Premierul Ludovic Orban va propune sistarea evenimentelor private

Premierul Ludovic Orban a anunţat că va propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la organizarea acestora cu maximum 20 de persoane. El a precizat că foarte mulţi organizatori de evenimente nu respectă regulile în contextul pandemiei de COVID-19 şi de aceea ar putea fi luată o astfel de măsură.
Ludovic Orban: Eu voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una dintre principalele surse de îmbolnăvire, sau revenirea la vechiul sistem de 20 de persoane, deşi astăzi evenimentele se organizează cu maxim 50 de persoane în spaţii închise şi cu 100 de persoane în spaţii exterioare. Asta este legea. Sunt foarte mulţi organizatori de evenimente şi foarte mulţi care nu respectă aceste reguli în organizarea nunţilor şi e posibil inclusiv să luam decizia de a nu mai permite organizarea unor astfel de evenimente private.
Realizator: Premierul a mai anunţat că, pe fondul creşterii numărului de infectări, pelerinajul de Sfântul Dumitru din Capitală nu va putea avea loc. El a explicat că riscul de răspândire există atâta timp cât se fac deplasări şi ar fi foarte greu de asigurat condiţiile de distanţare fizică şi de protejare a sănătăţii credincioşilor.
Cu puţin timp în urmă, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a acuzat lipsa dialogului interinstituţional, care ar conduce la un excesiv dispreţ faţă de realitatea socială. El consideră că pelerinajul organizat riguros, în condiţii excepţionale de respectare a unor reguli aplicate drastic şi a căror încălcare poate fi sancţionată oricând de autorităţi, este o formă benefică de încredere şi de respect faţă de majoritatea oamenilor cuminţi şi credincioşi ai acestei ţări./lcoman/asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie