Negocierile dintre UE şi Marea Britanie privind un acord comercial post-Brexit

Negociatorul şef din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, a fost din nou la Londra pentru negocieri cu partea britanică asupra unui acord comercial post-Brexit.

Săptămâna viitoare sunt programate discuţii la Bruxelles, însă până acum nu s-au făcut suficiente progrese şi a mai rămas foarte puţin timp pentru negocieri, până la Consiliul European de săptămâna viitoare. Transmite de la Londra, Aura Neag.

Reporter: Autoritățile britanice au descris întâlnirea dintre Michel Barnier și omologul său britanic, David Frost, ca fiind „utilă” dar susțin că rămân încă diferențe majore între cele două părți. Acest gen de declarații este aproape neschimbat din primăvară, când au început negocierile pentru un acord comercial, care până acum nu au dus la niciun rezultat. Președintele Consiliului European, Charles Michel, spune că urmează momentul adevărului și a cerut Marii Britanii „să pună cărțile pe masă”.

Charles Michel: Ca să ajungem la o înțelegere, avem nevoie ca prietenii noștri britanici să facă pași concreți în zilele următoare. Acesta este momentul adevărului. A mai rămas doar o săptămână până la Consiliul European din 15 și 16 octombrie.

Reporter: Consiliul European care reunește șefii de stat sau de guvern din țările Uniunii Europene este forul politic cel mai important și mai influent al blocului comunitar. Se spera că până atunci se vor face suficiente progrese ca un acord să poată fi convenit.

Acest calendar ar fi coincis și cu termenul dat de premierul britanic, Boris Johnson, care a spus că cele două părți au termen până în 15 octombrie să ajungă la o înțelegere, în caz contrar sugerând că Marea Britanie se va retragere de la discuții. Neînțelegerile cele mai mari sunt aceleași de luni de zile: competiția și pescuitul./ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie