Alexandru Rafila consideră că ar fi bine să se acorde mai multă atenţie prevenţiei îmbolnăvirilor

În sistemul de sănătate din România se cheltuie mai mulţi bani pentru tratarea bolnavilor decât pentru prevenţie, atrage atenţia Alexandru Rafila, reprezentantul ţării noastre la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

El a precizat ieri, în cadrul unui forum de dezbateri, că dezvoltarea unor asigurări private complementare ar putea genera nu doar fonduri în plus pentru sistemul medical, dar şi modificarea comportamentului populaţiei în ceea ce priveşte prevenţia.

Alexandru Rafila: Noi avem nevoie pe de o parte, de viziune, de cunoaștere și de acțiune, cine implementează efectiv o politică de sănătate coerentă. Nu cred că acest lucru poate fi realizat de un singur om, trebuie realizat de grupuri de oameni din toate zonele atât din zonele publice, cât și din zonele private sau cele ale societății civile./aburtica/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie