Liderii Armeniei și Azerbaidjanului au poziții divergente în ce privește viitorul provinciei separatiste Nagorno-Karabakh

Liderii Armeniei și Azerbaidjanului s-au situat pe poziții divergente în ce privește viitorul provinciei separatiste Nagorno-Karabah, unde luptele continuă, deși părțile au convenit un armistițiu umanitar. În interviurile acordate, în paralel, Agenției ruse de Presă RIA, cei doi s-au contrazis și în privința rolului Turciei în conflict. Alexandru Belevschi transmite:
Reporter: Premierul a declarat că, pentru Armenia, linia roșie este dreptul poporului din Nagorno-Karabah la autodeterminare, afirmând că Erevanul a fost întotdeauna gata să ajungă la compromis, ceea ce însă Baku a refuzat, pentru că nu dorește să recunoască dreptul armenilor din Nagorno-Karabakh, la autodeterminare. Liderul armean a acuzat Turcia că este sponsorul principal al acestui război și folosește în conflict nu doar militari proprii ci, potrivit unor informații deținute de Erevan, forțe speciale ale Armatei pakistaneze. De asemenea, a subliniat el, Armenia are dovezi că Turcia în Nagorno-Karabakh, jihadiști din Siria. Președintele Azerbaidjanului Ilham Alyev a subliniat că, pentru Baku, liniile roșii sunt integritatea teritorială a Azerbaidjanului și independența Karabahului, pe care nu o va accepta sub nicio condiție.
Realizator: Potrivit corespondentului RRA, la Moscova, președintele rus și ministrul său de externe au vorbit cu omologii de la Ankara despre măsurile de respectare a Armistițiului Nagorno-Karabah și importanța detensionării conflictului./cmorozanu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 16 octombrie