Noi recorduri în evoluția pandemiei de COVID-19, în România

Noi recorduri au fost anunțate astăzi în evoluția pandemiei de COVID-19 în țara noastră: peste 4.000 de cazuri noi la 24 de ore, în condițiile în care au fost efectuate peste 31.000 de teste în ultimele 24 de ore, iar 686 de pacienți sunt internați la terapie intensivă. Au fost anunțate, de asemenea, 66 de decese. În Capitală se înregistrează cea mai mare rată de infectare la mia de locuitori în ultimele 14 zile, 2,82, urmează județele Alba, Vâlcea, Iași, Bacău, Neamț și Sibiu, unde s-a depășit nivelul de două cazuri la mia de locuitori. În alte 11 județe a fost trecut pragul de 1,5. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 octombrie)/amirea/denisse