformei continentale din Mediterana de Est, completează Tass.

La Tokyo, secretarul american de stat Mike Pompeo a criticat dur China, cu ocazia unor discuţii cvadrilaterale în cadrul grupului Quad, cu omologii săi australian, indian şi japonez, dorind să afișeze simbolic un front unit în faţa gigantului asiatic, scrie Le Point. Cei patru înalți oficiali şi-au exprimat îngrijorările pe care le împărtăşesc în legătură cu activitatea duplicitară a Chinei în regiunea India-Pacific, notează ziarul francez. Vizita în Japonia a lui Mike Pompeo este prima a unui înalt oficial american după numirea, la mijlocul lunii septembrie, a noului prim-ministru japonez, Yoshihide Suga, explică Le Point, subliniind că obiectivul principalelor democraţii din regiune este de a-şi spori cooperarea faţă de o Chină din ce în ce mai puternică şi mai ambiţioasă. Vizita lui Pompeo la Tokyo vine într-un moment în care Washingtonul și Beijingul sunt în dispută pe mai multe teme, de la gestionarea epidemiei de coronavirus de către Beijing, la impunerea unei noi legi a securității în Hong Kong și la ambițiile în Marea Chinei de Sud, opinează Al Jazeera.

Premiul Nobel pentru Medicină pentru anul 2020 a fost acordat celor trei cercetători care s-au ocupat de un virus, cel al hepatitei C, notează La Stampa. Este vorba despre cercetătorii americani Harvey J. Alter și Charles M. Rice, și britanicul Michael Houghton, care au făcut posibilă identificarea acestui virus ucigaș. Pentru prima dată în istorie, notează La Stampa, hepatita C este tratabilă, iar specialiştii sunt din ce în ce mai optimişti, susţinând că va sosi şi vremea, deloc îndepărtată, în care boala va putea fi complet eradicată, acest caz exemplar oferind instrumente teoretice și practice pentru depășirea amenințării globale reprezentate de COVID-19.

Cristina Zaharia, RADOR