În plină criză COVID-19, se fac încă angajări în sectorul HORECA

Se fac încă angajări în industria ospitalității, chiar dacă suntem în plină criză COVID-19, iar turismul este una dintre cele mai afectate ramuri. Exemplul este adus din Mehedinți de corespondentul nostru, Mihai Bădescu.

Reporter: Specialiști în marketing, dar și lucrători în sectorul operațional, cum ar fi personal pentru centrele SPA, restaurante sau bucătărie sunt doar câteva dintre joburile pe care le pune la dispoziție în aceste zile compania care deține două resorturi în Băile Herculane și hoteluri în județele Dolj și Brașov.

Deși afectați de criza sanitară, reprezentanții grupului hotelier spun că se dorește completarea echipei actuale. În același timp pot fi recrutați și viitori angajați ai unui hotel care va fi deschis în vara anului 2021 pe litoral. Asemeni multor companii din domeniul turistic, înainte de pandemie și aceasta angajase personal din afara ţării, însă acum se dorește o reorientare către piața internă a muncii./apuscasu/csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie