Calendarul evenimentelor, 9 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Programul premierului Ludovic Orban

  • ora 10:00 – Participă la ceremonia organizată cu prilejul Zilei Naționale de comemorare a victimelor Holocaustului din România – la Memorialul Victimelor Holocaustului din România
  • ora 16:00 – Întâlnire cu reprezentanții industriei HORECA – la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană

* În zilele de 9 și 10 octombrie, peste 100 de cetățeni români vor participa la cea mai mare deliberare cetățenească din istorie, prima pe Internet la scară globală. European Digital Youth Summit 2020 – parte din Dialogul Global al Cetățenilor asupra Viitorului  Internetului și eveniment sub Patronajul Parlamentului European, urmărește să introducă cetățenii în bucla deciziilor asupra acestui viitor, al viitorului nostru. De la zone foarte conectate la cele mai puțin conectate, fiecare ființă umană este cumva afectată de ceea ce se întâmplă pe Internet. Acest dialog angrenează mii de cetățeni obișnuiți din jurul lumii și acoperă zeci de țări, pentru a deschide un canal de comunicare între cetățeni și factorii de decizie. Missions Publiques, inițiatorul proiectului, va susține o conferință de presă online globală – ora 14:00 UTC.Link Zoom către conferința de presă online:https://missionspubliques.zoom.us/j/84429457172

– Apărare, Interne

* Iaşi: Lansarea proiectului european „Creşterea capacităţii de pregătire şi intervenţie a personalului implicat în asigurarea şi restabilirea ordinii publice, precum şi în prevenirea şi combaterea actelor de terorism”, parteneriat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi cu Inspectoratul General de Carabinieri al Republicii Moldova – ora 10:00, la Prefectura Iaşi, sala „Virgil Săhleanu”

* Iaşi: Ceremonia aniversară a 15 ani de la înfiinţarea SMURD Iaşi – ora 12:00, în curtea interioară a Palatului Culturii

 – Culte, Biserică

* Iaşi: Mobilizare paşnică, demnă a credincioşilor pentru a da mărturie şi a cere respectarea dreptului fundamental de manifestare neîngrădită a credinţei; aceştia vor purta pancarte cu mesaje prin care cer abolirea măsurilor exagerate, lumânări şi vor cânta troparul Sf. Parascheva – ora 17:00, în faţa Mitropoliei din Iaşi. Reacţia vine după ce în şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a stabilit că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă, astfel  că Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi organizată aşa cum era programată iniţial, ci se va desfăşura doar de hramul Sfintei, în ziua de 14 octombrie, cu Sfânta Liturghie

– Juridic

* Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), împreună cu Grupul editorial Universul Juridic demarează în această toamnă un proiect integrat de comunicare, prilejuit de aniversarea a 25 de ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Pentru a marca aniversarea celor 25 de ani de profesie fundamentată pe o nouă legislație, astăzi are loc dezbaterea “Avocatul – de la profesie conexă, la partener indispensabil al justiției” – ora 14:00, la sediul Bibliotecii „Victor Anagnoste” a Baroului București din incinta Palatului de Justiție, și este transmisă live, fără restricții, pe pagina de internet a UNBR (www.unbr.ro), portalul www.universuljuridic.ro și în pagina Facebook a UNBR

– Economic

* Vestel România orgnizează o discuţie informală despre modificările generate în afaceri de existenţa pandemiei, cererea mare de dispozitive necesare şcolii online, piaţa de smartboard-uri din România – ora 11:00, la Il Locale, Şos. Nordului nr. 7-9

* Bacău: Blue Air anulează zborurile planificate cu plecare de pe aeroportul din Bacău în perioada 9 – 12 octombrie, din cauza amânării redeschiderii Aeroportului Bacău

– Cultură

* Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, unul dintre cele mai mari, îndrăgite și longevive festivaluri dedicate teatrului independent din România, a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta festivalul se va desfășura în perioada 9 – 18 octombrie online pe www.eventbook.ro  unde vor fi difuzate integral înregistrările tuturor spectacolelor, iar 4 spectacole sunt programate în paralel în câte o reprezentație offline la Teatrul Apropo (20 locuri disponibile), respectiv la Green Hours (70 locuri disponibile), în București, în funcţie de condiţiile sanitare existente. Înregistrarea tuturor spectacolelor va fi transmisă online. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește evenimentul de lansare a cărții „Cișmigienii” de Eugen Cadaru, apărută la Editura Polirom – ora 18.00, în Grădina sediului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Evenimentul se desfășoară în conformitate cu regulile impuse de prevenirea răspândirii și contaminării cu Covid-19. Intrarea este liberă, participarea se face în baza unei rezervări via e-mail la adresa programe@mnlr.ro.

* Programul Național Cantus Mundi și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” lansează, în premieră, primul proiect online de instruire în domeniul dirijatului coral. Webinariile se adresează cadrelor didactice (educatori, învățători, profesori etc.) și dirijorilor care doresc să aprofundeze noțiunile de notație muzicală, tehnică dirijorală și interacțiune pedagogică cu copiii. Fiecare seminar online va avea o structură modulară, formată din 3 cursuri distincte, a câte 50 de minute. Proiectele sunt interactive, astfel că numărul participanților care se pot conecta online pe platforma Zoom va fi limitat.  Programul sesiunii de astăzi:

  • ora 18:00 – Cursul 1 – Notele melodice ornamentale (apogiatura, grupetul, mordentul și trilul) – susținut de Lăcrămioara Pauliuc, profesor de muzică, formator și dirijor Cantus Mundi
  • ora 19:00 – Cursul 2 – Tactarea măsurii de 6/8 – divizat (2 variante) și concentrat – susținut de Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”
  • ora 20:00 – Cursul 3 – Formal și non formal în artă. Abordări interactive în cadrul școlilor de masă – susținut de Ana – Maria Rusu, profesor de muzică, formator și dirijor Cantus Mundi

* Centrul Cultural al Sectorului 1, în colaborare cu Ambasada Spaniei şi Institutul Cervantes din Bucureşti organizează proiecția a trei filme de excepţie ale cinematografiei spaniole. Ciclul de film marchează Ziua Naţională a Spaniei (12 octombrie), şi face parte din programul “La film în Sectorul 1”, derulat de Primăria Sectorului 1 prin Centrul său Cultural. Filmele, subtitrate în limba română, sunt programate în perioada 9 – 11 octombrie, începând cu ora 19:30, în Parcul Kiseleff.

  • În programul zilei este anunţată proiecția filmului “Metoda”/ „El Método” (2005, Marcelo Piñeyro)

* Șapte filme documentare, majoritatea multi-premiate la cele mai prestigioase festivaluri din lume, vor putea fi urmărite începând din 5 octombrie, în secțiunea Explorator, din platforma culturală Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală (https://art.raiffeisen.ro/explorator/). Filmele sunt oferite gratuit și programate în colaborare cu Itinerama Travel Film Festival, primul festival din Europa centrală și de sud-est dedicat calătoriilor. Sunt documentare care abordează tema descoperirilor, a cunoașterii de sine și a depășirii propriilor limite și pot fi urmărite în #StagiuneaVirtuală pe durata lunii octombrie 2020:

  • în perioada 9 – 16 octombrie: “Hit the Road: India” (Armenia/India, 2013)

* Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) a programat vernisajul expoziției “Trans Balkan”, un proiect fotografic documentar al lui Aleksandar Crnogorac – ora 19:00, etajul IV al muzeului, Str. Izvor 2-4, Palatul Parlamentului (9 – 23 octombrie)

* În cadrul KINOdiseea – Festivalul de Film pentru Publicul Tânăr (2 – 11 oct.), de la ora 19:30, Cinema Muzeul Ţăranului în aer liber, găzduieşte filmul „SamSam”, dublat în limba română. Eveniment organizat de: Asociaţia Culturală Metropolis, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Botoșani: Filarmonica Botoșani deschide stagiunea 2020 – 2021 cu un concert simfonic – ora 18:30, la Sala Casei de Cultură a Sindicatelor. Dirijor: Bogdan Chiroşcă. Solişti: Ioan Gabriel Luca, corn. În program: W. A. Mozart – Uvertura operei „Flautul fermecat”; W. A. Mozart – “Concertul pentru corn şi orchestră nr. 4, în mi bemol major, K. 495”;  L. van Beethoven – „Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67”

* Brașov: Muzeul de Artă Brașov organizează în perioada 9 octombrie – 6 decembrie, expoziția eveniment „Great Artists of the World. Colecția George Șerban”. Expoziția prezintă publicului capodopere de artă grafică ale unor mari maeștrii ai artei europene ai secolelor XIX-XX (Picasso, Matisse, Dali, Toulouse-Latrec, Renoir etc.) din colecția Avocat George Șerban, București. Curatorul expoziției este dr. Alexandru Constantin Chituță, Muzeul Național Brukenthal. Parteneri culturali ai expoziției sunt Asociația Culturală „Pictor Octavian Smigelschi” și organizația artistică „Brukenthal von Studio”.  Vernisajul expoziției are loc de la ora 17:00, la sediul Muzeului de Artă Brașov din Bd. Eroilor nr. 21 (lângă Hotel Capitol)

* Caracal: În cadrul Festivalului de Teatru “Ştefan Iordache” (6 – 11 oct.), are loc spectacolul “Iona”, de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români – ora 19:00, pe scena Teatrului de Vară al Municipiului Caracal. Distribuţia: Lari Giorgescu, Adrian Nour, Lucian Maxim

* Cluj-Napoca: Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă Gala de deschidere a Stagiunii 2020/2021, cu un regal operistic oferit de soliștii: Carmen Gurban, Veronica Fizeșan, Irina Săndulescu, Hector Lopez, Marius Budoiu, Sorin Lupu, Sebastian Balaj și Simonfi Sandor, acompaniați de Orchestra Operei, aflată sub bagheta dirijorului Adrian Morar – ora 19:00

* Constanța: Trupa Direcția 5 susține un concert la Centrul Multifuncțional „Jean Constantin” – ora 19:00

* Craiova: Filarmonica Oltenia prezintă concertul vocal-simfonic susținut de Orchestra  Simfonică  și  Corala  Academică  ale  Filarmonicii  „Oltenia” – ora 19:00. dirijor: Marius  Hristescu. Soliști: Liviu  Indricău (tenor), Iustinian  Zetea (bas). Maestru de cor: Pavel  Șopov. În program: Arthur Honegger: Poemul simfonic „Pastorale d’été”, H. 31.  Jean Sibelius: Vals trist, op. 44, nr. 1. Giacomo Puccini: Messa di Gloria pentru soliști, cor și orchestră

* Gura Humorului: Evenimente în cadrul „Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale” (8 – 10 oct.). programul zilei:

  • ora 19:00 – „CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTEN”, regia: Şerban Marinescu, cu: Ştefan Iordache, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Dorel Vişan, Maia Morgenstern, în prezenţa regizorului Şerban Marinescu şi a criticului de film Marian Ţuţui – Q&A – la Centrul Cultural Gura Humorului
  • ora 19:30 – „Declaraţie de dragoste”, regia: Nicolae Corjos, cu: Teodora Mareş, Adrian Păduraru, Tamara Buciuceanu, Dorel Vişan, Ion Caramitru, în prezenţa actorului Adrian Păduraru şi a criticului de film Ioan Pavel Azap – pe Esplanada Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina

* Oradea: Conferinţă de presă organizată de conducerea Teatrului Szigligeti din municipiu – ora 11:00, în foaierul Teatrului de Stat „Regina Maria”

* Ploiești: Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează în perioada 9 – 11 octombrie, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk „Festivalul Castanilor – In memoriam Gabi Dobre” – în sala Europa a Consiliului Judeţean Prahova. Programul zilei:

  • ora 16:00 – Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Folk. Recitaluri: Om Bun și Mircea Baniciu

* Sibiu: Concert în cadrul Turneului naţional „Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo” susținut de violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, între 9 şi 16 octombrie – ora 19:00, la Sala Thalia. Coproducatori: TVR 3, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi

* Sibiu: Spectacolele de teatru și dans, concertele și conferințele speciale revin pe site-ul „#FITSonline”, într-un nou format de difuzare. Începând cu data de 3 octombrie, FITS online propune în fiecare săptămână, de sâmbătă până marți, o selecție vastă de evenimente găzduite de ediția online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2020. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, oferă, în fiecare miercuri, joi și vineri, un program bogat de spectacole, filmate în condiții high-definition, pe TNRS – Scena Digitală. Astăzi, are loc difuzarea spectacolului „Paznicul Templului/le Gardien du Temple” – ora 22:00. Film realizat de Xbo Films după un spectacol al companiei „La Machine”. Regia: Dominique Deluze & Sylvain Luini

* Sibiu: Spectacolul „Micul Prinţ” în regia lui Bobi Pricop este prezentat pentru prima dată la Sibiu, în weekendul 9 – 11 octombrie, la Teatrului „Gong” astfel:

  • vineri, 9 octombrie – ora 18:00
  • sâmbătă, 10 octombrie – de la orele 12:00 şi 18:00
  • duminică, 11 octombrie – de la orele 11:00 şi 18:00

* Timișoara: Lansare Album TimOrgelFest în 20 de ani, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Orgă Timorgelfest (1 – 20 oct.) – ora 18:00, la Sala Orpheum a Facultății de Muzică din Timișoara

* Timișoara: Teatrul Național Timișoara prezintă în zilele de 9 și 10 octombrie, premiera spectacolului „HOMER. S.O.S 2020”, după Homer, regia artistică Mihaela Lichiardopol, Ion-Ardeal Ieremia și Sabin Popescu – ora 19:00, la Sala 2

* Timișoara: Filarmonica Banatul Timișoara deschide stagiunea 2020 – 2021 cu un Concert simfonic inaugural susținut de Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul; dirijor: Radu Popa – ora 19:00, la Sala Capitol. Program: F. Schubert Simfonia nr. 8 în si minor „Neterminata”;

  1. Mendelssohn-Bartholdy Suita „Visul unei nopți de vară” Op. 61

* Barcelona, Spania: După Madrid, Valencia şi Barcelona, Festivalul de Film Românesc va fi itinerat în alte cinci oraşe din Spania: Sevilla, Cordoba, Oviedo, Zaragoza şi San Cristobal de La Laguna / Tenerife, în perioada octombrie-decembrie 2020. Festivalul, desfăşurat în perioada 7 – 22 octombrie, este organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid şi FilmoTeca de Catalunya, sub auspiciile Ambasadei României în Regatul Spaniei. În cadrul Festivalului de Film Românesc, desfăşurat la FilmoTeca de Catalunya din Barcelona, sunt prezentate ultimele producţii ale regizorilor Corneliu Porumboiu („La Gomera”) şi Ivana Mladenovic („Ivana cea groaznică”), două din creaţiile noului proiect cultural al regizorului Florin Şerban, trilogia „Dragoste” („Dragoste1. Câine”, respectiv „Dragoste 2. America”), precum şi lungmetrajul de debut al regizorului Hadrian Marcu („Un om la locului lui”). Programul zilei:

  • ora 16:30 – proiecția filmului “Dragoste 1. Câine”/ „Love1. Dog”, r. Florin Şerban – FilmoTeca de Catalunya
  • ora 20:00 – proiecția filmului “Dragoste 2. America” / „Love 2. America”, r. Florin Şerban – FilmoTeca de Catalunya

– Sport

* Focşani: Au loc etapele a patra şi a cincea ale Superligii Naţionale de polo pe apă:

  • CSM Oradea – Crişul Oradea – ora 9:00
  • Politehnica Cluj – Dinamo Bucureşti – ora 10:30
  • Sportul Studenţesc – Rapid Bucureşti – ora 12:00
  • Politehnica Cluj – CSA Steaua Bucureşti – ora 17:00
  • CSM Oradea – Rapid Bucureşti – ora 18:30
  • Crişul Oradea – Sportul Studenţesc – ora 20:00

* Budapesta: Au loc meciuri în Erste Liga la hochei pe gheaţă

  • Dunaujvarosi: Dunaujvarosi Acelbikak – ACSH Gheorgheni – ora 19:00, Dunaújvárosi Ice Arena
  • Budapest: FTC-Telekom – Corona Braşov Wolves – ora 19:30, Tüskecsarnok

* Kiev: Selecţionata de tineret a României întâlneşte echipa Ucrainei, într-un meci din Grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal Under-21 din 2021 – ora 18:30, Stadion Obolon

* Podgorica, Muntenegru: Selecţionata României joacă pentru locurile 5-6 la Campionatul European de volei feminin Under-17 – ora 15:00

* Polonia: România participă cu 12 echipaje la Campionatele Europene de Canotaj la Seniori, competiţie care se desfăşoară la Poznan, în perioada 9 – 11 octombrie

 – Diverse

* Romfilatelia continuă seria emisiunilor de mărci poștale „Colecții românești”, de această dată cu tematica “Cutii muzicale”. Emisiunea, prezentată astăzi, este alcătuită din șase timbre și o coliță dantelată, pe care sunt reprezentate cutii muzicale de diferite tipuri menite să ilustreze evoluția tehnologiei de redare fonică. Emisiunea este disponibilă în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online:  http://romfilatelia.ro/store/

* Sfântu Gheorghe: Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, organizează în perioada 9 – 11 octombrie, a zecea ediție a Târgului de Toamnă – Piaţa Centrală. Între orele 10:00 și 20:00, vizitatorii târgului pot alege dintre varietăţile producătorilor locali, meșteşugarilor și comercianților de carte

– S-a întâmplat într-o zi de 9 octombrie

* Se împlinesc 130 de ani (1890) de când începeau lucrările la podul de la Cernavodă, un complex de poduri feroviare peste Dunăre, Balta Ialomiţei şi braţul Borcea între Cernavodă şi Feteşti, lucrare proiectată şi condusă de inginerul Anghel Saligny. A fost inaugurat la 14/26.IX.1895. În lungime totală de 4037 m, era, la vremea aceea, cel mai lung pod din Europa (9/21)

* Cu 88 de ani în urmă (1932), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisiune în direct a unei slujbe religioase (de la Biserica „Sf. Silvestru” din Bucureşti)

* În urmă cu 76 de ani (1944), în timpul unei vizite la Moscova, care a avut loc între 9 şi 17 octombrie, premierul englez Winston Churchill propunea – şi Stalin accepta – o înţelegere privind zonele de influenţă în Balcani, potrivit căreia România intra în sfera de influenţă sovietică (90%), în timp ce Grecia intra, în aceeaşi proporţie, în sfera de influenţă occidentală, iar în Iugoslavia interesele urmau să fie împărţite în mod egal. Pentru Bulgaria proporţia era de 75% pentru sovietici şi 25% pentru occidentali

* Se împlinesc 50 de ani (1970) de când a fost inaugurată Întreprinderea (sau Uzina) de Cinescoape, în zona industrială Pipera, din București, care avea aproximativ 800 de angajați și producea tuburi cinescop pentru televizoare; în prezent este închisă

* La Leipzig, acum 31 de ani (1989), avea loc cea mai mare „Demonstrație de luni” cu aproape 70.000 de participanți, care s-a sfârşit cu căderea zidului Berlinului. Zidul Berlinului, unul dintre cele mai pregnante simboluri ale Războiului Rece, a fost construit, iniţial, pe 13 august 1961, şi a fost demolat în săptămânile care au urmat zilei de 9 noiembrie 1989

* Se împlinesc 20 de ani (2000) de când, cu ocazia marcării zilei de naștere a solistului şi compozitorului britanic, John Lennon, văduva acestuia, Yoko Ono, a inaugurat, la Tokyo, primul muzeu consacrat în exclusivitate legendarului component al formaţiei „The Beatles”

* Cu 14 ani în urmă (2006), avea loc ceremonia punerii pietrei de temelie a monumentului închinat memoriei victimelor Holocaustului din România. Memorialul Holocaustului din România, realizat de sculptorul Peter Jacobi, a fost inaugurat pe 8 octombrie 2009. Este construit pe o suprafaţă de teren de 2.894 de metri pătraţi aflată la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani din Bucureşti

* Acum 3 ani (2017) Simona Halep a devenit cea mai bună jucătoare de tenis din lume, fiind prima jucătoare de tenis din România clasată pe locul 1 în Clasamentul WTA. În august 2018, aflându-se pentru a 40-a săptămână în fotoliul de lider al clasamentului WTA, l-a egalat pe Ilie Năstase, primul lider din istoria ierarhiei tenisului profesionist masculin, în perioada 23 august 1973 – 2 iunie 1974. Simona Halep a câştigat, pe 9 iunie 2018, turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, primul din cariera sa. Tenismena, aflată pentru a patra oară într-o finală de Grand Slam, a învins-o în ultimul act al Openului Franţei pe americanca Sloane Stephens. La data de 13 iulie 2019, jucătoarea română de tenis a câştigat al doilea titlu de Grand Slam, pe cel de la Wimbledon, unde a învins-o pe americanca Serena Wiliams

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu (Calendarul Creştin-Ortodox 2020; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)

– 9-10: Începe, după asfinţitul soarelui, sărbătoarea mozaică Şmini Aţeret (Shmini Atzeret)

– „Ziua Holocaustului” în România; marcată anual (începând din 2004), pe baza unei Hotărâri de Guvern, la propunerea Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România şi a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; 9 octombrie este data la care, în 1941, a început deportarea populaţiei evreieşti în Transnistria; cu prilejul acestei zile sunt programate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte activităţi cu tematică specifică

– „Ziua Resurselor Umane” ale Armatei Române; la 9 octombrie 1862, prin Înaltul Decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în cadrul Ministerului de Război, a luat fiinţă „I-a Direcţie Personal şi Operaţii Militare”

– 1883: S-a născut actriţa Maria Filotti; Teatrul din Brăila, oraşul unde s-a născut, poartă numele marii actriţe (m. 1956)

– 1908: S-a născut prozatorul şi publicistul Al.[exandru] Sahia (pseudonimul lui Alexandru Stănescu); membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1937). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 11.X.1908, iar Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003), la 14.X.1908

– 1909: S-a născut Horváth István, poet şi prozator de limbă maghiară din România, autor de literatură pentru copii (m. 1977)

– 1913: S-a născut compozitorul, pianistul şi pedagogul Radu Negreanu (m. 2003). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 28 octombrie 1913

– 1922: S-a născut Emil Manu (numele adevărat, Emil Cismărescu), poet, prozator, istoric şi critic literar (m. 2005)

– 1927: S-a născut (în comuna Glăvani/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Valentin Deşliu, cunoscut mai ales ca traducător din literatura bulgară (m. 1993)

– 1931: A murit Matilda Cugler-Poni, poetă din cercul „Junimii” ieşene, colaboratoare la revista „Convorbiri literare” (n. 1851)

– 1931: A murit mitropolitul primat Athanasie Mironescu; lucrări de istorie şi morală bisericească; membru de onoare al Academiei Române din 1909 (n. 1856)

– 1935: S-a născut compozitorul Tiberiu Fatyol (m. 2017) – 85 de ani

– 1943: S-a născut (la Grozeşti/Lăpuşna, azi în R. Moldova) Marius Porumb, istoric şi critic de artă; a colaborat la organizarea Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti; fondatorul primei reviste de artă medievală din România, „Ars Transilvaniae”; membru titular al Academiei Române din 2009

– 1954: S-a născut actorul de teatru, film şi televiziune Adrian Pintea (m. 2007)

– 1956: S-a născut prozatorul, eseistul şi publicistul Daniel Vighi

– 1967: S-a născut intepretul de muzică uşoară Tavi Colen, fost membru al formaţiei „Talisman”, alături de Alin Oprea, din 1996 până în 2007; a înfiinţat „Tavi Colen Band” în 2008

– 1995: A murit juristul şi istoricul Valentin Georgescu; contribuţii în istoria dreptului roman şi românesc vechi şi modern şi a instituţiilor medievale; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1908) – 25 de ani

– 2011: A murit Cătălin Neagu, fost toboşar al formaţiei „Timpuri Noi” (n. 1966)

– 2013: A murit chimistul Eugen Segal; fondator al şcolii de cinetică neizotermică, lucrări în domeniul chimiei fizice (cinetica chimică heterogenă, chemosorbţie şi cinetică a reacţiilor chimice); membru titular al Academiei Române din 2009 (n. 1933)

– 2016: A murit Marin Petrache Pechea, cântăreţ de jazz şi saxofonist; fondator al Grupului Cromatic (n. 1944)

– 2017: A murit Gheorghe Izbăşescu, poet, publicist și profesor (n. 1935)

EVENIMENTE EXTERNE

 – Bruxelles: Reuniune prin videoconferinţă a miniştrilor europeni ai Justiţiei

 – Halle, Germania: Ceremonie de comemorare a unui an de la atacul asupra sinagogii din Halle, în prezenţa preşedintelui german, Frank-Walter Steinmeier

– Berlin: Premierul slovac, Igor Matovic, se întâlnește cu cancelarul german, Angela Merkel

– Erevan: Reuniunea Consiliului interguvernamental al Uniunii Economice Euroasiatice

– Geneva: Conferinţă de presă virtuală a OMS privind pandemia de COVID-19

– Bamako, Bali: Vizita șefului statului major al armatei franceze, François Lecointre

– Cannes, Franța: A 3-a ediție a Festivalului internațional Canneseries, care recompensează cele mai bune seriale TV internaționale (9 – 14 oct.)

– Oslo, Norvegia: Anunțarea laureatului Premiului Nobel pentru Pace

– Mumbai: Decizia băncii centrale indiene asupra ratelor

– Marea Britanie: Urmează să aibă loc lansarea unei compilaţii care va marca 80 de ani de la naşterea muzicianului englez John Lennon. „Gimme Some Truth: The Ultimate Mixes” cuprinde 36 de piese alese de văduva lui Lennon, Yoko Ono, şi de fiul lor, Sean Lennon. Piesele au fost remixate „de la zero”, fiind prezentate într-o formă inedită, de la primul single solo al lui Lennon, „Give Peace a Chance” (1968), până la ultimul, „Just Like Starting Over” (1980), trecând prin „Imagine”, „Instant Karma! (We All Shine On)” şi „Working Class Hero”. O ediţie deluxe va include două CD-uri, o carte de 124 de pagini şi colecţia în variantă Blu-ray

– Nghệ An, Vietnam: Omagiu pentru 39 de migranți găsiți morți într-un camion din Marea Britanie

– Xiamen, China: Alpinism – Etapa Campionatelor Mondiale IFSC – International Federation of Sport Climbing (9 – 11 oct.)

– Le Mans, Franța: MotoGP – Marele Premiu al Franței (9 – 11 oct.)

– Olanda: Cursa anuală rutieră de ciclism Amstel Gold Race

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Poştei”; la 9.X.1874 a fost înfiinţată Uniunea Generală a Poştelor, devenită, în 1878, Uniunea Poştală Universală; din 1947 – instituţie specializată a ONU, cu sediul la Berna (România este membru fondator). Ziua Mondială a Poştei a fost declarată, oficial, ca zi de sărbătoare pentru poştaşi în anul 1969, în timpul Congresului UPU desfăşurat la Tokyo

– „Ziua Mondială a Oului” – se celebrează în cea de-a doua zi de vineri din luna octombrie a fiecărui an. Sărbătoarea a fost instituită în 1996, la o conferinţă a Comisiei Internaţionale a Ouălor, desfăşurată la Viena. Această zi este marcată diferit în diverse ţări din lume. Din 1985, în oraşul Abbeville din statul Louisiana (SUA), această sărbătoare este marcată în primul weekeend al lunii noiembrie când se pregăteşte în mod tradiţional o omletă uriaşă dedicată prieteniei

– În SUA este celebrată, anual, „Ziua Leif Erikson”, pentru a evoca debarcarea primilor europeni (vikingii) pe ţărmurile Lumii Noi, în anul 1004; ziua a fost proclamată în 1964, de preşedintele Lyndon Johnson, cu acordul unanim al Congresului SUA

– Ziua Naţională a Ugandei; aniversarea proclamării independenţei – 1962

– 1585: S-a născut compozitorul Heinrich Schütz, autorul primei opere germane („Daphne”) (m. 1672) – 435 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a nașterii 8/18.X.1585

– 1688: A murit Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare clasică; i se atribuie realizarea, în colaborare cu arhitectul François d’Orbay, a Colonadei Luvrului (n. 1613)

– 1813, 9 (sau 10): S-a născut compozitorul italian Giuseppe Verdi (m. 1901)

– 1835: S-a născut Camille Saint-Saëns, compozitor, organist, dirijor şi pedagog francez (m. 1921) – 185 de ani

– 1852: S-a născut chimistul şi profesorul german Emil Fischer; cercetări în domeniile chimiei organice şi biologice; a cunoscut realizările româneşti din domeniul chimiei, în urma colaborărilor sale cu Constantin I. Istrati şi Gheorghe Longinescu; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1902; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1919)

– 1854: S-a născut (în Serbia) Mihajlo Pupin, fizician, chimist, inventator (numeroase brevete în domeniul telegrafiei, telefoniei și radioului) și profesor american; a îmbunătățit în mod semnificativ tehnologia telefonică (m. 1935)

– 1873: S-a născut Carl Flesch, violonist şi pedagog ungar (m. 1944)

– 1879: S-a născut Max Theodor Felix von Laue, fizician și profesor german; autorul teoriei difracţiei razelor X în cristale; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1914 (m. 1960)

– 1892: S-a născut scriitorul sârb Ivo Andrić; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1961 (m. 1975)

– 1906: S-a născut Léopold Sedar Senghor, om politic şi scriitor senegalez; preşedinte al statului din 1960, după ce Senegalul s-a proclamat independent, funcţie pe care o va deţine până în 1980 (m. 2001)

