Confiscarea extinsă a bunurilor obţinute prin infracţiuni

Confiscarea extinsă a bunurilor obţinute prin infracţiuni va fi aplicată în România, după ce deputaţii cu unanimitate de voturi au adoptat proiectul legislativ privind transpunerea în legislaţia penală naţională a unor directive europene. Astfel, bunurile persoanelor condamnate definitiv la închisoare pentru o perioadă de 4 ani sau mai mare şi care au fost transferate către terţi vor putea fi confiscate pentru a acoperi prejudiciul adus patrimoniului public sau privat. Fostul ministru al justiţiei, deputatul neafiliat Ana Birchall.
Ana Birchall: Prin adoptarea acestui proiect de lege, confiscarea extinsă va putea fi aplicată şi infracţiunilor de serviciu. O altă prevedere importantă priveşte modificarea cerinţelor necesare aplicării confiscării extinse. Astfel, se elimină restricţiile prevăzute în actuala reglementare, astfel încât instanţa va putea să îşi fundamenteze convingerea că bunurile provin din activităţi infracţionale pe baza oricăror împrejurări.
Realizator: Tot azi, deputaţii au adoptat pe articole propunerea PSD de acordare a unui stimulent financiar de 2 mii de lei pentru cadrele didactice şi 1.500 de lei pentru personalul auxiliar din învăţământul de stat şi privat, expuşi riscului de infectare cu COVID-19. Beneficiarii ar primi sumele respective lunar pe toată perioada de urgenţă şi de alertă. Ambele acte normative merg acum la preşedintele României pentru promulgare./lcoman/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 octombrie