– 1908: S-a născut Jacques Tati (numele real: Jacques Tatischeff), regizor de film, scenarist, producător şi actor francez (m. 1982)

– 1920: S-a născut Yusef Lateef (numele real: William Emanuel Huddleston), instrumentist, compozitor, profesor şi scriitor american; legendă a jazzului din SUA şi unul dintre primii care a încorporat muzica orientală în jazzul tradiţional (m. 2013) – 100 de ani

– 1932: S-a născut pianistul german Alfons Kontarsky (m. 2010)

– 1940: S-a născut John Lennon, interpret şi compozitor britanic de muzică pop; membru fondator al renumitei formaţii „The Beatles” (m. 1980, asasinat, la New York) – 80 de ani

– 1943: A murit fizicianul olandez Pieter Zeeman; cercetări în fizica atomică şi magnetooptică; în 1886 a descoperit fenomenul de lărgire sau scindare a liniilor spectrale (efect fizic ce-i poartă numele), care confirma teoria electromagnetică a luminii; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1902 (n. 1865)

– 1947: S-a născut compozitorul britanic de muzică pop Rod Temperton (m. 2016)

– 1947: S-a născut France Gall (Isabelle Geneviève Marie Anne Gall), cântăreață franceză care a câștigat concursul muzical Eurovision 1965 reprezentând Luxemburgul (m. 2018)

– 1950: A murit filosoful german Nicolai Hartmann; principal reprezentant al filosofiei idealiste, unul dintre cei mai sistematici și mai productivi filosofi din secolul al XX-lea, întemeietor al „ontologiei critice” – formă specifică în orientarea ontologică a cugetării contemporane (n. 1882) – 70 de ani

– 1960: S-a născut saxofonistul, flautistul şi compozitorul american de jazz Kenny Garrett – 60 de ani

– 1967: A murit romancierul, eseistul şi biograful francez André Maurois (nume real: Émile Salomon Wilhelm Herzog) (n. 1885)

– 1967: A murit chimistul britanic Cyril Norman Hinshelwood; laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1956, împreună cu Nikolay Semenov (n. 1897)

– 1967: A murit (în Bolivia) Ernesto „Che” Guevara, revoluţionar latino-american de origine argentiniană, unul dintre conducătorii revoluţiei cubaneze (n. 1928)

– 1969: S-a născut Steven Rodney „Steve” McQueen, regizor, producător şi scenarist britanic; pentru filmul său „12 ani de sclavie” a câștigat un Premiu Oscar (în 2014, fiind primul lungmetraj regizat de un cineast de culoare care a fost recompensat cu acest trofeu), Premiu BAFTA și Globul de Aur

– 1978: A murit şansonetistul belgian Jacques Brel (n. 1929)

– 2001: A murit actorul, regizorul şi producătorul american de film Herbert Ross; de formaţie coregraf, a realizat cu precădere musicaluri, comedii sau filme despre lumea scenei şi a filmului (n. 1927)

– 2009: A murit Jacques Chessex, scriitor elveţian de limbă franceză (n. 1934)

– 2015: A murit chimistul american Richard Fred Heck; Premiul Nobel pentru chimie pe 2010, împreună cu chimiștii japonezi Negishi Ei-ichi și Suzuki Akira, pentru studii efectuate în domeniul sintezei organice, ce ar putea permite crearea de substanţe chimice la fel de complexe precum cele care se găsesc în natură (n. 1931) – 5 ani

– 2016: A murit regizorul polonez Andrzej Wajda, unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai secolului XX; co-fondator al şcolii poloneze de film (n. 1926)

– 2017: A murit Jean Rochefort, unul dintre cei mai populari actori din cinematografia franceză (n. 1930)

– 2018: A murit Thomas A. Steitz, biolog și biochimist american; Premiul Nobel pentru Chimie pe 2009, pentru „studii ale structurii și funcțiilor ribozomului”, împreună cu Venki Ramakrishnan și Ada E. Yonath (n. 1940)

– 2019: A murit Andres Gimeno, unul dintre cei mai mari tenismeni spanioli din istorie; a câştigat turneul de la Roland Garros în 1972, devenind cel mai în vârstă jucător care a cucerit trofeul de la Paris, la vârsta de 34 de ani şi 10 luni (n. 1937) – 1 an